Rug şi Rugă la Ţintea

Între 9-10-11 iulie, în localitatea Ţintea (Băicoi, Prahova, cca 10 km nord de Ploieşti), se va desfăşura un program special de Rugăciune pentru România., intitulat "Ţară, ţară, ţară, ascultă glasul Domnului" (Ieremia 22:29). Evenimentul, organizat de Biserica Penticostală "Harul" din Plopeni, în colaborare cu Radio SOS Ploieşti, Bisericile penticostale "Emanuel" Ploieşti, "Betel" Câmpina şi alte Biserici evanghelice din Prahova, va avea loc într-un cort de cca 2000 locuri, între orele 9-21.
Momentele de laudă şi închinare vor fi conduse de către Fraţii de la Toflea, Grupul "Călător spre cer" din Bărbuleşti, Grupul "Sharon" din Floreşti, Grupul "Harul" din Zalău, Ligia Marin, Rodica Zazs (Germania), Ruben Filote, Ligia şi Sergiu Nichescu.

Mesaje biblice: Petrică Huţuţui, Gabi Zegrean, Ştefan Biro, Daniel Mureşan, Simion Stanciu, Nicolae Geantă, Cornel Urs, Cornel Enea.

Performanţă fără profesionişti -- de Nicolae Geantă

Rotirile de cadre de pe la DGIPI, APIA, Inspectoratele Şcolare ori oriunde e o pâine bună de mâncat, brambureala din ministere, declaraţiile contradictorii şef-partid-Guvern, deciziile curat-murdare ale parlamentarilor cu privire la alţi parlamentari, haosul economic ş.a. minuni dâmboviţene, converg unidirecţional: partidele politice, deşi nu duc lipsă de personal (căci sunt eclozionatoare de clienţi), sunt în colaps de profesioniştii! Prin urmare, pe scara performanţei, România coboară şi nu urcă! Suntem codaşii UE, ori pe un dezonorant loc 69 în top IDU (indicele dezvoltării umane), depăşiţi de state africane ori bananiere. Cum am ajuns acolo, dacă în anii ’30 eram în primele 10 ţări industrializate de pe glob? Simplu: prin lipsă de performanţe.
Performanţa este un rezultat deosebit. Obţinut de cineva pregătit, profesionist. Care trage pe ceilalţi după sine. În sus. Profesionistul, este persoana care lucrează într-un anumit domeniu, pe baza unei pregătiri corespunzătoare. Hopaaa! Adică trebuie să fie pe felie, să aibă softul în memorie. Căci dacă nu are programarea respectivă nu poate face aplicaţii la subiect. Adică blochează sistemul. Ceva similar, cum se petrece de ani buni, pe la nord de Dunăre.
Deşi toată lumea e conştientă că dacă n-am învăţat nici o iotă, nu putem câştiga o olimpiadă, că dacă nu ştim să ’notăm nu putem deveni campioni, ori dacă n-avem imprimantă nu putem printa un document, sferele politice visează că putem face performanţă în economie cu evazionişti, că revigorăm turismul cu veselari şi asfaltatori, că înviem agricultura cu electronişti, învăţământul cu ingineri de tractoare sau reforma în sport cu profii de mate. Asta sună ca şi cum ai face religie cu darwiniştii! Ori seamănă cu ateii care, după ce au scris o carte împotriva Lui Dumnezeu, se roagă să aibă succes.

Atâta vreme cât politicieni care n-au pus în viaţă o ceapă, fac planificări în agricultură şi conduc APIA, iar cuvântul profesioniştilor care transpiră ziua în câmp nu-i scoate de pe tuşă, nu vom accesa niciodată fondurile europene. Nu vom avea performanţe agro-alimentare. Şi se anunţă criză. Atâta vreme cât 50 % din poliţie, va aresta cealaltă 50 % din poliţie (DGIPI), iar pe cei rămaşi DNA-ul, nu vom avea securitate. Atâta vreme cât un ministru care a bulversat învăţământul se va reîntoarce după 4 ani la timonă, nu vom scăpa de Abrambureală. Dacă inginerii de becuri auto, schimbătorii de valută ori comercianţii de licori fine şi ţoale de lux, vor decide pe unde trec autostrăzile, cum se face delocalizarea industriei sau branding-ul urban, nu vom avea economie eficientă niciodată.
Lipsa profesioniştilor conduce la potlogării, la matrapazlâcuri, la şmen. Generează excrescenţă grotească. Amplifică ura naţională. Promovează improvizaţia, kitsch-ul, coruptia, golăneala morală, sterilitatea, panfobia, bastardismul, pasivitatea. Politica lui “las-o mă, că merge-aşa”! Fenomene care vin de aiurea şi ne duc spre nicăieri. Managementul cel mai prost, este că în lipsă de profesionişti, politichia a găsit de cuviinţă că decât să promoveze, mai bine reciclează. Însă terapia prin reciclare e un veritabil, dar regretabil terci socio-economic. Reşapând pandemoniul de neaveniţi ori incompetenţa, nu se demonstrează decât că am ajuns o ţară de mutanţi. În ţara mutanţilor, valorile-s nonsensuri. Iar performanţa devine ruşine.

Măslinul la Bărbuleşti

Bărbuleşti este un sat situat la 5 km vest de Urziceni. Localitatea, renumită în trecut pentru violenţa, tâlhăriile şi manele ţiganilor de aici, are în prezent 3 biserici penticostale de rromi. În ultimii 6-7 ani, din cei 2100 de locuitori ai Bărbuleştiului, cca 700 frecventează Biserica. Ceea ce nu s-a putut face cu ajutorul Guvernului, Poliţiei, puşcariilor, programelor Uniunii Europene, şcolilor sau chiar a comunismului, s-a reuşit într-un timp foarte scurt cu... Evanghelia. Schimbarea rromilor a şocat autorităţile locale sau judeţene, evenimentul arătând încă odată că numai Isus Hristos poate produce înnoirea omului şi recuperarea lui.

Biserica din Bărbuleşti este plină de energie. Cântările, rugăciunile şi predicile, atmosfera de vulcan sfânt, demonstrează prezenţa Duhului Sfânt printre rânduri. La orele de program ale bisericii, timpul nu se măsoară cu ceasul, ci cu... harul. Cine nu crede, să meargă şi să vadă!
Între 11-13 iunie 2010, la Bărbuleşti va avea loc un eveniment maraton de laudă, închinare şi evanghelizare, condus de grupurile "Fraţii de la Bărbuleşti" şi "Emanuel Câmpina", iar mesajele biblice de Dan Florin, Florin Ianovici, Nicolae Geantă, Cornel Urs şi păstorul local Petrică Vasile.

Vladimir Pustan, maratonist printre pietoni - de Nicolae Geantă

Ca să scri despre Vladimir Pustan, mai întâi trebuie să-ţi fâlfâie îngerii. Pentru că peniţa, tastele sau cuvintele sunt insuficiente. Ele trebuie să exprime pur şi simplu viaţă. Dar o viaţă trăită numai pe culmi. Şi între flori şi spini.

Vladimir Pustan este unul din păstorii momentului în România. Şi nu numai pe aici. Simpla prezenţă a sa pune în mişcare fluvii imense de tineri. Ori păduri de bătrâni, verzi, plini de suc şi cu sânge de sfinţi. Frate cu toţi fraţii, păstorul din Beiuş umple la refuz nu numai bisericile penticostale, baptiste sau creştine după Evanghelie, ci este iubit mult dincolo de porţile lor, la ortodocşi, catolici ori reformaţi. Unde predică destul de des. Şi foarte bine. E bun orator. Şi bine argumentat. Cuvintele sale sunt picuri de miere. Ecologice pentru suflet. Sunt balsam pentru răniţi. Până şi bisericile îşi scot binecrescutele turle ca să îl salute. Iar auditoriul se-nalţă pe vârful picioarelor să-l îmbrăţişeze, să-i şteargă o lacrimă cu colţul basmalei, ori să-l sărute. Până şi săracii Beninului îl binecuvântă.

Etalarea ruşinii - de Nicolae Geantă

Discuţiile despre homosexuali, despre perverşi în general, atrag multă atenţie. Preferinţele sexuale au început să facă parte din portretul social al unui individ, asemeni etniei sau confesiunii. Cei ce sunt pe invers se prezintă ca un grup social: îşi cer drepturi, îşi promovează concepţiile, fac marşuri şi publică broşuri, scot filme şi fac talk-show-uri “piperate”. Pentru că suferă de dorinţa de a se remarca, sâmbătă LGBT – (lesbian, gay, bisexual, transgender) au pus-o d’un marş pentru “etalarea ruşinii” prin Bucureşti, încheind o săptămână a „diversităţii” patimei. Huiduiţi de trecătorii normali, anormalii au devenit victime. Iar prin aportul televiziunilor, care în goana după senzaţional au devenit adevărate vidanje şi nu au rămas căţei de pază (începând să transmită tot felul de păreri nefondate), românii normali au ajuns catalogaţi netoleranţi! Ce să tolereze, păcatul? Crimele împotriva firii? Atrocitatea sexuală? Nefirescul? Scârboşenia?

Vreau să iubesc pe fraţii mei

Vreau sa iubesc pe fratii mei,

cu tot ca am în piept mai sfânt.

Vreau să doresc tot ceru-n ei,

dar să-i iubesc, aşa cum sunt.

Vreau sa iubesc pe fraţii mei,

cu care veşnic voi fi sus.

Văzându-L pe Isus în ei,

să-L simt în mine pe Isus.

Vreau de-opotrivă să adun,

şi rodu-ntreg şi spicul frânt.

Căci şi Isus mă vrea mai bun,

dar mă iubeşte-asa cum sunt.

Cand fratii mei au rani ce dor,

sa-mi fie bratul mai sfios,

sa nu apas in rana lor,

caci nu eu vindec, ci Hristos.

Noi prin Isus am fost iertaţi,

ca să iertăm şi noi oricui.

Dar dacă nu iubim pe fraţi,

n-avem în noi iertarea Lui.

de Traian Dorz

Rugăminţi pentru predicatori

Spuneţi-le fraţilor de faptul că putem avea salvare şi coruri profesioniste, solişti şi pedicatori excepţionali, şi totuşi, doar să meargă numele că trăim,
Spuneţi-le că putem avea programe încărcate, organizate ca la carte, fără prezenţa Donului în ele,
Spuneţi-le mai mult experienţe şi mărturii din viaţa voastră, care le-aţi trăit voi, şi mai puţine din vieţile misionarilor care au trăit cu sute de ani în urmă,

Spuneţi-le băieţilor tineri că pornografia se combate cu monitorul stins, şi cu Biblia deschisă,
Spuneţi-le fetelor că e mai ferice să fie bătătorit covorul din odăiţă, decât cel din faţa oglinzii,
Spuneţi-le că o oră de rugăciune face mai mult decât 100 pe yahoo mesenger,
Spuneţi-le că nu vom vedea Canaanul dacă crezi că Isus e o stâncă pe care o loveşti când ai nevoie de apă,

Spuneţi-le că Isus nu-i o trusă de prim ajutor la care alergi doar când copilul are o boală fizică, ci acelaşi Domn la care părinţii ar trebui să alerge şi când copii sunt loviţi de boli spirituale,
Spuneţi-le celor ce vin la 9 şi 25 la adunare şi pleacă fa 12 fără 10, că Isus a stat mai mult timp pe cruce decât au stat ei pe scaunul bisericii,

Spuneţi-le că diplomele şi carierele noastre, fără o viaţă reală, pălesc în faţa Mântuitorului nostru,
Nu le spuneţi că păcatele mici sunt neimportante, nu le vorbiţi doar despre Har, ci amintiţi-le că Hristos e şi foc mistuitor,

Spuneţi-le că bunicii noştrii preferau o vizită la văduve, la orfani sau săraci între cele două programe de duminică decât 3 ore de somnu,
Spuenţi-le că ei posteau două zile pe săptămână, şi mergeau la sapă, la câmp, iar noi lucrăm la birou şi nu avem nici măcar o zi de post pe săptămână,
Spuneţi-le că praful de pe Biblia nostră, ne va condamna în ziua judecăţii, dacă nu ocitim şi dacă nu o trăim,
când ştiţi că urmează o zi de joi sau de duminică, spuneţi-le predicatorilor să stea mai mult pe genunchi şi mai puţin la buletinele de ştiri,

Spuneţi-le dragi predicatori adevărul, cu riscul de anu mai fi aleşi în comitet,
Adevărul a biruit în arenele romane, cu atât mai mult în viaţa celor ce vor să trăiască
Spuenţi-le să ne rugăm, ca Domnul să scoată prooroci, oameni cu dar de vindecare, nu vă mulţumiţi că biserica are oameni doar care ştiu să spună poezii, pentru că oratori buni sunt şi în lume, profesionalism găsim şi la filarmonică,

Ceea ce dorim este să fie mai mult prezenţa Domnului, şi mai puţin a noastră, mai multă rugăciune şi mai puţin spectacol, mai multe predici pentru nevoile noastre şi mai puţină exegeză şi teologie,
Spuneţi-le că există şi iad, nu numai Rai,
Spuneţi-le că putem şti capitole întregi din Biblie pe de rost, şi putem să ajungem în iad, dacă nu le împlinim...

V-am auzit vorbind despre o tânără care de 19 ani n-a venit niciodată la rugăciune, deşi tatăl ei era slujitor în Adunare, Spuneţi-le la astfel de părinţii, că pocăinţa din familie e mai importantă decât cea afişată la oricare biserică, din ţară la amvon,

Chemaţi-i mai aproape de Isus, la o viaţă adevărată de pocăinţă, chemaţi-i la sacrificiu pentru lucrarea Domnului, chemaţi-i la dragoste şi iubire pentru Domnul şi pentru fraţi, chemaţi-i să umble cu grijă să nu pună mâna pe chivot, pe Dumnezeu, ca Dumnezeu să nu ne rupă într-o zi...

ţidulă primită de păstorul Vladimir Pustan

Dacă ai şti să iubeşti...- de Nicolae Geantă

Dacă ai şti să iubeşti, în biserică ai sta lângă fraţi. Răcoarea de doftană n-ar mai sufla printre rânduri, şi nici n-ar mai înflori chiciura nepăsării. Iar dragostea de arici (care din cauza ţepilor se resping chiar şi când se-mbrăţişează), nu s-ar mai promova printre sfinţi.
Dacă ai şti să iubeşti, ai accepta toţi oamenii, aşa cum sunt. I-ai suporta, pentru că şi dumneata ai fost suportat. Nu ai mai anatemiza păstorul, nici diaconii şi nici leviţii. Fiindcă ce onorează Domnul, nu poate dezonora omul!
Dacă ai şti să iubeşti, Biblia n-ar mai avea foile lipite, iar cărţile de cântări ar fi şterse de praf. Nu te-ar mai durea mâinile ridicate spre cer şi nici genunchii, după numai 3 minute.

Adi Gliga

La 4 ani a fost abandonat de părinţi...

La numai 5 ani a câştigat un concurs de muzică uşoară...

A trăit în orfelinat. Bătut în fiecare zi de cei mai mari cu sârma sau cu lanţul, cu răni ce-i sângerau permanent, aruncat în sus fără să mai fie prins, cu capul zdruncinat de cimentul căminului, a ajuns să-L urască pe Dumnezeu...

La 18 ani a ajuns pe străzi...

A dormit în scările blocului, a umblat iarna în teneşi, a suferit foamea, ura, respingerea...

Lucra zilier, pe unde apuca, dar seara patronii uitau să-i mai plătească. Cine era să-i oblige, era doar un copil al străzii...

Pentru că avea o "voce de aur" şi-a făcut o formaţie rock...

A cântat colinde chiar cu Hruşcă...

Se părea că va ajunge un nou star al muzicii pop-folk...

Dar...

Într-o zi...

L-a întâlnit pe Dumnezeu! Iar viaţa, abia atunci a început... De 10 ani cântă Celui pe care altă dată nu-L înţelegea...

Am slujit împreună, pentru tineri. Modestia lui şochează. Vocea? Nu se poate descrie, nici compara. De 10 ani, aleargă pe străzile României sau ale Europei, cu un singur scop: să-i cânte Domnului, care i-a făcut mult bine!

Învierea pe care unii n-au cunoscut-o - de Nicolae Geantă

Încercând să-L prezint pe Isus înviat, într-una din zile, un profesor respectabil din oraşul meu m-a apostrofat în mijlocul dăscălimii: „Domnule, dumneata eşti un om de cultură, cum poţi să crezi în legende !?”. Apropos, a fost învierea Lui un mit? Evenimentul cel mai de preţ al omenirii să fie o farsă? A fost Isus o legendă? Îl cunoaştem noi pe Cel de la naşterea căruia s-a despărţit istoria în două? Pe Cel în Numele căruia cerem binecuvântare, cerem vindecare, cerem milă şi-ndurare? În Numele căruia întind mâna cerşetorii, suntem botezaţi şi cununaţi, ni se face slujba la cimitir? Îl cunoaştem pe Acela despre care s-au scris cele mai multe cărţi şi s-au compus cele mai multe imnuri din întrega civilizaţie? Pe singura Persoană de sub ceruri „în Numele căruia putem fi mântuiţi” (F.A. 4:12) ?

În dimineaţa învierii, Maria Magdalena L-a-ntâlnit pe Domnul Isus, dar nu L-a cunoscut. „A crezut că e grădinarul”. În după amiaza aceleaşi zile, doi dintre ucenicii Săi care se refugiau la Emaus, s-au întâlnit pe drum cu Cel Înviat. Au mers câteva mile cu El şi nu L-au cunoscut. „Pentru că ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască”. Cu trei zile în urmă, evreii, puşi în faţa celei mai importante alegeri din istorie (între Isus şi Baraba), nu-L cunoscuseră pe Împăratul lor. Preoţii şi cărturarii, saducheii şi fariseii, nu L-au cunoscut pe Mesia. Şi, au hotărât să-L răstignească pe-o cruce. Acolo I-au bătut piroane în mâini, I-au pus o cunună de spini pe cap, I-au străpuns coasta c-o suliţă. Şi toate acestea pentru că Isus „a venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit”. În aceeaşi dimineaţă în care ucenicii au plecat speriaţi de la mormânt, lăsând-o acolo pe Maria cu ochii plini de lacrimi, îngroziţi de vestea pe care îşi doreau din toată inima să n-o fi auzit, marii preoţi şi fariseii au hotărât să însceneze o minciună colosală prin care să justifice mormântul gol: "Isus n-a înviat, I-au furat trupul ucenicii” (Matei 28:13) !

De ce merg tinerii la înviere? - de Nicolae Geantă

« Aşa e tradiţia », « să iau Paştele », « pentru că dă biserica de pomană (mâncare băutură) », « să dăm ciocna (cu sticlele, a completat cineva) », «să râdem de vreo babă », să vedem o gagică », « să dăm foc la păr la vreuna », să ne certăm cu popa », să luăm lumină, înviere în suflet », să ne întâlnim mai mulţi, să glumim, vorbim », « ... mai un băiat, ceva, combinaţii », « să fac prezenţa », « să luăm d’aia, cum îi zice..., pască », « pentru că doar de sărbătorile astea mă duc la biserică », « mă duc să văd şi eu care mai e viaţa », « dacă se duc toti, mă duc şi eu », « mă duc să iau lumină să pun la cimit lu’ tataie », « să luăam anafură », « pentru că suntem credincioşi », « pentru că aşa se face, să păstrăm tradiţia », « ne înoim, Paştele trebuie să fie ceva nou », « aşa face toată lumea », « să iau lumină, sămă rog », « după băieţi frumoşi (nu contează să aibă creier, ci muşchi) », « ca să mă simt eu bine », « să plecăm de acasă », « pentru că stau aproape de biserică », « din obişnuinţă », « e nouă ocazie de ... distracţie » !!! « Nu merg la Înviere din cauza babelor », « mă plicitsesc pentru că popa zice mereu aceeaşi slujbă (da, dar când mergi la discotecă şi asculţi mereu aceeaşi melodie nu te mai plictiseşti ? – reproşează o colegă)», « ne-ntâlnim mulţi, e o ocazie unică, stăm la slujbă, ne mai plimbăm, şi pe la 4 venim la biserică să luăm pâine şi vin..., se mai eliberează» !!!

Ai vrea ca Dumnezeu să existe? - de Nicolae Geantă

Ieri, un tânăr cu creastă, cu gel şi un lănţic gros de-un deget la gât m-a acuzat, mirat, că sunt credincios. Cu aere de superioritate în  problema divinităţii, sigur ca Saul din Tars şi cu nasul pe sus ca preotul Caiafa, flăcăul mi-a dezvăluit: "Vă pot demonstra, că Dumnezeu nu există!". "Cum?" am întrebat zâmbind. "Vă aduc cărţi, vă aduc CD-uri, vă aduc ce doriţi. Şi vă demonstrez că nu există!". "Ai toate dovezile? Dacă ţi-a scăpat ceva?". "Nu mi-a scăpat nimic. Nu există pur şi simplu Dumnezeu. Nu se poate demonstra".

În faţa a peste 10 perechi de ochi curioşi l-am întrebat aproape în şoaptă: "Câţi ani ai?". "19". ". Mulţi înainte. Eşti tânăr, eşti frumos... Să presupunem că acum eşti la spital. Eu sunt medicul, te-am consultat şi îţi comunic diagnosticul: Iubitule ai cancer la ficat. E atât de avansat, încât la ora asta nici un medicament de pe piaţă nu te mai poate vindeca. Nici doctorii nu te pot ajuta cu nimic. Îmi pare rău, dar trebuie să-ţi spun: mai ai de trăit decât 6 săptămâni. Dacă ar fi aşa, ai vrea ca Dumnezeu să existe?"... 

Băiatul a tăcut o clipă. Apoi, ruşinat a răspuns: "Da, aş vrea ca Dumnezeu să existe". Am mai discutat apoi cu tinerii 30 de minute. Le-am spus că nu există întuneric. Întunericul e lipsa luminii. Le-am spus că nu există frig. Frigul e lipsa căldurii. Le-am spus că nu există ură. Ura e lipsa iubirii. Le-am spus că nu există rău. Răul e absenţa binelui. Răul e absenţa Lui Dumnezeu. În acest timp, băiatul a stat cu capul în jos. L-am iubit atât de mult. Pentru că în ochi, i-au apărut lacrimi...

nicolae.geanta

Elogiu de ziua femeii - de Nicolae Geantă

„Atunci când scrii despre femei trebuie să o faci cu băgare de seamă ca nu cumva primăvara să ţi se transforme în priveghi”, spunea Vladimir Pustan. Prin urmare, de ziua urmaşelor Evei ar trebui să fiu veghetor în privinţa slovelor. Dar nu şi sărac în cuvinte. Şi atunci ce pot să scriu.

Aş putea să scriu despre femeile care au crescut 10-12 copii, sau peste 15, şi azi sunt bătrâne fericite, despre cele care şi-au pierdut soţii pe front şi au dus greul vieţii cu o liotă de orfani. Aş putea scrie despre mămici care şi-au donat un rinichi sau un plămân, odraslelor iubite. Sau despre mame care-au stat ore-ntregi în genunchi la căpătâiul pruncilor când aveau febră, cărora le-au amorţit mâinile în spital leganându-i. Aş putea scrie despre mame care fac sacrificii uriaşe, care trag de ele obosite la serviciu. Ca să-şi ţină copiii prin facultăţi, să-i îmbrace bine. Aş putea scrie despre văduve care au renunţat deliberat la plăcerile vieţii, pentru binele copiilor. Ca ei să ajungă oameni mari şi importanţi în societate. Aş putea scrie despre mamele decreţeilor, generaţia mea - segmentul cel mai larg din piramida vârstelor ponto-carpatice, care s-au culcat multe seri nemâncate în timpul hidoşeniei comuniste, numai să le fie odorul sătul.

Lecţii de la un ateu - de Nicolae Geantă

La începutul lunii februarie, s-au împlinit 40 de ani de la moartea lui Bertrand Russell, considerat unul dintre cei mai influenţi filosofi ai veacului trecut. Ideologia russelliană, n-a fost un hagiograf moral, ci a înşurubat o exortaţie anticreştină. Răsfoind prin elogiile acestui înger sanitar al progresului ştiinţific, am înţeles că înfierarea creştinismului nu izvorăşte nici din elucrubraţii filosofice, nici din sofisme vetuste, ci dintr-o totală nemulţumire faţă de viaţa credincioşilor. Motivând de ce nu este creştin, ateul britanic sublinia că „nu toţi oamenii care încearcă să trăiască o viaţă virtuoasă se pot numi legitimi creştini, ci doar aceia care împărtăşesc (ceea ce Russell numeşte) principiile fundamentale ale creştinismului: credinţa în Dumnezeu şi în viaţa veşnică, şi credinţa în Isus”! Ofuscarea russelliană în ceea ce priveşte membrii bisericii era că ei „nu trăiesc după legile lui Hristos: aceştia prea rar îşi împart averile săracilor, uită să întoarcă şi obrazul celălalt, şi sunt mai curând răzbunători, iar prezenţa tribunalelor... e incompatibilă cu porunca de a judeca pe aproapele”.

Epistole vii şi nevătămate - de Nicolae Geantă

Fratele Mincu, un bătrân cu coloană vertebrală necurbată din biserica mea, ne-a povestit într-o duminică de la amvon despre o tânără nelovită de modă. Adolescenta, care aştepta gânditoare un tren într-o gară, s-a remarcat de la o poştă prin port şi prin figură. Avea o faţă atât de senină, încât proaspătul octogenar după ce-a scanat-o tangenţial, n-a rezistat să n-o gratuleze: „Măi, tu eşti creştină! Nu trebuie să spui nimic, căci te-am citit!

Rumegând expunerea iubitului prezbiter, mi-am adus aminte că în gara vieţii, suntem nişte epistole vii. Adică scrisorile Lui Dumnezeu. Ţidule sfinte, timbrate cu sângele Lui Hristos şi trimise la destinaţii precise. În funcţiei de noi, oamenii îl citesc pe Creator. Apoi îl văd şi îi vorbesc frumos. Sau, îl înjură.

Epistola, aduce totdeauna veşti. Nerăbdător, destinatarul o desface şi-o citeşte cu sufletul la gură. Apoi, cuprins de nostalgie, deapănă amintiri, varsă o lacrimă, spune o rugă. Aşa ne citesc oamenii? Cu emoţii dulci, ori ca pe o scrisoare de la Fisc, o amendă de la poliţia rutieră sau o depeşă electorală (e bună ş’aia, da’ la aţâţat focu’, îmi zice o băbuţă de la mine de pe stradă)?

În şcoală, la serviciu, în oraş, la mall, în tramvai, la biserică, în pădure, la rând la pâine sau în parc, suntem epistolele Lui Hristos. Eu sunt o scrisoare deschisă, dumneata alta, fratele, sora, sunt alte răvaşe. Biserica-ntreagă e-o cutie cu scrisori. Cu mesaje de dragoste, de iertare, de graţiere, de giving thanks ori binecuvântări sau reţete de succes. Din nefericire, o mână malefică a vârât în cutie şi scrisori false. Care mint, care păcălesc. Undeva, la fund, ascunse bine, zac scrisorile-anonime. Scrisori perverse, pline de parfum şi cu venin de viperă, cum le numeşte fratele Pustan. Cu miros de praf de puşcă, zic eu. Şi cu gust de răzbel. Luuung... şi ineficient. Fără iertare, fără nădejde, fără regrete...