Background
De ani buni nu-I mai invidiez îngerii. E drept ei n-au trecut prin sincope de iubire, n-au trădat, n-au provocat divinității lacrimi. Dar nici n-au fost răscumpărați cu valuta Cerului, cu sânge divin! Eu ca om păcătos am avut destule alunecări pe toboganele vieții. Uneori, în cădere, aș fi vrut să am aripi. Să le deschid larg - cât zidul chinezesc, și să zbor! Atunci da, îi invidiam la maxim pe îngeri. Ei le aveau. Evident mie-mi lipseau. Dar, am constant că de fiecare dată, jos, jos de tot, a fost Cineva care m-a prins în brațe! De la El am învățat apoi că biruința înseamnă răbdare. Dar și că dacă vrei să ai aripi trebuie să crezi, apoi să te rogi să îți crească! Credința în ați crește aripi nici nu se învață, nici nu se moștenește. Se descoperă!
Așa că m-am uitat mai atent și am observat că Dumnezeu când mi-a întocmit cu de-amănuntul fiecare celulă, undeva în spate mi-a pus o cutie cu aripi. O port dar nu o văd. O simt dar nu pot s-o ating. Însă când din întâmplare dau peste gropi (chiar așa, gropile n-au fost făcute să cazi neapărat în ele), peste munți imposibil de escaladat cu picioarele mele, mă rog să le simt cum fâlfâie. Atunci aripile se desfac și îmi dau seama că pot să mă înalț. Pot trece peste probleme. Când ești conștient că aripile ți-au crescut, durerea nu mai e povară deosebit de apăsătoare, necazul nu te mai face scrum, eșecul nu-ți mai aduce depresii. Căci toate cotloanele inimii tale sunt mângâiate!
Traian Dorz zicea că va veni o zi când va ninge de jos în sus! Ziua răpirii sfinților la Cer! În haine albe ei vor zbura spre înalturi! Spre Acasă.
Rugați-vă să vă crească aripi! Doar cu mâinile nu poate nimeni zbura!
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu