Etalarea ruşinii - de Nicolae Geantă

Discuţiile despre homosexuali, despre perverşi în general, atrag multă atenţie. Preferinţele sexuale au început să facă parte din portretul social al unui individ, asemeni etniei sau confesiunii. Cei ce sunt pe invers se prezintă ca un grup social: îşi cer drepturi, îşi promovează concepţiile, fac marşuri şi publică broşuri, scot filme şi fac talk-show-uri “piperate”. Pentru că suferă de dorinţa de a se remarca, sâmbătă LGBT – (lesbian, gay, bisexual, transgender) au pus-o d’un marş pentru “etalarea ruşinii” prin Bucureşti, încheind o săptămână a „diversităţii” patimei. Huiduiţi de trecătorii normali, anormalii au devenit victime. Iar prin aportul televiziunilor, care în goana după senzaţional au devenit adevărate vidanje şi nu au rămas căţei de pază (începând să transmită tot felul de păreri nefondate), românii normali au ajuns catalogaţi netoleranţi! Ce să tolereze, păcatul? Crimele împotriva firii? Atrocitatea sexuală? Nefirescul? Scârboşenia?

Reacţiile faţă de cei ce se aprind în pofte pentru personae de acelşi sex împart sociatatea taman în două categorii: una care îi susţine, alta care îi condamnă. Nu există o a treia cale. Nu are cum. Homosexualii sunt o urâciune în ochii Lui Dumnezeu. Îmi amintesc cu neplăcere că, în octombrie 2006, când am strâns semnături pentru ca Parlamnetul să introducă un articol în Constituţie prin care în România să fie interzise căsătoriile între persoane de acelaşi sex, am fost refuzat cu o amabilitate ieşită din comun de profesori sau ingineri, funcţioari sau afacerişti, care îmi motivau cu o lecţie prost pregătită: «să-i lase dom’ne să facă ce vor… trebuie să-i tolerăm, nu vedeţi ce ne cere UE…nu ne ineteresează aspectul»! Aţi înţeles? S-au dat indiferenţi. Şi, ca oriunde unde nu e cale de mijloc, cei ce nu condamnă homosexualii pentru plăcerile lor, sunt de fapt de partea acestora. Sunt complici. Pentru că indiferenţa te face complice! Lumea vrea să tolereze acest păcat doar la alţii. Nu cred că i-ar conveni cuiva, să-i fie arătat cu degetul pe stradă, fiul homo sau fiica lesbi. Cine poate rezista acestui coşmar?

Ce este homosexualitatea? Este o boală asemeni cancerului, este o anomalie genetică, este produsul educaţiei sau al accidentelor psihice, sau doar o preferinţă sexuală ? Biserica o numeşte o crimă împotriva firii. Biblia, care este cartea de căpătâi a omenirii, pentru că e Cuvântul Lui Dumnezeu, îi numeşte sodomiţi. Aceştia «s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, şi au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase», spune Apostolul Pavel. Acum mii de ani. Freud consolează sec homosexualitatea, evitând să spună că nu-i o anormalitate, ci doar o preferinţă sexuală. DEX-ul limbii române menţionează că homosexualitatea e o perversiune sexuală, o inversiune sexuală, o invertire sexuală. Deci, homosexuali se fac, nu se nasc! Dintre toate denumirile, lor nu le place să li se spună tocmai apelativul biblic sodomiţi. Ci, preferă un nume îndulcit, made in USA, adică gays (veseli). Cumva ei veseli iar noi cei normali trişti?

Homosexualii încearcă din ce în ce mai des să se strecoare în societate şi tânjesc să fie acceptaţi. Acolo unde găsesc naţiuni bolnave care îşi fac milă de ei, pătimaşii de scârboşenii îşi etalează ruşinea la loc de cinste. Nu e de mirare că în timp ce reuşesc să primească fonduri, să deţină sindicate, organizaţii, cluburi extravagante etc, şcolile rămân cenusărese, bisericile nerenovate, săracii nemâncaţi, spitalele fără aparatură, bolnavii fară medicamente? Adică normalii au facilităţi mai puţine ca anormalii! Deoarece, cei pe invers nu se pot reproduce, apelează la căi oculte, pentru a compensa această lipsă, prin seducerea persoanelor tinere, prin plantarea gândurilor obsecene în mintea adolescenţilor iresponsabili, împingându-i să trăiască păcatul sodomiei. Prin abrogarea art. 200 din Codul Penal, homosexualii vor ca şi în România să asistăm (neputincioşi) la căsătorii între bărbaţi ori între femei, să privim dezlănţuirea cuplurilor unisex pe străzi, prin tramvaie şi autobuze, la spectacole, în mass media ori pe plajă.

Aceşti tulburaţi psihic vor da vina comportamentului lor deviant pe cei ce militează pentru ceea ce este firesc, cerând toleranţă şi reducere la tăcere. Ei luptă ca cei care vor face observaţiile critice de rigoare faţă de inversişti să devină «extremişti tradiţionali», cu proaste maniere, ce pot fi chiar penalizaţi pentru că doresc să arate lumii cum să trăiască în curăţie ! Tolerarea acestui stil de viaţă scârbos înseamnă încurajarea lui. Înseamnă crimă împotriva divinităţii. Dacă Dumnezeu spune că unda verde pentru sodomie a adus totdeauna blestemul, că o va distruge, ne-ntrebăm: noi o putem tolera? Ori pentru că am ajuns intelecţi ne credem mai corecţi ca divinitatea?