Nici o generaţie nu a reuşit până acum să găsească soluţii
reale la conflictul dintre generaţii, în general, şi la conflictul dintre
părinţi şi copii, în special. Generaţia în vârstă se plânge permament că
tinerii sunt iresponsabili, iar tinerii, la rândul lor, vorbesc despre modul
învechit de gândire al celor în vârstă. Schimbarea generaţiilor şi contrastul
dintre ele este un fenomen absolut natural, o realitate istorică care a existat
şi va exista întotdeauna. Fiecare generaţie este unică, are trăsături proprii,
stil de viaţă şi mentalitate specifică, fiind caracterizată de un anumit set de
valori, care o diferenţează de cele anterioare sau viitoare. Sistemul de valori
al fiecărei generaţii este construit şi influenţat de contextul cultural,
politic, religios şi social. Sociologul şi gânditorul francez, Alexis de
Tocqueville menţiona cu aproximativ 200 de ani în urmă, în celebra sa carte
,,Democraţia în America”, că fiecare generaţie e un alt popor. Este un alt
popor în sensul că au alte obiceiuri şi mentalităţi, un mod propriu de a privi
lumea, raportându-se diferit la trecutul, prezentul şi viitorul omenirii. În
anul 1993, Samuel Huntington a publicat articolul intitulat ,,Ciocnirea
civilizațiilor”, iar în anul 1996 a reluat și dezvoltat tema în cartea ,,Ciocnirea
civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”. În cartea sa, Samuel
argumentează că principalele cauze ale conflictelor dintre generaţii sunt
diferențele de ordin cultural și religios. Generaţiile mai în vârstă şi cele
mai tinere sau generaţia părinților şi a copiilor au câteva scopuri comune:
1. Libertatea - de exprimare, fizică, morală... etc
2. Satisfacţia spirituală - confortul psihic, fericirea,
plăcerea.
3. Realizarea profesională şi materială - diferențele dintre
părinți și copii apar nu în identificarea scopurilor, ci în intensitatea
practicării şi prioritatea acestora. De exemplu, tinerii își doresc împlinirea
şi manifestarea acestor scopuri într-o doză mai mare decât vârstnicii, dacă se
poate în proporţie de 100%. De asemenea, cei mai în vârstă plasează scopurile
lor într-o ordine inversă față de cei tineri.
Principalele cauze ale conflictelor dintre generaţii sunt:
1) Dificultăţile de relaţionare
2) Lipsa de comunicare
3) Agresivitatea crescută
Metodele greşite folosite pentru reconciliere pot amplifica
conflictele existente dintre generaţii:
1. Impun, în loc să negociaze regulile.
2. Controlează, în loc să verifice situaţia.
3. Moralizează, în loc să argumenteze.
4. Ameninţă, în loc să explice consecinţele acţiunilor.
Există câţiva factori care accelerează diferenţele dintre
generaţii:
1. Tehnologizarea şi digitalizarea.
2. Detaşarea sau chiar abandonarea propriei culturi sub
presiunea multiculturalismului şi a pluralismului religios.
Există soluţii?
Dacă da, care sunt acestea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu