1. Când strigă un nenorocit, Domnul aude și îl scapă din toate necazurile lui (versetul 9). Un nenorocit înseamnă un om cu necazuri, cu durere, boli, falimente. Un om respins. Un om intrat într-un labirint al problemelor biotice. Omul nenorocit poate fi sau nu creștin, poate avea sau nu religie, poate să se închine sau nu lui Hristos. Dacă strigă în necaz Dumnezeu aude. Urechea lui Dumnezeu nu ascultă doar religios. Ci pe oricine îl cheamă în ajutor. Dar nu numai că aude, dar Dumnezeu îl scapă din toate necazurile lui. Subliniem toate necazurile lui. Nu doar unele. Căci Dumnezeu este atotputernic. El are uși de ieșire din toate necazurile. Pentru oricine...
2. Când strigă cei fără prihană, Domnul aude și-i scapă din toate necazurile lor (versetul 17). Aici este vorba de sfinți. De oameni schimbați. De credincioși autentici. Până aici nimic diferit față de cei nenorociți. Dar David vine și spune încă ceva. „Domnul e aproape de cei cu inima înfrântă, și mântuiește pe cei cu duhul mâhnit” (versetul 18). Deși citesc Biblia de 30 de ani, până azi am crezut (și am auzit în nenumărate rânduri) că Dumnezeu e aproape de cei cu inima „frântă”. Dar psalmistul spune „înfrântă”. Inimă frântă este plină de durere, de amărăciune. Adică inima unui nenorocit (ca să-l citez pe David). Inima „înfrântă” este inima smerită, cea care a dus o luptă cu ea însăși și s-a lăsat învinsă. Inima înfrântă e inima de sfânt, de om pocăit. Ei bine, cine are inima înfrântă nu numai că e auzit de Dumnezeu și scăpat de toate necazurile lui, nu numai că îi este păzit toate „oasele lui” (versetul 20), dar primește și un bonus: este mântuit („Domnul... mântuiește pe cel cu duhul zdrobit”, zice versetul 18b). Dumnezeu scapă din orice necaz orice „nenorocit”, dar mânuiește sufletul numai celor neprihăniți. Celor ce și-au înfrânt propria inimă, fire, ego-ul.
3. Domnul scapă sufletul robilor Săi, și niciunul dintre cei ce se încred în El, nu este osândit (versetul 22). Dumnezeu ascultă nenorociții și intervine în necaz, ascultă neprihăniții și intervine în necaz (și le mântuiește sufletul), dar scapă de judecată sufletul celor ce-I sunt robi, slujitori, fideli! Domnul poate scoate din necazul cotidian pe oricine, poate oferi mântuirea oricui se pocăiește, dar de judecata veșnică va scăpa numai pe cei ce i-a slujit ca niște robi!
Fugiți cât vă țin adidașii de rău! Nu fiți răi! Celor răi Hristos nu le ascultă rugăciunea! „Domnul își întoarce Fața împotriva celor răi, ca să le șteargă pomenirea de pe pământ” (versetul 16).
Slujiți Domnului cu evlavie, cu pasiune, cu foc! Slujiți ca niște robi devotați! Din necazurile pământești Domnul scapă pe oricine îl strigă, dar de judecata veșnică nu scapă decât cei ce i-au slujit cu adevărat! De aceea Hristos ne spune că în ceasul veșniciei unora le va închide ușa în nas: „Adevărat că nu vă cunosc! Voi nu ați fost slujitori devotați!” Și aici nu e vorba de „nenorociții” din lume, ci de „ne-neprihăniții” Bisericii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu