youtube

ProSefora

joi, 20 august 2020

Să pierzi cu arcul în mână - de Nicolae.Geantă

"Fiii lui Efraim, înarmați și trăgînd cu arcul, au dat dosul în ziua luptei, 
pentrucă n'au ținut legămîntul lui Dumnezeu, și n'au voit să umble întocmai după Legea Lui. 
Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe cari li le arătase" (Psalm 78:9-11)

Fiii lui Efraim fuseseră pregătiți chiar de Domnul ("înarmați și trăgând cu arcul"). Nu porniseră la război neinstruți. Ei cunoașteau experiențele părinților lor, intervențiile lui Dumnezeu care făcuse imposibilul posibil. Paradoxal, au dat dosul! Și asta, zice Biblia, nu doar pentru că au dat uitării pe Domnul dar nici n-au vrut să umble pe drumul Lui! Prin urmare au pierdut lupta trăgând!

Meciurile pierdute pe teren propriu, cu arcul în mână, au început să se îndesească și între cei instruiți. Mariaje eșuate, divorțuri, întreruperi de sarcină, răfuieli publice/virtuale, șușoteli în defavoarea bisericii, luarea cuvântului dat înapoi... Nesinceritate. Democrație nu teocrație. Analiză după principiile lumii nu după cele biblice. Ieșire din Biblie. Din Calea Domnului... 

Fiii lui Efraim au renunțat de bună voie la post, la rugăciune, la principiile lui Dumnezeu. Nu și la arcuri! Renunțând la principii degeaba folosești armele! 

Cu fiecare zi ce trece înțeleg mai bine ce spunea Henry Ford: există mai mulți oameni care renunță decât cei care eșuează.

Nu contează ce arc ai în mână, nici câte săgeți arunci în lupta vieții. Ci dacă rămâi cu Dumnezeu alături. Priviți numai la Golgota lui Isus. A fost și victimă și erou!

Sunteți creați să biruiți! Biserica nu are „efraimi” looseri...

Nu uitați că nu toți oamenii se nasc norocoși! Majoritatea se nasc luptători!


Nicolae.Geantă

miercuri, 19 august 2020

Semnul civilizației - de Nicolae.Geantă

sursă img

„Vremurile sterpe și urâte nu dau talente: florile nu sunt ale rădăcinii, ci ale primăverii!” (Nicolae Iorga)

Ieri, după ce am stat la coadă ca pe vremea ceaușistă, am intrat la un birou de acte. Înaintea mea fără să țină cont de rând a intrat o doamnă judecător cu roba de rigoare, dar și un șmecher de diaspora cu ochelari de soare și șlapi - în ciuda norului ce anunța de ploaie. După vociferările din rând, șmecherul a aruncat niște vorbe printre dinți, sparte ca semințele de dovleac: „asta e România dom'le, necivilizată!”

Sintagma diasporeanului e un fel de cartof copt, pe care românii îl aruncă ori de câte ori nu le iese pasența: „nu suntem civilizați!” Priviți numai politicienii noștri care au scăpat de-o lună virusul de sub control: „românii nu sunt civilizați, strigă ei, nu poartă măștile!” Dar ce spaniolii sunt? Londonezii sunt? Nemțălăii ori franțujii sunt? Că ei fac proteste chiar împotriva acestei cerințe?

Civilizat nu înseamnă neapărat astfalt, laptopuri, ipad-uri, mașini de gătit inteligente ori... ochelari de soare. Civilizat nu înseamnă numai să asculți orbește de reguli, să zvârli ghemotocul de hârtie numai la coș, să vină autobuzul fără întârziere, să susții orbește minoritățile LGBT-iste sau să spargi sute de euro la Zara. Civilizat înseamnă mult, muuuult mai mult...

Mi-am adus aminte că am citit că la un curs o studentă a întrebat-o pe Margaret Mead, un antopolog renumit: „Care este pentru dvs primul semn de civilizație într-o cultură?” Și fata se aștepta ca profa să-i vorbească despre cârlige, vase de argilă sau microlite (pietre ascuțite). Dar doamna Mead a răspuns fără să stea pe gânduri: „Primul semn de civilizație într-o cultură antică era dovada unei persoane cu femurul (osul coapsei) rupt și vindecat!” Apoi profesoara a explicat că în regnul animal dacă îți rupi piciorul, mori. Nu poți fugi de pericol, nu te poți duce la râu să bei apă nici să vânezi. Ești carne proaspătă pentru prădători! Niciun animal nu supraviețuiește dacă are un picior rupt! „Un femur rupt care s-a vindecat e dovada că cineva și-a făcut timp să stea cu cel căzut, i-a tratat rana, a condus persoana în siguranță și a îngrijit-o până când și-a revenit. A ajuta pe cineva în dificultate este locul unde începe civilizația”, a spus Margaret Mead. Civilizația este ajutor comunitar.

Semnul civilizației ia startul când începe să îți pese de cel de lângă tine! Ori tocmai asta ne-a învățat Hristos! „Iubește-ți aproapele ca pe tine!”. Când iubești ori respecți pe cel de lângă tine nu îl furi, nu îl minți ca meteorologii, nu îl ucizi cu vorbe, nu îi violezi copiii, nu atentezi la partenerul lui de viață! Semnul civilizației se vede când respecți semenii! Când îi ajuți! Când celălalt se traduce „alt eu”. Ori tocmai asta NU mai face societatea azi. E hedonistă, respingătoare, egolatră! Nu știu de ce dar virusul s-a luat și prin biserici unde etalonul este „toți suntem egali”. Ori ar trebui...

Semnul civilizației se vede când te întorci cu față spre aproapele. Spre celălalt. Spatele întors e tocmai semnul opus. Spatele întors e sterilitate morală. Nu naște valori!

Nicolae.Geantă

marți, 18 august 2020

Ultima poezie a lui Eminescu

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.

Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?


Aceasta este considerată ultima poezie a lui Eminescu, găsită pe carneţelul din halat.
vezi AICI
Întrebare: De ce s-o fi temut Eminescu de moarte?

Nicolae Geantă - Cum să-ți faci prieteni. Și cum să scapi de agresori...

video by Ben Hur

duminică, 16 august 2020

Vladimir Pustan | Întâlnirea cu diavolul | Cireșarii TV | 16-august-2020

16 august 2020

Optimismul pesimistului - de Vladimir Pustan

Există o anume ușurare în schimbare chiar dacă e din rău în mai rău. Adesea e alinător să poți să-ți schimbi poziția ca să te doară și altundeva.

Am stat azi aproape toată ziua prin cimitir pentru că sunt zile (din ce în ce mai dese) în care te simți mai confortabil între morți decât între vii. Sau mai sigur.

Am 53 de ani și am ajuns să fiu doar o știre, dar ce mă mângâie e că știu că prostul e cel care n-a încercat în viața lui niciun eveniment.

În Franța anului 1720 a existat o lege ce spunea că un condamnat la moarte poate fi grațiat cu condiția să se căsătorească cu ștreangul de gât cu o fată mai trecută.

vineri, 14 august 2020

Câteva răspunsuri despre căsătorie - cu Nicolae.Geantă

sursa foto

MH: „Nașterea și moartea nu depind de noi. Însă omul decide cu cine se căsătorește!” NKG „Consider că după convertire, căsătoria e cea mai importantă alegere din viața unui om. Pocăința ține o veșnicie, căsătoria ține o viață”.

MH: „Ce este familia tradițională?” NKG: „În discuțiile cu persoanele care promovează o redefinire a familiei, creștinii argumentează cu versete din Scriptură, cum este și firesc. Totuși, societatea laică poate condamna argumentele, refuzând Biblia. Cred că Familia tradițională e familia firească, naturală. Familia naturală e cea care se poate multiplica prin naștere de copii, în urma relațiilor intime dintre cei doi parteneri care conviețuiesc împreună, indiferent de religia care o împărtășesc!” Scopul principal al familiei nu este satisfacerea unor plăceri sexuale, ci multiplicarea speciei. Cine nu se poate multiplica, nu constituie o familie! (Aici este exclus situația în care el/ea din probleme medicale nu pot procreea)

joi, 13 august 2020

Gunoi pentru tine comoară pentru altul – de Nicolae.Geantă

Când se scula de la masă bogatul lăsa maldăre de firimituri pe jos. Pâine unsuroasă cu care se ștergea pe mâini în loc de șervețele. Pentru el firimiturile erau gunoi de zvârlit la câini. Nimicuri. Pentru Lazăr care locuia-ntre tomberoane firimiturile-gunoi erau comori. Belșug. Hrană pe săturate!

Pentru unii dintre noi pâinea are gust de scai. Pentru alții e savarină. Urmăriți-i atent pe cei ce cotrobăie prin habe. Cum dau de ceva resturi s-au îmbogățit!

Uneori avem simptome că ne rod pantofii, alteori ni se par culorile tricourilor/cămășilor cam tocite. Le vedem rubbish. Dar alții le văd fashion.
Am constat că așa se-ntâmplă cel mai des în viață: ceea ce e gunoi pentru unul poate fi comoară pentru altul!

miercuri, 12 august 2020

Spovedanie - de Mihaela Mănescu


Frate preot, unde esti?
Vino să mă spovedești
Că mi-e inima un hău
Amăgită de Cel Rău.
Și mi-e sufletu-ntristat
De blestem și de păcat.

Frate sfânt, te rog să vii
Că sunt singur prin stihii
În amurg de renunțări
Printre zeci de întrebări.
Și de merg pe drumul meu
Mă pierd iar de Dumnezeu.

Oamenii de care mă bucur că-i știu - de Nicolae.Geantă

Oamenii de care mă bucur că-i știu
sunt cei ce fac să-ți lumineze
diminețile triste
cu zâmbetele lor largi, largi...
Și,
mult mai ascuțite decât razele de soare!

Oamenii de care mă bucur că-i știu
sunt cei care împart felii de iubire
flămânzilor
pe peronul lipsei de speranță.
Chiar dacă lor nu le mai rămâne nimic!

Oamenii de care mă bucur că-i știu
sunt cei care nu caută ca să le fim
aproapele lor.
Ci ei devin aproapele nostru.
Pentru că... ei sunt un „alt eu!”

Oamenii de care mă bucur că-i știu
fac drumuri lungi să-și întâlnească prietenii.
Scrisorile lor sunt melodii care flutură-n perdele,
vorbele lor sunt linguri de dulceață de nuci,
iar îmbrățișările îți țin de cald câteva săptămâni!

Oamenii de care mă bucur că-i știu
fac pelerinaje spre Dumnezeu
din rugăciunile lor.
Și ori de câte ori ți-ai julit inima
ei îți suflă peste ea până o vindecă!
Fiindcă ei știu că suferința e-o ploaie de-o zi!

Oamenii de care mă bucur că-i știu
Sunt mame și tați totodată,
Sunt frați c-o inimă în două piepturi.
Sunt sfinți ce trăiesc cu tine
și Dumnezeu sub același acoperiș
și sub același Trup...
Sunt ruguri aprinse pentru Hristos!

Oamenii de care mă bucur că-i știu
sunt aripile mele de mătase
Nu știu cum aș zbura fără ei!

Nicolae.Geantă
11 august 2020