POSTFAȚĂ
Volumul de față, tocmai
pregătit pentru tipar de Onisim Botezatu, are marele merit de a fi printre
primele care radiografiază evenimentul ce a bulversat iremediabil omenirea nu
doar epidemiologic, ci și teologic. Statistici, comentarii, argumente pro și
contra, emoții, disciplină de fier sau indisciplină, teologie rescrisă ori alte
ipostaze așezate cu migală pe hârtie, ne provoacă la o meditație profundă:
poate Biserica înfrunta situații neprevăzute? Cum ar fi un atac biologic cu un
virus...
Evenimentul șoc din
primăvara lui 2020 a pus Biserica în fața unei situații fără alternative:
participarea la slujbe a fost oprită, predicarea a trecut din real în virtual,
Cina Domnului a creat noi controverse, mesajele profetice sau din îndrăzneală
au devenit o tortură psihică, voluntariatul a proliferat sau dispărut. Biserica
a fost prinsă pe picior greșit. Pandemia Covid19 a fost fie un sunet de
trâmbiță - o trezire din beatitudinea
cultică, fie o aprofundare în frică. Unii creștini s-au adaptat rapid la noua
situație. Alții au tergiversat. Ori s-au împotrivit. Și cei mai mulți au
șovăit. Iar Teologia a cunoscut noi implicații.
Distanțarea.
Am întâlnit paradoxal două tipuri de
creștini în biserici: coronasceptici și coronafobi. Primii, sunt cei care nu au
ținut cont deloc de „regulile impuse de stat” și au continuat să se întâlnească
în grupuri mari, la programe normale ale bisericii, la priveghiuri,
înmormântări, botezuri etc, fapt ceea ce a dus la îmbolnăvirea și chiar decesul
unora dintre participanți! Fenomenul este cu atât mai grav cu cât eșecul
înregistrat a fost extrem de mediatizat și o mulțime de voci s-au ridicat
împotriva Bisericii lui Hristos - care oricum trăiește sub presiunea unui
progresism anticreștin ce o cataloghează „societate închisă, cu viziuni
tribale, comportament medieval, pudibondă ori nereceptivă la alternative noi”...
Pentru a doua categorie (coronafobii), distanțarea impusă de pandemie a generat
teama de manipulare, a dezlănțuit colportarea teoriilor simpatizate, sau a dus la
ofensa față de cei lipsiți de reacție. Astfel s-a pierdut solidaritatea,
compasiunea, unitatea. Au fost situații în care am întâlnit păstori care m-au
salutat cu cotul, creștini care m-au salutat cu pumnul în pumn, sau care au
tras mâna în momentul în care am dorit să le-o ofer. De asemeni au fost ipostaze
în care indivizii întorși din diaspora, sau bătrânii, ori „suspecții” au fost
ocoliți, marginalizați și lăsați să se descurce singuri!
Biserica
online. Unul dintre lucrurile pozitive cel mai de succes a
fost proliferarea emisiunilor live, a înregistrărilor video, a dezbaterilor
biblice. Într-un timp record au apărut vlogări care și-au crescut numărul de
urmăritori, cu înregistrări provocatoare și de bună calitate. De asemeni au
crescut impresionant numărul de eseuri, analize, devoționale, articole, studii,
polemici, sfaturi etc de calitate. Partea negativă cea mai rea a fost faptul că
s-a transmis o infuzie de mesaje panicoase, de conspirații, de share-uiri fără
să fie citite, verificate etc, care au adâncit tensiunile și frica în societate
și Biserică. Părtășiile bisericești s-au acomodat cu zoom-ul. Predicatorii și
slujitorii activi și inventivi de dinainte de pandemie au devenit și mai
activi, și-au mărit notorietatea și sfera de activitate. Predicatorii „slabi”
sau „conservatori” au fost evitați, membrii bisericilor lor migrând spre cele
implicate active. A fost un test neașteptat. Recunoaștem: nu toți au l-au
trecut. Problema cu care ne putem confrunta este că unii creștini s-au obișnuit
cu slujbele în fața laptopului. George Barna, renumitul statistician creștin
american spune că după Pandemie 40% dintre membrii bisericilor nu se vor mai
întoarce. Aș vrea să poată fi contrazis!
Cina Domnului. Fenomenul teologic cel mai
controversat a fost oficierea ei - actul cel mai intim și mai apreciat al
Bisericii. Am constatat că bisericile s-au împărțit și aici în trei categorii
(în funcție de preoți și pastori), din care două extreme: unii care au ascultat
orbește de autorități și alții care au încălcat orice normă restrictivă.
Evident că a existat și o categorie care a căutat soluții eficiente, permisive
de legislație și de Scriptură. Unii nu au oficiat Masa Domnului deloc. Și au
impus și altora asta. Alții au găsit alternative: au oficiat în biserică și au
trimis pâinea și vinul enoriașilor, sau au venit aceștia după Cină la biserică,
alții au fost de acord conform preoției universale să se săvârșească actul în
familie, alții au oficiat în mediul online. Și într-un fel și într-altul, Biserica
a mers mai departe. Chiar dacă au fost animozități…
Mesajul profetic. În perioada de criză Biserica
poate fi supusă unui atac fără precedent de mesaje profunde, panicoase dar și…
false. Sociosfera s-a încărcat cu mesaje apocaliptice, subiecte escatologice
ajunse sub colbul uitării. Au circulat de asemeni cu mare rapiditate pe
rețelele sociale „profeții” amenințătoare sau pline de entuziasm care s-au
dovedit evident a fi false, neinspirate. Lipsa pregătirii în domeniul
escatologic, părelnicia sau credulitatea unor persoane slab informate conduce
la dezinteres al societății față de Biserică, la batjocură și respingere. Prin
urmare, derapajele „profetice” nu conduc la reconciliere cu Dumnezeu ci sunt o
piedică în calea derulării acestui act. Cine are urechi de auzit să audă!
Misiunea de caritate și umanitară. Și aici pandemia
a împărțit Bisericile în două: un grup care a fost extrem de activ și altul
extrem de inactiv! În discuția avută cu un prieten am subliniat față de acest
aspect: „Bisericile care au fost active înainte de pandemie, au fost active și
în pandemie!” În restricție activitatea umanitară nu a încetat decât acolo unde
nu a fost viziune. Au fost biserici care au înființat bancă de alimente,
cantine sociale de unde zilnic voluntarii au dus zeci de porții de hrană caldă
sau sandwich-uri celor defavorizați, s-au împărțit alimente săracilor, haine,
bani, au făcut cumpărături bătrânilor, bolnavilor, nedeplasabililor. De partea
cealaltă au fost creștini care s-au ferit de contactul cu ceilalți. De teama
Covid19 probabil, căci Legislația a permis actele de caritate și
umanitate. Evident, cu măsurile de protecție aferente.
Slujbele în aer liber. Odată cu
primele norme de relaxare, Bisericile au putut desfășura programe religioase în
aer liber, în spații deschise. Slujbele trebuiau făcute cu asigurarea tuturor normelor
de securitate și sanitare. Situația a prins din nou unele biserici nepregătite.
Slujbele în aer liber înseamnă spațiu suficient pentru toți membri, sonorizare
eficientă, protecție de ploaie sau de soare, voluntari care să supravegheze, să
îndrume, să ofere măști sanitare sau dezinfectant etc. Prin urmare multe
biserici și-au reînceput activitatea nici cu această ocazie, ci au continuat
slujbele pe online (unde a fost posibil), și-au lăsat credincioșii în fața
monitoarelor sau au rămas mai departe fără activitate (în special bisericile cu
bătrâni din mediul rural). Majoritatea însă abia au așteptat întâlnirile. Chiar
dacă unii credincioși au rămas mai departe acasă. Însă numărul lor a fost
recompensat de Dumnezeu: cu noi membri. Care s-au și botezat. În piscine, ape
curgătoare, lacuri.
Deși
prinsă în cleștele vicisitudinilor vremii Biserica a demonstrat că nu rămâne
doar „o carcasă goală” (cum ar numi cauza de față filosoful Kant), ci „un
conținut” care dă răspunsuri existențiale, morale, vitale societății din care
face parte. De aceea și din Pandemia SAR-Cov19 Biserica a ieșit biruitoare!
dr.
Nicolae.Geantă
20
iulie 2020
https://www.youtube.com/watch?v=pfBIrpsXiEw&t=942s
RăspundețiȘtergere