Nu știm în lume când și cum venim,
Nici vând plecăm, căci totul e o taină,
Luptăm, muncim, uităm să mai trăim.
Și când plecăm, luăm numai o haină!
Ca ieri eram copil și împărțeam
Același vis numit copilărie.
Azi, clopotele barcă bat și plâng,
Unii-s deja pe drum spre vesnicie...
Prea scurt e firul vieții uneori,
De ce, și cum, ni-i greu a înțelege.
Cum să-i explici unui puiuț de om
Că tatăl lui e-n cer? Va înțelege?
El va mai sta la colț de gard
Tot așteptând să se deschidă poarta.
Și va-ntreba pe mama lcărimând:
“Dar e târziu, de ce nu vine tata?”
Trăim puțin, prea repede murim,
Tot ce-a fost ieri e azi o amintire.
Hai să trăim frumos, căci într-o zi
Și noi vom fi chemați spre nemurire!
Licuță Pântia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu