Le spuneam azi unor liceeni că atât grafitul cât și diamantul sunt alcătuite din carbon. Adică din... cărbune. Deoarece poate forma un mare număr de compuși chimici, carbonul a fost numit „regele elementelor”. Grafitul este cel mai slab compus al carbonului. Este moale, clivează (se sfărâmă ușor) și lasă dâre negricioase. Diamantul este cel mai dur dintre compușii ce conțin Carbon. Atât de dur că poate tăia sticla. A ajuns așa deoarece față de grafit, diamantul a suportat temperaturi uriașe pentru cristalizare.
Ambele elemente conțin carbon, dar în funcție de concentrație unul e moale și mat iar altul dur și strălucitor. E drept, ca să strălucească diamantul a trebuit să fie șlefuit. Bine șlefuit. Diamantul este un cărbune care a... suferit!
Tot așa se întâmplă și cu oamenii. În funcție de cât de mult Dumnezeu au în ei, pe unde trec pot lăsa dâre murdare sau strălucire. Pot străluci sau fii opaci. Se pot fărâma la orice atingere sau pot rezista la orice lovitură. Și, cum diamantele sunt mai rare decât grafitul, tot așa și oamenii buni sunt mai rari decât cei răi.
Un profet spune odată împăratului Asa care se întorcea victorios dela război: “Domnul este cu voi dacă sunteți cu El; dacă Îl veți căuta Îl veți găsi; iar dacă Îl părăsiți El vă va părăsi” (2 Cronici 15:2). Și de unde știm că Domnul e cu noi? După strălucire. Grafitul nu strălucește, dar diamantul... Și de unde știm că cineva nu strălucește? Simplu: așezăm grafitul lângă diamant!
Un grafit nu poate deveni diamant. Dar un păcătos poate deveni sfânt. Însă numai dacă se pocăiește...
Străduiți-vă să deveniți diamante. Ca să fii grafit nu trebuie să depui niciun efort...
Nicolae.Geantă
Așa e. E greu să fii diamant, dar și onorabil.
RăspundețiȘtergereDumnezeu să ne ajute să strălucim ca diamantele.