youtube

miercuri, 16 noiembrie 2011

Wild Carpatia e ţara mea!

România e o ţară frumoasă cu toate defectele ei. Este ţara în care ni se dă de toate, dar nimeni nu vrea să dea nimic. Ci decât vrea să ceară totul. Este ţara care ne-a crescut, ne-a hrănit - fie mâncare chiar şi soia lui Ceauşescu, şi e ţara unde odată ajunşi mari uităm cine ne e mama.

România e ţara abandonată în fiecare zi de români - e Cenuşăreasa lăsată intenţionat acasă, dar regăsită de americani sau europeni, care sunt gata s-o scoată la horă. Unde-i încântă pe toţi.

România e altarul nostru cel mai înalt şi mai sfânt. Dar e şi ţara celor ce cred în Dumnezeu şi sunt gata să meargă la vrăjitoare, cum spunea în urmă cu ceva ani un jurnalist.

România pentru mulţi e ţara care a murit. N-aş vrea să-i dezapreciez spunându-le că "morţii sunt ei". Nu, ci că din nefericire pentru dânşii România nu s-a născut încă! Dar ca să iasă din pântecul nepăsării, e nevoie de travaliu...

După ce astăzi am fost informat virtual de Youtube, vă postez mai jos filmul Wild Carpathia cu subtitrarea aferentă. Fiţi binecuvântaţi toţi românii! Dvs sunteţi - evident, ţara mea!


... nu ştiu de ce, dar filmul nu mai poate fi încărcat direct!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu