youtube

luni, 26 mai 2014

Scara lui Pavel

„Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc” (1 Corinteni 13:11)

Dacă am lepădat ce era copilăresc, înseamnă că urcăm pe scara lui Pavel. Apostolul spune că oamenii maturi gândesc ca oamenii maturi, simt ca oamenii maturi, vorbesc ca oamenii maturi.

Când suntem copii întâi vorbim apoi gândim. Ne dăm drumul la gură fără să gândim ce impact va avea porumbelul slobozit. Întâi vorbim şi apoi simţim. De fapt nici ştim că trăim! Nu conştientizăm viaţa! Când suntem oameni mari gândim orice acţiune întîi. Numai lipsa de cuget ne face să vorbim fără să gândim! Când nu mai suntem copii întîi simţim dragostea, apoi facem declaraţii! 

Logica Scripturii, a urcatului pe scară a credinciosului matur, e simplă:  gândesc, simt, apoi vorbesc. Prin urmare, cuvintele vor avea impact. Dacă vorbim fără să gândim suntem încă prunci. Iar pruncii, nu doar că pocesc cuvintele, nu doar că spun lucruri trăznite sau pe care nu sunt în stare să le facă! Ei doar imită...

Un comentariu:

  1. Da, dar numai o parte a monedei (ca "numai imita"). Cealalta e ca "Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană" Au si ei capusorul lor :). Domnul sa dea ca toti copiii credinciosilor sa devina buni crestini si oameni de valoare!

    RăspundețiȘtergere