youtube

vineri, 9 mai 2014

Nevremea tăcerii – Vladimir Pustan

Pe filiera sumeriană, înainte cu 1700 ani de la venirea lui Hristos în lume, babilonienii scriau și ei despre un potop de dimensiuni planetare. Pentru că oamenii se înmulțiseră prea mult, Enlil trimite peste ei o ciumă zdravănă. Pentru că nici după ciumă nu dădeau semne că vor să dispară, le mai trimite o secetă. Și pentru că se țineau cu dinții de viață le face cadou un potop.

Povestea biblică nu seamănă… Enlil nu a vrut să-i prăpădească pentru că erau răi ci pentru că erau mulți.
În acest timp eroul civilizator Athrahasis sfătuit de Enki își dărâmă casa și construiește o corabie ajutat de vecini. Dar lor nu le spune despre potopul ce va urma. Pune animalele în siguranță în corabie, își ia rămas bun de la vecini spunând că pleacă în concediu, închide ușa temeinic și așteaptă ploaia. Oamenii mor iar după șapte zile Athrahasis debarcă vesel cu familia pe pământul pustiit. După câțiva ani zeul Enlil rezolvă problema înmulțirii oamenilor adoptând varianta chinezească de azi.

Vă las pe voi să trageți concluzii în linie dreaptă luând în calcul asemănările și deosebirile dintre cele două narațiuni.

Noe a predicat 120 ani cât a construit corabia. Prefera să bage cât mai mulți oameni în dulapul plutitor în loc să bage tot felul de dinozauri. Nu l-a ascultat nimeni…

Athrahasis n-a spus nimănui niciun cuvânt. A fost secretos și egoist. Amândoi au ajuns la același rezultat. O corabie populată doar cu propria familie.

Dar nu-i totuna să vorbești sau să taci. Iar biserica tace. Probabil că am luat tot din fatalismul babilonian ideea că vremurile sunt rele, oamenii prea păcătoși, argumentele puține și comoditatea ispititoare. Și atunci de ce să te zbați pentru o cauză pierdută? Poate Calvin are dreptate absolută.

Deși îl condamnăm pe Athrahasis, îi urmăm exemplul. Facem ca el. Tăcem și oamenii trec pe lângă biserica în formă de corabie și întreabă ce-i acolo. Și noi le răspundem că sfinți, icoane, lumănări, bănci, orgă, concurs de cântări și îndemnuri din Biblie.

Nu știu cât de mult s-a bucurat Athrahasis de noul pământ când s-a trezit dincolo fără vecini. Cam tot atât cât o să ne bucurăm noi de cer… Mai ales că de acolo nu va mai veni potop de apă ci de foc…

V l a d i m i r _ P u s t a n

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu