Fundaţia CIREŞARII

joi, 10 noiembrie 2011

Nepăsare, neascultare, neiertare - Nicolae Geantă

Nepăsarea este starea aceea în care eşti indiferent de tot ce se întâmplă în jur. Nu plângi dacă se plânge, nu te bucuri dacă se râde. Nu joci dacă se cântă, nu strigi dacă arde casa. Este indolenţă, apatie. Nefrământare. Dezinteres. E o stare de om cuminte şi senin, dar o cuminţenie tâmpă şi-o seninătate senilă...

Nepăsarea este atunci când mergi cu 80 km/oră şi n-ai voie decât cu 30. Nu-ţi pasă de poliţie. Dar nici de polei. Nepăsarea e manifestarea cea mai pregnantă din Parlament, unde politicienii muncesc precum câinii sub căruţă. Iar România, rămâne de... căruţă. Ţara lui „nu ne pasă”. Guvernului nu-i pasă de pensionari, şi nici poporului de alegeri. Profesorilor nu le pasă de elevi, şi nici elevilor de moralitate. Suntem nepăsători faţă de învăţat şi ne prelungim vacanţa în timpul şcolii. Apoi şcoala în timpul vacanţei. Nu ne mai pasă când cineva cerşeşte în ploaie, nici când urcă unul fără picior în autobuz. Nu ne pasă că pe pacheul de ţigări scrie „Fumatul ucide”, şi nici că diabetul ne lasă orbi. Că doar „o viaţă avem”!

Suntem nepăsătorii leviţi şi preoţi ce trecem zilnic pe lângă căzuţii din şaţurile vieţii: nu ne pasă de săraci, nici de văduve, nici de orfani. Şi nici de părinţii noştrii care ne-au crescut chinuiţi de raţia lui Ceauşescu, iar acum stau cu nasul lipit de geamul rece aşteptând să-şi vadă pruncii.

Suntem nepăsătorii creştini, care umplem bisericile cu plictiseală. Nepăsători venim - evident - c-o juma’ de oră mai târziu. Butonăm smarthphon-urile, Ipad-urile, facem licurici în spatele bisericii. Nu ne pasă nici ce se predică, nici ce se cântă: ne-a găsit răsfoitul Bibliei şi-a anexei din cartea de cântări. Nu ne pasă că e studiu biblic, seară de rugăciune prelungită sau evanghelizare, şi dacă e misiune nu participăm. Nu suntem în biserică nici joia şi nici duminică seara. Ce să mai auzim şi-atunci? Nu ne pasă de fraţii bolnavi din spitale, nici de familiile cu 10 copii. Dar frigiderul e burduşit de oale cu mâncare ce ni se strică. Nu ne mai pasă de colectă, nici de răspândirea unor tractate, nici de colinde prin tot satul sau oraşul, de Crăciun! Pentru că aproapele nu ne mai interesează.

Nu aducem pe nimeni la biserică, nici măcar odată pe an, nu convertim pe nimeni din colegi, nu ne pasă de vecinii care merg în iad. Nici de biserică, de luptele ei. Nu ne mai pasă nici de slujitorii lui Dumnezeu. La fiecare liturghie aducem înaintea Cerului bolnavii, persoanele cu dizabilităţi, săracii... Dar pentru slujitorii lui Dumnezeu nu ne rugăm, nu-i sprijinim, nu le spunem o vorbă bună, o încurajare. Şi după predică, fugim cât mai departe de ei. „Se descurcă ei, singuri”...

Paradoxal este că înaintând în vârstă, nu ne mai pasă nici de noi. Nu ne pasă că avem un suflet. Nu ne pasă că avem prin har o mântuire. Pe care trebuie s-o ducem până la capăt. „Cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători de o mântuire aşa de mare?”, întreabă autorul epistolei către evrei. E vreo ieşire?

Nepăsarea faţă de cei din jur, de biserică, de mântuire, înseamnă neascultare de Cuvântul lui Dumnezeu! Înseamnă răzvrătire faţă de El! Iar răzvătirea n-aduce iertare. „Doar cei harnci şi dinamici/merg spre ţel cu pasul fix,/Peste ceilalţi scris rămâne:/Aici odihneşte... X”!, spune Spurgeon.

„Nimic nu ofileşte coroana, ca atunci când dormi pe ea”, subliniază Francois Rendel. Ne pasă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu