Apel pentru Diaspora - de Nicolae.Geantă

Știm că ați ales calea pribegiei pentru că țara în care ați văzut prima dată răsăritul devenise atât de strâmtă încât parcă nu mai încăpeam cu toții în ea. Dar știm și că odată ajunși acolo departe, departe de cei dragi, inima v-a rămas tot acasă. Pentru că țara, nația, casa sau job-ul se pot schimba, dar sângele niciodată. Mai ales sângele de român!

Știm că v-a fost extrem de greu când timpanele vi se umpleau la fiecare colț cu apelative discriminatorii de „foreign” „estranjeros”, „auslander” și mai ales „romanian gipsy” și „hoți”, și că ați fost priviți ca europeni de mâna a doua. Dar fiecare scuipat aruncat asupra sufletului de român e șters cu lacrimile părinților voștrii care au rămas acasă cu ulițile copilăriei pustii, cu bisericile goale și candelele aprinse și ziua-n amiaza mare, la doișpe! Rugăciunile lor v-au ținut mereu în picioare! Mai ales atunci când ați simțit că totul se clătină...

Știm că îmbucăturile dulci ale străinătății nu alunecau pe gâtlej când copiii sau partenerii voștrii de viață v-au rămas acasă, la mii de kilometrii distanță, cu nasurile lipite de geamurile înghețate, așteptând ca într-o zi mami sau tati să intre pe poarta cu balamale ruginite și ele de dorul vostru. Și mai știm că atunci când v-ați dus pruncii prima dată în diaspora, în fiecare seară vă culcați cu inima ghem. Pentru că atunci când veneau de la școală pruncii erau triști că au stat toată ziua singuri, pe margine, priviți cu ochi iscoditori de autohtoni. Ei nu erau de-ai lor... Le-a fost extrem de greu până s-au adaptat. E drept, mai repede ca voi.

Știm că v-ați cărat agoniseala pe plaiurile voastre mioritice în fiecare vară, construindu-vă nu doar casele, ci și economia națiunii care alunecase în colapsul fără fund. Care vă uitase cumva. Fără voi însă, ar fi fost mult, mult mai în groapă. Mult mai în urmă...

Știm că v-ați sacrificat holiday-urile șofând mii de kilometrii până la casa străbună, să vă refaceți actele de identitate. Pentru că cei puși în acest drept nu s-au sinchisit niciodată să vă reprezinte în mai multe orașe ale străinătății. Era prea scump să vină ei la voi.

Știm că ani de zile ați fost împiedicați să participați electoral la schimbarea țării voastre. A voastre, nu a celor cocoțați pe scaune mai înalte decât cărțile pe care le-au citit. Mai știm că ați stat ore întregi în frig, în ploaie, în picioare, în rânduri interminabile, ca să primiți un buletin de vot și o mică ștampilă. Și asta după ce ați parcurs sute de kilometrii, pentru că nimeni nu s-a străduit să vă înlesnească participarea la urne. Și mai știm că cei pe care i-ați ștampilat entuziasmați în cel mai scurt timp v-au dezamăgit profund. Nu erați dintre-ai lor, deși fără voi ar fi rămas „no-name”-uri.

Știm că ani de zile diplomele și calificările voastre și ale copiilor voștrii, care s-au chinuit să absolve școli de prestigiu dincoace și doncolo de Atlantic, nu prea au avut valoare pe malurile dâmbovițene. Asta pentru că nicio voce măcar nu s-a gândit să medieze ca să vă echivaleze studiile, deși învățământul este de mult internaționalizat.

Știm că ați venit cu mic cu mare în fața Guvernului să vă spuneți și voi ofurile. Amărăciunile. Învățăturile acumulate prin Vest. Și am văzut, că voi, ca și noi, ați fost loviți, obstrucționți, izgoniți. risipiți. Distanțați social. Apoi ați plecat decepționați înapoi spunând că nu vă veți mai întoarce niciodată. Dar nu ați rezistat să vă lăsați singuri frații de dincolo de Carpați și de Dunăre. Ei sunt partea din voi rămasă acasă.

Știm că ani de zile ați privit înspre București, în speranța că în bezna nopții națiunii se va aprinde măcar o luminiță de speranță. Ca să puteți veni înapoi în sat, în oraș, în pădurile și pe câmpurile voastre. În Delta și munțiivoștrii. Sub Cerul vostru albastru ca Voronețul. Știm că decenii de-a rândul vi s-a promis „lapte și miere”, atât aici cât și acolo, de către politicieni care n-au fost dintre-ai voștrii. Care n-au mâncat pâinea străinătății cu voi. Ca voi. Și știm că sunteți profund indignați, dezamăgiți, dezgustați... Dar credem că nu ați obosit să luptați. Pentru voi. Pentru drepturile voastre. Pentru cei rămași pe lavițe în fața caselor voastre. Credem că vă pasă...

Anul acesta, la alegerile parlamentare din 2020, aveți o nouă șansă. Unică poate. O uriașă oportunitate. Să votați pe unul dintr-ai voștrii. Pe unul care-a trăit ca voi: departe și modest. Cu lacrimi și inima frântă pentru „acasă”! Cu rugăciuni zi de zi! Cu credința că Dumnezeu nu v-a uitat! Nici pe voi, nici România. Cu entuziasmul pentru a face bine. Bine tuturor. Indiferent de culoarea politică. Indiferent de religia îmbrățișată. Indiferent de statutul social, de structura etnică, profesională. Pentru el toți românii din diaspora sunt doar „de-ai noștrii!” Nu și „de-ai lor”. Pentru el voi contați. Enorm. Pentru că sunteți mulți. Pentru că sunteți o forță. O voce. O speranță. Un destin. Numele candidatului este Emil Ciubotariu. De 12 ani alergător prin Italia. La munci grele. Și în via lui Dumnezeu...

Probabil ați auzit că oamenii sunt ca și cărțile: nu se aleg după coperti, ci după conținut. Emil Ciubotariu este o carte deschisă. Poate fii citită de oricine. Tuturor, uneori siglele politice ne displac. Dar noi românii știm că „nu haina îl face pe om”, ci caracterul. Iar astăzi puțini oameni mai au obraz. Fin. Că obraji groși din care ne putem trage o pereche de bocanci sunt destui. Vă garantăm: Emil Ciubotariu este un om cu frică de Dumnezeu. Frica de Creator e cap de listă al caracterului. Apoi, Dumnezeu este prea mare ca să încapă într-o religie, și prea mic ca să încapă într-un partid. E al tuturor. Și Emil este la fel.

Știm că Emil Ciubotariu este un om care n-ar profita de oameni niciodată. Mai mult, este unul dintre cei ce și-ar întinde masa pentru cel nevoiaș. Și știm că e convins că se poate implica în prezentul și viitorul națiunii noastre. De aceea, ca viitor parlamentar al românilor din Diaspora, va depune tot efortul pentru drepturile conaționalilor ce locuiesc peste granițe. Prin urmare își propune să reînființeze proiectul „Ministerul Românilor de pretutindeni”. Să deschidă Consulate în toate capitalele Europei, mai ales în statele cu mulți emigranți români. Să înființeze Birouri Parlamentare în capitalele Europei, pentru a facilita corespondența dintre românii Diasporei și politicienii de acasă. Să se implice direct și profund în tutelarea muncitorilor români de peste granițe. Lucruri care ani de-a rândul nu au fost nici măcar pe hârtie, darămite cap de afiș pentru voi.

Trebuie să știm că pe agenda sa de lucru pe lângă echitatea socială, Emil Ciubotariu dorește să contribuie decisiv la eliminarea birocratizării pentru recunoșterea studiilor și meseriilor românilor în Diaspora, să faciliteze adoptarea unor proiecte ce prevăd sprijin logistic și financiar pentru reîntoarcerea românilor pe meleagurile natale, sau să dezvolte acorduri interstatatale care prevăd Asigurările Sociale ale românilor diasporeni. Mai are și multe alte proiecte mărunte. Oceanul e format din picături de ploaie. Picături pe care le va afla de la dumneavoastră.

Am avut ocazia să vă cunosc pe unii în ultimii ani. Destui de mulți. Mulți și valoroși. De aceea am avut îndrăzneala să vă scriu. Am stat printre voi. În fapt fac un Apel către voi. Pentru că știm: Diaspora românească este o forță. Când se va ridica, umăr la umăr, nimeni n-o poate opri. De aceea îndrăznim să vă rugăm: faceți-vă cunoscut glasul. Așa cum pe vremuri, străbunii voștrii care au studiat pe la cancelariile din Vest au venit cu cunoștințele dobândite și le-au implementat în România. Și au făcut-o modernă. Puternică. Frumoasă. Hai că puteți și voi!

Pentru Emil Ciubotariu voi sunteți Mâna lui Dumnezeu! Nu trebuie decât să o deschideți! Pe 6 decembrie 2020.

Dumnezeu să binecuvânteze România! Dumnezeu să binecuvânteze Diaspora. Oriunde s-ar afla!

 

PhD Nicolae.Geantă,
professor doctor, writer, evangelical pastor