youtube

ProSefora

miercuri, 26 august 2020

Să-mi fii, Isus...- Mihaela Mănescu


Să-mi fii, Isus, în cercetare,
Secure grea proptită-n trunchi!
Și-n arzătoarea Ta mustrare
Să-mi dai un strop de îndurare
Când biruit cad în genunchi...
Să-mi fie Legea-Ți din iubire
Ca foarfeca-n tulpina mea!
Să-mi taie-adânc lumeasca-mi fire
Să nu-mi mai ducă-n ispitire
Mlădița care rod Ți-o da...
Să-mi fie Chipul Tău, Hristoase,
Ca secera înfiptă-n lan!
Și toate spicele-mi mănoase
Să se aplece bucuroase
Spre-a fi tăiate an de an...
Să-mi fie Gura Ta de miere
Și Limba Ta un bici de foc!
Să nu adorm din neveghere
Sorbind a diavolului fiere
Și-apoi să n-am Ulei deloc...
Să-mi fii, Isuse, în furtună,
O Stâncă Tare de granit!
Legat de Tine-n vreme bună,
Când valurile se răzbună
O să-nțeleg cât m-ai iubit!

mihaela

luni, 24 august 2020

Dumnezeu și ușile închise – Nicolae.Geantă

sursa foto

Mă gândeam în dimineața asta că Dumnezeu „care nu doarme nici nu dormitează” (Psalm 121:4) nu ține niciodată ușile închise! De aceea Hristos ne-a sfătuit „Bateți și vi se va deschide” (Matei 7:7). Și totuși batem iar ușile rămân parcă de zid…

Cred că sunteți în asentimentul meu că uneori noi am bătut până ne-am jerpelit „deștele” la uși pe care nu ni le-a deschis nimeni, deși în prealabil cerusem Domnului Dumnezeu să ni le descuie. Personal, uimit după atâtea ciocăneli și așteptări în fața ușilor încremenite nu înțelegeam de ce El nu îmi oferă soluția. Asta până într-o zi când am citit - și am înțeles totodată, că nu toate ușile sunt ale Sale. Prin urmare ce rost ar avea să ni se deschidă o ușă în spatele căreia nu-L găsim pe Dumnezeu?

Mă întreb retoric acum: „dacă în spatele ușii care bat nu este Dumnezeu atunci m-a trimis El?” Înțelegeți importanța călăuzirii Sale? Când sunt călăuzit de El nu mai bat la ușa nepotrivită. Nu mai aștept până fac peri albi în fața ei. Când sunt călăuzit de El nu mă mai amăgesc.

Spunea cineva că „atunci când Dumnezeu promite ușa se va deschide; dacă nu se deschide atunci am încurcat ușa!”

E închisă ușa la care bați de atâta vreme? Uită-te foarte atent: nu cumva bați la ușa la care nu trebuie?

Nicolae.Geantă

sâmbătă, 22 august 2020

Oamenii, noi și Dumnezeu Tatăl - de Nicolae.Geantă

Zilnic, pe străzile vieții,
întâlnim oameni
pe care mai bine nu i-am fi întâlnit!
Întâlnim oameni răi, obtuzi, opaci, casanți,
legaliști ori prea libertini.
Oameni care ne fac rău!
Oameni care vor să ne fraierească!
Oameni care ne trădează!
Oameni mici.
Microscopici spiritual.
E drept că uneori trecem pe departe
îi ocolim larg
pe strada cealaltă
privind aiurea-n în copaci.

Nicolae Geantă - Apropierea de Dumnezeu sau depărtarea de El

video by Ben Hur
Serbările Cireșarii Krems, Austria, 2015

joi, 20 august 2020

Să pierzi cu arcul în mână - de Nicolae.Geantă

"Fiii lui Efraim, înarmați și trăgînd cu arcul, au dat dosul în ziua luptei, 
pentrucă n'au ținut legămîntul lui Dumnezeu, și n'au voit să umble întocmai după Legea Lui. 
Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe cari li le arătase" (Psalm 78:9-11)

Fiii lui Efraim fuseseră pregătiți chiar de Domnul ("înarmați și trăgând cu arcul"). Nu porniseră la război neinstruți. Ei cunoașteau experiențele părinților lor, intervențiile lui Dumnezeu care făcuse imposibilul posibil. Paradoxal, au dat dosul! Și asta, zice Biblia, nu doar pentru că au dat uitării pe Domnul dar nici n-au vrut să umble pe drumul Lui! Prin urmare au pierdut lupta trăgând!

Meciurile pierdute pe teren propriu, cu arcul în mână, au început să se îndesească și între cei instruiți. Mariaje eșuate, divorțuri, întreruperi de sarcină, răfuieli publice/virtuale, șușoteli în defavoarea bisericii, luarea cuvântului dat înapoi... Nesinceritate. Democrație nu teocrație. Analiză după principiile lumii nu după cele biblice. Ieșire din Biblie. Din Calea Domnului... 

Fiii lui Efraim au renunțat de bună voie la post, la rugăciune, la principiile lui Dumnezeu. Nu și la arcuri! Renunțând la principii degeaba folosești armele! 

Cu fiecare zi ce trece înțeleg mai bine ce spunea Henry Ford: există mai mulți oameni care renunță decât cei care eșuează.

Nu contează ce arc ai în mână, nici câte săgeți arunci în lupta vieții. Ci dacă rămâi cu Dumnezeu alături. Priviți numai la Golgota lui Isus. A fost și victimă și erou!

Sunteți creați să biruiți! Biserica nu are „efraimi” looseri...

Nu uitați că nu toți oamenii se nasc norocoși! Majoritatea se nasc luptători!


Nicolae.Geantă

miercuri, 19 august 2020

Semnul civilizației - de Nicolae.Geantă

sursă img

„Vremurile sterpe și urâte nu dau talente: florile nu sunt ale rădăcinii, ci ale primăverii!” (Nicolae Iorga)

Ieri, după ce am stat la coadă ca pe vremea ceaușistă, am intrat la un birou de acte. Înaintea mea fără să țină cont de rând a intrat o doamnă judecător cu roba de rigoare, dar și un șmecher de diaspora cu ochelari de soare și șlapi - în ciuda norului ce anunța de ploaie. După vociferările din rând, șmecherul a aruncat niște vorbe printre dinți, sparte ca semințele de dovleac: „asta e România dom'le, necivilizată!”

Sintagma diasporeanului e un fel de cartof copt, pe care românii îl aruncă ori de câte ori nu le iese pasența: „nu suntem civilizați!” Priviți numai politicienii noștri care au scăpat de-o lună virusul de sub control: „românii nu sunt civilizați, strigă ei, nu poartă măștile!” Dar ce spaniolii sunt? Londonezii sunt? Nemțălăii ori franțujii sunt? Că ei fac proteste chiar împotriva acestei cerințe?

Civilizat nu înseamnă neapărat astfalt, laptopuri, ipad-uri, mașini de gătit inteligente ori... ochelari de soare. Civilizat nu înseamnă numai să asculți orbește de reguli, să zvârli ghemotocul de hârtie numai la coș, să vină autobuzul fără întârziere, să susții orbește minoritățile LGBT-iste sau să spargi sute de euro la Zara. Civilizat înseamnă mult, muuuult mai mult...

Mi-am adus aminte că am citit că la un curs o studentă a întrebat-o pe Margaret Mead, un antopolog renumit: „Care este pentru dvs primul semn de civilizație într-o cultură?” Și fata se aștepta ca profa să-i vorbească despre cârlige, vase de argilă sau microlite (pietre ascuțite). Dar doamna Mead a răspuns fără să stea pe gânduri: „Primul semn de civilizație într-o cultură antică era dovada unei persoane cu femurul (osul coapsei) rupt și vindecat!” Apoi profesoara a explicat că în regnul animal dacă îți rupi piciorul, mori. Nu poți fugi de pericol, nu te poți duce la râu să bei apă nici să vânezi. Ești carne proaspătă pentru prădători! Niciun animal nu supraviețuiește dacă are un picior rupt! „Un femur rupt care s-a vindecat e dovada că cineva și-a făcut timp să stea cu cel căzut, i-a tratat rana, a condus persoana în siguranță și a îngrijit-o până când și-a revenit. A ajuta pe cineva în dificultate este locul unde începe civilizația”, a spus Margaret Mead. Civilizația este ajutor comunitar.

Semnul civilizației ia startul când începe să îți pese de cel de lângă tine! Ori tocmai asta ne-a învățat Hristos! „Iubește-ți aproapele ca pe tine!”. Când iubești ori respecți pe cel de lângă tine nu îl furi, nu îl minți ca meteorologii, nu îl ucizi cu vorbe, nu îi violezi copiii, nu atentezi la partenerul lui de viață! Semnul civilizației se vede când respecți semenii! Când îi ajuți! Când celălalt se traduce „alt eu”. Ori tocmai asta NU mai face societatea azi. E hedonistă, respingătoare, egolatră! Nu știu de ce dar virusul s-a luat și prin biserici unde etalonul este „toți suntem egali”. Ori ar trebui...

Semnul civilizației se vede când te întorci cu față spre aproapele. Spre celălalt. Spatele întors e tocmai semnul opus. Spatele întors e sterilitate morală. Nu naște valori!

Nicolae.Geantă

marți, 18 august 2020

Ultima poezie a lui Eminescu

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.

Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?


Aceasta este considerată ultima poezie a lui Eminescu, găsită pe carneţelul din halat.
vezi AICI
Întrebare: De ce s-o fi temut Eminescu de moarte?

Nicolae Geantă - Cum să-ți faci prieteni. Și cum să scapi de agresori...

video by Ben Hur

duminică, 16 august 2020

Vladimir Pustan | Întâlnirea cu diavolul | Cireșarii TV | 16-august-2020

16 august 2020

Optimismul pesimistului - de Vladimir Pustan

Există o anume ușurare în schimbare chiar dacă e din rău în mai rău. Adesea e alinător să poți să-ți schimbi poziția ca să te doară și altundeva.

Am stat azi aproape toată ziua prin cimitir pentru că sunt zile (din ce în ce mai dese) în care te simți mai confortabil între morți decât între vii. Sau mai sigur.

Am 53 de ani și am ajuns să fiu doar o știre, dar ce mă mângâie e că știu că prostul e cel care n-a încercat în viața lui niciun eveniment.

În Franța anului 1720 a existat o lege ce spunea că un condamnat la moarte poate fi grațiat cu condiția să se căsătorească cu ștreangul de gât cu o fată mai trecută.