Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 3 aprilie 2010

De ce merg tinerii la înviere? - de Nicolae Geantă

« Aşa e tradiţia », « să iau Paştele », « pentru că dă biserica de pomană (mâncare băutură) », « să dăm ciocna (cu sticlele, a completat cineva) », «să râdem de vreo babă », să vedem o gagică », « să dăm foc la păr la vreuna », să ne certăm cu popa », să luăm lumină, înviere în suflet », să ne întâlnim mai mulţi, să glumim, vorbim », « ... mai un băiat, ceva, combinaţii », « să fac prezenţa », « să luăm d’aia, cum îi zice..., pască », « pentru că doar de sărbătorile astea mă duc la biserică », « mă duc să văd şi eu care mai e viaţa », « dacă se duc toti, mă duc şi eu », « mă duc să iau lumină să pun la cimit lu’ tataie », « să luăam anafură », « pentru că suntem credincioşi », « pentru că aşa se face, să păstrăm tradiţia », « ne înoim, Paştele trebuie să fie ceva nou », « aşa face toată lumea », « să iau lumină, sămă rog », « după băieţi frumoşi (nu contează să aibă creier, ci muşchi) », « ca să mă simt eu bine », « să plecăm de acasă », « pentru că stau aproape de biserică », « din obişnuinţă », « e nouă ocazie de ... distracţie » !!! « Nu merg la Înviere din cauza babelor », « mă plicitsesc pentru că popa zice mereu aceeaşi slujbă (da, dar când mergi la discotecă şi asculţi mereu aceeaşi melodie nu te mai plictiseşti ? – reproşează o colegă)», « ne-ntâlnim mulţi, e o ocazie unică, stăm la slujbă, ne mai plimbăm, şi pe la 4 venim la biserică să luăm pâine şi vin..., se mai eliberează» !!!



Declaraţiile de mai sus, sunt numai o parte dintr-un sondaj făcut în Săptămâna Patimilor din 2010, pe vreo două sute şi ceva de liceeni. Tinerii mi-au mai declarat că la Înviere, unii « stau cu căştile în urechi, alţii mestecă gumă, transmit semeseuri, daunladează muzică ori sparg seminţe... În biserică, sau în spatele ei ». Nimeni nu mi-a declarat nimic în legătură cu Domnul (cu Hristos), cu păcatul, cu iertarea, cu crucea. Afară de-un vlăjgan, dintr-un sat subcarpatic : « eu merg cu băieţii să păzim crucea ! ». Cu toate acestea, în seara de Înviere, băieţii cu creste, gelate, cu perciuni şi piercing, fetele cu mini şi decolteuri adânci, puştani sau tineri trecuţi, iau cu asalt bisericile din România. Care din nefericire au ajuns să fie păzite straşnic de poliţie ! Pentru că aşa au ajuns slujbele la sărbători de anvergură: dominate de preoţi şi poliţai! Iar proverbului «de la bal, la spital», i s-a adăugat recent «de la slujbă, la dubă».
De unde au tinerii aceste obiceiuri? Cine i-a-nvăţat, unde le-au văzut ? Ce zic bătrânii ? Ce fac ei? În dimineaţa Învierii, când plec cu maşina la biserică, satele pe care le străbat sunt amorţite. Nu mişcă nimeni prin curţi, pe străzi. Parcă sunt vorbiţi să nu iasă din case. După amiază, când mă întorc, din bătături urcă norii negrii de fum. Se-ncing grătarele. Şi manele. Mese întinse pe terase, mese arhipline pe sub pomi, prânzuri bogate la marginea şanţului. Cu sarmale, cu cozonac şi ouă roşii. Şi râuri de vin. Ori de bere. Stropite destul de des spre seară cu lacrimi, înjurături şi blesteme. Ale soacreleor care n-au mai venit de mult pe la gineri, ale cumnaţilor care şi-au vizitat o soră, ale fraţilor ce-au mai dat pe la casa părintească. Ale vecinilor care şi-au adus aminte de toate. Numai de iertare nu. Zbieretele celor dezechilibraţi de Bachus, waţii care ghioşează tencuiala, cioburile şi cojile de ou din drum, sunt concluzia că lumina din candelă adusă dimineaţa în case, n-a protejat familia decât în orele cât a dormit. Căci mai târziu voia bună, n-a putut învinge piaza rea. Iar spitalele ori salvările, nu fac faţă asiguraţilor.

Tot ce am scris mai sus (plus ce mai ştiţi dvs), e rezultatul mersului la biserică pentru că “aşa e datina” sau pentru că “aşa merg toţi”. E rezultatul egoismului, al plăcerii şi-al “voii bune”, dar nebune. E rezultatul lipsei credinţei, şi-al trăirii la plesneală. Al formei fără fond. Înseamnă lipsa Lui Dumnezeu, şi-a sărbătorii fără sărbătorit. Înseamnă o societate cu conştiinţe adormite, ori amorţite. Un popor care ajunge aici, nu are şanse de ascendenţă. Iar individul, chiar dacă intră în biserică, nu va rămâne împăcat ci în păcat!

PS: Ce vedem e de plâns. Dar nu cu lacrimi de ceapă, nici de predicator charismatic, şi nici de bocitoare plătite. Nici măcar cu lacrimi ca cele ale copilului din pătuţ, care te scoală noaptea la doişpe. Nici ca cele vărsate în sala de judecată, ori ca lacrimile de pe patul operaţiei. Sunt slabe chiar cele de la racla iubitului plecat de tânăr. Trebuie lacrimile pocăinţei. Trebuie lacrimile bisericii. Lângă cele din Ghetsimani.

Un comentariu:

  1. În Noaptea Învierii, Lumina lui Dumnezeu coboară pe pământ! Deschide larg ferestrele sufletului tău și lasă Lumina Sfântă să pătrundă în cele mai ascunse cotloane! Paște Luminat!

    RăspundețiȘtergere