Înainte de a începe prigoana şi problemele din exterior,
mărul a început să aibă vierme. Adevăratele probleme ale unei biserici nu sunt
din exterior, ci din interior. Înainte de a fi Fapte 7 cu uciderea lui Ştefan
cu pietre, a fost Fapte 5 cu Anania şi Safira, oameni ce imediat după botezul
cu Duhul Sfânt au minţit şi-au murit în timpul slujbei. Au tot auzit că trebuie
să aducă pe cineva la biserică, să nu vină singuri şi au ales să-l aducă pe
Diavol care e tatăl minciunii. O mare frică i-a cuprins pe toţi, dar frica nu-i
suficientă să ducă lucrarea lui Dumnezeu mai departe.
Apoi în Fapte 6 s-au certat ca şi chiorii pe farfurii,
polonice şi supă. Mai târziu aveau să se certe pe doctrine, dar acum era vorba
de stomac. Satana era iar de faţă, avea şorţ de bucătar şi semăna cu cel ce
face reclamă la „Vegeta”.
Întotdeauna se întâmplă ceva ce să umbrească bucuria unui
nou început. Un Adam ce să distrugă armonia Edenului muşcând din mărul oferit
de Eva. Un Acan ce să rupă bucuria intrării în Canaan, un Iuda ce să pună pată
pe ultima seară a unui vechi legământ, un Anania şi-o Safira ce să încerce să
strice drumul glorios al bisericii.
Satana e acolo… prezent în bucuriile noastre, ascuns în
tufişurile netăinuite a unor lucruri minore. Satana e ascuns în amănunte, în locuri
neaşteptate. Odată sămânţa semănată, el are răbdare. Evodia cu Sintichia se
certau ca la uşa cortului câţiva ani mai târziu.
De aceea va trebui să ne bucurăm, dar să nu lăsăm sabia din
mână pentru aplauze. Viziunea utopică a unei biserici perfecte face rău lunea
pe stomacul gol. Dependenţa de Duhul Sfânt e obligatorie, ascultarea de Cuvânt
benefică.
Dumnezeu nu pierde nici o luptă. Victoriile sunt ale Lui,
înfrângerile ale noastre. Bunătatea Lui însă e infinită acum. Dacă ar fi
aplicat în continuare tratamentul ca pentru Anania şi Safira prin biserici ar
fi rămas doar băncile.
Dar bunătatea Lui trebuie să ne îndemne la pocăinţă…
Vladimir_Pustan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu