ProSefora

youtube

vineri, 15 martie 2019

Autodistrugerea din Ai - de Nicolae.Geantă

12.000 de suflete avea cetatea Ai. Și un împărat care era stăpân peste ele. Nu stăpân ca să le fie șef. Tiran. Despot. Ci stăpân care să îi protejeze. Cu legea. Cu arma. Cu deciziile sale. Numai că Împăratul din Ai a făcut greșeli majore. Chiar dacă inițial a câștigat o luptă. Însă, doar o luptă nu garantează că ai câștigat războiul! 

În primul rând împăratul din Ai a neglijat partea din spate a cetății. Și în “valea din spate” Iosua și-a ascuns niște soldați. Mercenari. Gata de asediu. De a trecere oricine prin sabie.
În al doilea rând împăratul din Ai s-a încrezut în trecut. “I-am mai bătut măr odată pe evrei”. Dar atunci fuseseră 3000. Și acum veniseră 30.000. De zece ori mai mult. Nu toate luptele sunt cu aceleași resurse.
În al treilea rând, și poate cel mai periculos, Împăratul din Ai a ieșit din cetate și a lăsat-o cu porțile deschise! 


Ce învățăm de la Împăratul din Ai? Că trebuie sa stăm cu ochii deschiși în toate direcțiile! Ca dronele. Să nu lăsăm lucrurile din “spate” nesupravegheate! Să nu încercăm să ascundem ce nu se vede! Să nu fim atenți numai la biserică! Să avem grijă asupra vorbelor, lucrurilor, evenimentelor de acasă, de pe stradă, din societate. Nu cocoloșim niciodată greșelile, nu subestimăm păcatele care pândesc în văi întunecate. Chiar minuscule dacă ar fi... Nebăgate în seamă vor fi partea slabă care ne poate nenoroci familia!

Nu avem voie să ne încredem niciodată în biruințele noastre din trecut. Unde am fost tari ieri, putem fi foarte slabi azi sau mâine! Chiar Petru, chiar David ori Solomon, au căzut la acest test. Nu trebuie să ne bizuim  pe tradiții! Pe minunile ce ni s-au întâmplat odată. Cândva. Pe postul și rugăciunile de ieri. Noi avem de câștigat victorii pentru astăzi. Nimeni nu se hrănește din trecut. Copiii noștri nu au trăit în trecut. Ei trebuie să aibă experiențele lor. Victoriile lor. Trebuie să le facem posibile!

Nu avem voie să lăsăm niciodată “porțile” deschise. Spuneam unor tineri că “unde sunt porți deschise pot intra toți măgarii!”. Mai mult, nu le lăsăm deschise și plecăm nepăsători de acasă! Când pisica pleacă șoarecii joacă pe masă! 

Ar trebui supravegheați mai atent cum folosesc tinerii noștrii telefoanele. Ce atunraje au. E obligatoriu să fim atenți cât permiteți facebook-ului, televizorului, internetului să ne între în viață. Nu este permis să ne trăim zilele fără Biblie, fără rugăciune! Și nici atât făra Hristos. Fără toate astea ne “golim cetatea!” Apoi, va fi pradă ușoară pentru vrăjmași! Supravegherea familiei se face foarte atent. Dar învățarea să lupte eficient.

Împăratul din Ai a căzut prizioner. Apoi a fost spânzurat. Dar odată cu el i-a pierit toată familia! Și toată cetatea ce o avea sub supraveghere! Toți din Ai au murit. Iar cetatea a devenit un morman de pietre! Nimic...

Vegheați! Sunteți obligați să vă protejați familia! Biserica. Națiunea. Fiți atenți în toate direcțiiile, in toate mărunțișurile vieții. Altfel ne autodistrugem...

PS: Am putea spune că cetatea Ai a fost dată spre nimicire. Cu atât mai mult nu putem face gafe ca ei! 

din Timișoara,
Nicolae.Geantă

Biserica Punct București

Un comentariu:

  1. Ai pus PUNCTUL pe *I* ! Felicitari si binecuvântari ceresti, eterne, draga Nicu !

    RăspundețiȘtergere