Societatea în care trăim e un amestec de dorință și moarte,
râsete și pierderi, victorii și corupți. Cu oameni care pot dărâma într-o
clipită tot ce construiesc alții într-o viață. Cu indivizi irascibili, egoiști
și rapace. Cu eroi sau dezertori. Dar și cu oameni blânzi, jertfitori, harnici
peste măsură. Cu modele demne de urmat. Și unii și alții, fie că vor sau nu,
sunt simple creioane care lasă dâre în istorie. Sau scriu povești grozave. Ei
bine, asta am încercat să facem la ziarul Oglinda de două decenii. Să arătăm
realitatea. (Oglinzile arată numai realități). Să ținem piept îngustimii şi
răutăţii! Să demolăm regulile care ne transformă în momîi umblătoare. Să
apreciem binele, să îl promovăm. Să distrugem grotescul. Să nu aflăm mâine că
azi nu am făcut nimic!
Am întâlnit în echipa de la Oglinda în cei 20 de ani oameni
minunați. Scriitorii, profesori, ingineri, avocați, jurnaliști. Toți cu pasiune
pentru presă. Unii au făcut carieră din condei. Sunt scriitori de anvergură
națională. Alții au ajuns în presa centrală. Iar alții și-au demarat propriile
afaceri cu... știri. Am fost ades criticați. Certați. Sfidați. Dar niciodată
învinși. Și asta pentru că am rămas sinceri. Sinceritatea nu e o haină comodă.
Dar va fi mereu curată!
Am învățat la Oglinda că învingătorii adevărați nu sunt cei
care au ajuns la capătul cursei fără nicio greșeală. Ci sunt cei, care chiar
dacă s-au împiedicat, ori au căzut, se ridică și merg înainte.
Când am început povestea acum 20 de ani n-am luat în calcul
deloc războiul cu online-ul. Totuși, suntem singurul ziar câmpinean care am
rezistat. Și asta pentru că dvs ne citiți!
La mulți Ani Oglinda! Să îți continui slujba mai departe!
Alte decenii. Să fii oglindă a realității. Oglinzile nu sunt mute! Să spui
totdeauna adevărul nefardat. Dar cu bun simț. Bunul simț nu costă bani, dar
face toți banii! Să-ți urmezi visul. Și să nu uiți, fiecare pas duce înainte,
fiecare urmă rămâne o amintire. Să rămîi o poveste frumoasă!
Ce-mi doresc de la ziarul condus de domnul Florin Frățilă?
Ca la fiecare număr apărut Oglinda să atingă măcar un suflet. Care, după ce se
privește atent, se schimbă!
Nicolae.Geantă
+ articolul a apărut cu ocazia aniversării a 20 de ani a ziarului
an XX, nr. 1752/19 martie 2019
an XX, nr. 1752/19 martie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu