Vedeti - sunt unii oameni ca licuricii: abia reusesc a raspandi nitica lumina in jurul lor, usor observabili in intuneric, iar cand se trage linie, cu greu daca intrevezi ceva demn. Dar exista si o alta categorie de oameni, din care a facut parte si Flavius, tânarul care in scurta sa trecere pe linia de centura a Terrei in drum spre cer, a reusit sa se remarce, sa impresioneze si sa uimeasca prin lumina sa.
Mi-a fost coleg la Scoala de Predicare "Ciresarii" din Cluj Napoca. Un tip modest, dar care avea o chemare speciala. Nu stiu in ce masura l-a promovat biserica locala, cert e ca au pierdut o valoare.
Flavius avea 20 de ani cand l-am cunoscut, de statura mica, uscativ la chip, cu o infatisare frumoasa, evidentiata de o privire calduroasa si vie. Asa mi-l amintesc.
Acest om ascundea in el un caracter unic si o intelepciune voalata in putinele sale interventii publice. Ideile care-i impodobeau atat de frumos principiile erau scurte, dar de o greutate covarsitoare. Cand lua cuvantul, acesta era urmat de aplauzele noastre sincere.
 |
| Flavius în ziua absolvirii Școlii de Predicare Cireșarii, 2012 |
Profesorul Florin Ianovici ii dadea sanse mari pentru viitor; de asemenea si in dicutiile cu prietenul meu Nicoae Geantă conveneam sa-l cooptam in echipa noastra de slujire, dar ne-au luat-o inainte ingerii.
Te-ai dus, Flavius, dupa ce ai atins doar cu varfurile picioarelor glia noastra! Prin discretia ta si bunul simt ai lasat multe lacrimi in urma, dar si multe zambete angelice in Paradis, loc in care se celebrează sosirea ta la linia de final.
Ai alergat bine, repede, poate prea repede, cu pretul tineretii tale, dobandind cu onoare cununa care nu se vestejeste.
Chiar daca aparent doborat de boala, tu ramai in amintirea noastra ca un invingator ce ne-a transmis un spirit teologic invaluit in modestie, cumpatare si bun simt.
Prietene, venim si noi din urma, mai devreme sau mai tarziu! Nu-ti spunem " Adio!", ci " Pe curând!"
