ProSefora

youtube

miercuri, 27 decembrie 2017

Antonimia divină - de Nicolae.Geantă

Antonimia e opoziția de sens dintre două cuvinte cu referenți nu numai diferiți, ci și contrari. Contradictorii. Folosită în lingvistică. Presupune un raport binar. Fericire-suferință. Sănătate-boală. Rece-fierbinte. Bogat-sărac.

Mă gândeam de dimineață că Dumnezeu vorbește binar. In antonime. “Îți pun în față binele și răul, binecuvântarea și blestemul, viața și moartea”. Raiul și Iadul. Numai că omul le ia ca pe aprecieri subiective!


Dar antonimia lui Dumnezeu nu este exercițiu lingvistic, ci principiu de viață și moarte!

Biblia, Cuvântul scris al lui Dumnezeu, e plină de antonime. Înșirăm doar câteva care ar trebui să ne pună serios pe gânduri: “Cel ce își adună comori pentru el nu se îmbogățește față de Dumnezeu”; “Prietenia cu lumea e vrăjmășie cu Dumnezeu!”; “Este ochiul tău rău că eu sunt bun?”; “Dragostea nu face rău aproapelui”; “Vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor!”.

La împlinirea vremii Dumnezeu s-a relevat prin Hristos. El este Miel și Leu, Prunc și Rege, Dumnezeu și Om. Mântuitor și Judecător. Iar azi când toți regii lumii se duc, Regele nostru vine! Ești dintre cei ce se bucură sau se înspăimântă?

Să nu uitați nicio clipă că în antonimia divină plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică!

Nicolae.Geantă

Un comentariu:

  1. Superb articol. Îmi place Cuvântul 'antonym' al exprimarii lui Dumnezeu, prin care am învatat sa accept si sa trec mai usor obstacolele, loviturile si necazurile vietii, stiind ca succesiunile dintre bine-rau, lumina-întuneric, alb-negru, fericire-nefericire, iubire-ura, frumos-urât, sunt manifestari produse la nivel fizic, sufletesc si spiritual tocmai pentru a face diferenta, a analiza, evalua si alege liber, rational-obiectiv, între cele doua aspecte si a- mi evolua fiinta "minunata" si superba, facuta dupa chipul lui Dumnezeu spre desavârsirea aratata si manifestata de Tatal, prin Fiul Sau Întâi nascut din femeie, Hristos Isus.
    Binecuvântari sfinta !

    RăspundețiȘtergere