Conferință despre China la CCD Prahova | Nicolae Geantă

 Vino cu noi vineri 23 ianuarie 2026 la Casa Corpului Didactic Prahova. 

Să învățăm împreună despre împreună China...

 

Duhul Sfânt nu are substitute – de Nicolae Geantă

Undeva într-o biserică din diaspora. Duminica dimineața în jur de 8,45. Abia intrasem pe ușă. Cineva m-a invitat spre Starbuck. Destul popor. Un bătrân vine spre mine zâmbind. Avea în mână o cafea uriașă. „Frate, mai bem câte o cafea să nu adormim în biserică!”, îmi șușotește fără să-l fii întrebat nimic! „Foarte rău frate!”, îi răspund necunoscutului. „Da’ ce, dvs aveți vreo problemă cu consumatorii de cafea?”. „Deloc. Dar la Biserică nu cafeaua ne ține treji. Ci Duhul Domnului, predica, rugăciunea, închinarea!” Nu am vrut să spun mai multe (poate se supăra), așa că am intrat în sanctuar.

Când am ajuns în camera mea, după ziua aceea încărcată, mi-am adus aminte de întâmplarea amuzantă. Și am povestit-o fetelor mele. Apoi mi-a fulgerat prin cap ceva scris de Reinhard Bonnke: „Cu cât avem mai puțină lucrare a Duhului Sfânt, cu atât avem mai multă nevoie de prăjituri și cafea pentru a menține Biserica în funcțiune!” Și continuă Bonnke: „Nu am nimic împotriva cafelei și a prăjiturilor, dar adevărul rămâne că Duhul Sfânt nu are înlocuitor. Prezența și lucrările Lui vorbesc de la sine!”

Nicolae Geantă la Biserica „Poarta Cerului” Sângeru, Prahova

 

Lacul, Eminescu și iubirea în culori

https://www.instagram.com/reel/DTkvYxvitDc/?igsh=MXI5bGgzMXdrbXBndQ==

Pentru mine este drept... - de Mihaela Mănescu

- Pentru mine este drept!
Sunt tâlhar la drumul mare...
Am ucis din răzbunare;
Mi-am smuls inima din piept
Ca să nu simt remușcare!
Dar de Tine cum e oare
Să ai cuie în Picioare?
- Pentru Mine nu e drept.
Dar e-așa, că te aștept...

- Pentru mine e cinstit
Să primesc blestem fierbinte;
C-am fost diavol înainte
Și-am rănit, și-am jefuit
Pe străin și pe părinte!
Dar pe Tine, Doamne Sfinte,
De ce Te-au bătut în ținte?
- Pentru Mine nu-i cinstit.

Dar e-așa, că te-am iubit...

- Pentru mine, e firesc
Să sufăr pe lemn de-ocară;
Să simt vina, să mă doară
C-am vrut să păcătuiesc...
Și acum, în prag de seară,
Să văd cum suflarea-mi zboară
Apăsată de povară...
- Pentru Mine nu-i firesc.

Dar așa-i dumnezeiesc...

- Doamne, Tu mă știi preabine...
Pentru mine aste drept;
Că-s tâlharul din ruine.
Dar privesc și eu la Tine
Să-mi pui inimă în piept
Și iertat, să Te aștept
Chiar de nu e, Doamne, drept...
- O, adevărat, știu bine:
Azi vei fi în Rai cu Mine...

mihaela mănescu

CâmpinaTV- Eminescu nepereche - Cu Christi Crăciun și Nicolae Geantă

Nu neglijați zăvoarele mici! - de Nicolae Geantă

Azi, într-o discuție cu liceeni mei, mi-am adus aminte de cucerirea Constantinopolului. Cel mai mare oraș al vremii (la 1453 orașul de pe Bosfor avea peste 400.000 locuitori, echivalentul poate a unei metropole de 20 de milioane astăzi!), a căzut în mâna otomanilor nu pentru că nu a opus rezistență, pentru că nu avea armată, armament sau ziduri de apărare. Orașul a fost distrus pentru că un soldat a uitat să tragă un... zăvor la o poartă! Nu a blocat o mică intrare! O neatenție nesemnificativă a generat o catastrofă uluitoare! Constantinopolul a fost distrus pentru că un zăvor nu a fost pus!

Ca și soldatul din povestea de mai sus, mă gândeam că tot așa neglijăm și noi lucrurile mici. Fiindcă noi nu cu viciile mari avem probleme. Ne putem stăpâni să nu furăm, să nu curvim, să nu strângem pe cineva de gât când ne urcă tensiunea în dispute... Noi în erorile mici avem scăpări capitale: un cuvânt care devine o săgeată otrăvitoare, o privire crudă tip Ștefan cel Mare, o minciunică, o ignoranță a binelui, lipsa unui zâmbet... Un mic orgoliu. O glumă proastă. Un gând stricat... 

Comportamentul nostru are automatisme. De aceea e important să știm cum funcționăm. 

Greșelile mici fac loc greșelilor mari. Sunt ca o gaură de burghiu într-o barcă!

Adesea ne mărturisim greșelile mari dar le ascundem pe cele mici. Ascundem lepra sub un plasture! Se va întinde!

Neglijăm avertismentele! Nu doar Titanic s-a scufundat pentru un moment de neatenție!

Suntem ca o cetate asediată. Zi de zi. Aveți grijă să nu uitați zăvoarele netrase! Mai ales pe cele mici! Cele mai mari eșecuri ale lumii au fost generate de neglijențe mici. O banală nesupraveghere a lui Adam asupra Evei a dus la izgonirea lor din Rai!

Nicolae.Geantă

Eu Doamne nu-s în mâna morții - de Traian Dorz

 Eu Doamne nu-s în mâna morții

nici în a unui crud destin

ci sunt în Mâna Ta cea dulce

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n harul Tău de pace plin.

 

Viața mea nu-i în puterea

nici unui om, nici bun, nici rău

ci este-n Voia Ta cea Tare

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n dulce adăpostul Tău.

 

Nici părtășia mea cu frații

nu-i la al nimănuia plac

ci este-n grija-Ți iubitoare

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n ocrotirea Ta pe veac.

 

De-aceea-s liniștit oriunde

și cânt oriunde mă găsesc

știind că toate-mi sunt spre bine

o, Dumnezeul meu Puternic

când eu Te-ascult și Te iubesc!

 

Traian Dorz

volumul „Cântarea Învierii”

Deșertul ca binecuvântare - de Nicolae.Geantă

Ioan Botezătorul a locuit în deșert. În pustiul Iudeii. De-a lungul Mării Moarte. Unii spun că e un loc îngrozitor de singuratic. Atât de liniște încât îți auzi cum bate inima. E isihia. Norris Chumley prezintă isihia drept „prezența lui Dumnezeu în liniștea sufletului”. „Liniștea omoară simțurile din afară și le trezește pe cele dinăuntru”, spunea Isaac Sirul. Îi auzi pașii călcând prin altarul inimii tale, pregătit pentru marea deratizare de patimi. Apoi îți așezi și inima și mintea.

Pentru Ioan deșertul nu a fost un amvon! Ci tăcerea prin care s-a făcut mai auzit glasul lui Dumnezeu. Și totodată el mult mai auzit de Dumnezeu. Acolo a înțeles că trebuie netezită calea Domnului. În zgomotul lumii prea multe pietre o astupase...

Pentru Ioan deșertul a fost odaie de rugăciune! Există un loc unde Însuși Dumnezeu coboară și luptă lângă tine! Există un loc unde poți atinge ochii orbilor pentru a le da vederea perfectă. Există un loc unde poți trezi captivii pe moarte, legați în lanțurile nopții! Există un loc tainic... E locul de rugăciune. „Niciun om  nu e mai mare decât viața lui de rugăciune”, striga Ravenhill.

Pentru Ioan deșertul a fost arenă de luptă! Aici a învățat să învingă răul, răii, demonii și pe el însuși! Seneca spunea că „cea mai grea luptă o duci cu tine!” Moise s-a antrenat în deșert. David s-a antrenat în deșert. Hristos s-a antrenat în deșert. După ce-au ieșit de acolo au schimbat lumea! Poate de aceea noi nu mai schimbăm pe nimeni. Deșertul în carne te ține slab, dar în Dumnezeu te face titan!

Pentru Ioan deșertul nu a fost o fugă. Ci o școală. Evanghelistul Luca spune că „A stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel”. Trebuie să învățăm că nu putem ieși în fața oamenilor decât în ziua când suntem pregătiți!

Pentru Ioan deșertul n-a fost o pedeapsă. Ci o binecuvântare. A învățat să fie util pentru Cer. Știai că din deșert Cerul se vede mai limpede? A fost util, chiar dacă după ce a părăsit pustiul, în afara lui a mai trăit puțin, plătindu-și îndrăzneala cu capul pe-o farfurie. Așa sunt prețuiți sfinții de cei ce n-au trecut prin pustiu!

Nu te înspăimânta când treci prin deșerturile vieții! Ele scot tot ce e mai bun în tine! Dar poate crește ceva în deșert? Da, a crescut cel mai mare om care s-a născut vreodată din femeie! „Și totuși cel mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el”, a zis Isus.

Nicolae.Geantă
Prahova&Somerset

Un gest mic poate fi „aghiasmă” în viața cuiva!

Era Boboteaza. Un frig cumplit mușca din oameni ca o fiară flămândă, iar aerul era atât de rece încât părea că și rugăciunile îngheață înainte să ajungă la cer. În curtea micii biserici de sat, oamenii stăteau la coadă pentru aghiasmă, înveliți în paltoane groase, cu gândurile ascunse sub căciuli și eșarfe.

La capătul cozii, aproape invizibilă, stătea o femeie tânără. Avea în jur de douăzeci și ceva de ani, dar viața o îmbătrânise înainte de vreme. Un batic uzat îi acoperea părul, iar în brațe ținea un copil învelit într-o pătură subțire, prea subțire pentru gerul acela necruțător. Copilul era abia născut. Dormea liniștit, strâns la pieptul mamei, ca și cum acolo, în bătăile inimii ei, ar fi fost singurul loc sigur din lume.

Femeia nu cerea nimic. Nu se plângea. Nu întindea mâna.

Stătea dreaptă, cu ochii în pământ, încercând să-și adune trupul în jurul copilului, să-l apere de frig, de priviri, de lume. Oamenii din fața ei o vedeau, dar nu o priveau. Unii se fereau puțin, alții șușoteau. Nimeni nu-i făcea loc. Nimeni nu o întreba dacă îi este frig. Nimeni nu se gândea că poate nu are nici măcar o sticlă în care să-și pună aghiasma.

Timpul trecea greu. Gerul devenea tot mai crud. Iar tăcerea din jurul ei era mai dureroasă decât frigul.

Și atunci, din mijlocul cozii, o bătrânică mică de statură, cu spatele ușor încovoiat și cu mâinile crăpate de muncă, a ridicat privirea. O chema Anișoara. O știa tot satul ca fiind o femeie sărmană, dar cu o inimă mare, una dintre acele inimi care au învățat să bată pentru alții mai mult decât pentru ele.

A văzut-o pe tânără. A văzut copilul. Și a înțeles tot fără să întrebe nimic.

— Mamă… a șoptit bătrânica, făcându-i semn cu mâna. Vino aici, lângă mine.

Boboteaza, reset-ul și… căldiceii – de Nicolae.Geantă

Un actor transilvănean zicea că de Bobotează se întâmplă ceva tainic, chiar dacă nu se vede: „liniștea capătă greutate, omul pentru o clipă e invitat să se așeze, Cerul se deschide…”  Pentru că da, atunci când s-a botezat Domnul Hristos Isus – Mielul care ridică păcatul omenirii (Singurul care poate face asta!) – Tatăl a deschis Cerurile! Boboteaza vorbește despre Ceruri, nu despre butoaiele cu apă!

400 de ani ușa Cerului fusese închisă. Dar, odată cu botezul Domnului Isus, Împărăția Cerului se ia cu năvală! Și-atunci, la Bobotează, o pleiadă de evrei au alergat la Iordan. La Ioan. Să se boteze! Înainte, botezul nu era practicat decât de Neamuri. Dar evreii aveau numai buletin de Israel. Inima și credința era de… Neamuri. Trebuiau resetați!

Când vin noroadele, păcătoșii de rând, Ioan Botezătorul le spune că e loc și pentru ei în Cer, dar „să împartă din ce au cu ceilalți!” Să fie darnici, nu scârțari. În Cer nu ajung cei cu buzunare lungi, ci cei cu inimă largă! Când vin vameșii – acei perceptori fiscali extrem de urâți de popor, Ioan nu îi respinge. „E loc în Cer și pentru unii ca ei! Dar să nu colecteze mai mult decât le cere Fiscul!” Când vin ostașii romani, pe care evreii îi vedeau la rotisor în iad, Botezătorul nu îi respinge. „E loc și pentru ei, dar să nu stoarcă pe nimeni cu amenințări!” Dar când vin fariseii și saducheii Ioan Botezătorul îi ceartă: „Faceți roade vrednice de pocăința voastră! Voi credeți că botezul e doar înmuiere în apă fără să vă schimbați inima? Fără să vă resetați?”

Nicolae Geantă la BCDE Emanuel Boldești

 

4 ianuarie 2026, ora 10 fix

2026 Cu DUMNEZEU sau pe cont propriu? | Nicolae Geantă, Teo Cristescu și Alex Dumitru

sursa Nicolae.Geantă_Ben.Hur, via Cu Biblia deschisă

Nu face greșeli mici! - de Nicolae Geantă

Am văzut un filmuleț de desene animate. O pasăre își învăța puișorul să zboare! O fetiță a primit o pușcă de vânătoare. În timp ce puișorul făcea primele lecții de zbor fericit, fetița a tras în el și... l-a ucis! Degeaba mica pasăre a încercat să-și resusciteze puiuțul! Din moarte nu te mai poți întoarce! Vorba lui Arghezi: „Ce-ai omorât, omorât rămâne!”. Apoi pasărea plânge, toate păsările plâng, florile plâng, soarele plânge, cerul se înnegrește... Moartea e mereu neagră. Ce m-a șocat însă a fost morala povestiri: „Uneori o mică greșeală întristează pe cineva tot restul vieții!” M-a dărâmat! Ooo, câte greșeli mici nu am făcut!

E prima lecție ce am învățat-o în 2026: nu face greșeli mici! Pot la fel de dezastruoase ca cele mari! Constantinopolul a căzut definitiv în mâna turcilor nu pentru că nu avea o armată suficientă, ci pentru că un soldat a uitat să tragă zăvorul la o poartă! O ațâpire a telegrafistului a fost suficientă să se scufunde Titanicul! 

Nu face greșeli mici! Greșelile mici nasc patimi mari! Iacov a îmbrăcat pe Iosif cu o haină mai deosebită decât a celorlalți 11 frați! Greșeala lui Iacov l-a costat enorm pe Iosif ! A pierdut libertatea! Frații lui mai mari l-au urât! L-au vândut. Iosif a trăit poate două decenii de sclavie, de detenție, de emigrant, de singurătate... Iar Iacov a gustat zilnic durerea că fiul său preferat este mort!