Între spiritismul lui Hasdeu şi penelul lui Grigorescu - de Nicolae Geantă

De câţiva ani buni, municipiul Câmpina “sparge” zeci de mii de euroi p’o sărbătoare dedicată Iuliei Hasdeu. Concerte de pian, summit-uri şi alocuţiuni în aer liber, party, fotografii pentru presă. Bârfe. Oameni fericiţi şi nemulţumiţi. Ne întrebăm dacă se merită. Sau mai bine zis, dacă e corect...
Personajul “legendar” (pentru unii contemporani din urbe) - Iulia Hasdeu, nu a scris o iotă despre Câmpina, nu a adus nici o contribuţie dezvoltării oraşului, nu l-a promovat în mediile în care s-a învârtit, nu l-a avut trecut în documente. Ba mai mult, n-a trăit aici nici o secundă. Nu i-a respirat aerul, nu i-a atins colbul uliţeler, nu i-a văzut cerul şi nici copacii cocoşaţi de omăt. Nu i-a dedicat nici un catren, un stih ori poezie. De fapt, despre geniala tânără hasdeiană, pentru care unii au tupeul să spună că “dacă ar fi trăit mai mult l-ar fi întrecut chiar şi pe Eminescu” (!), (dar dacă el ar fi trăit mai mult ?!), nu cred că putem spune că are operă!

Castă nobilă și proastă - - de Nicolae Geantă

În ultimele săptămâni de şcoală, dăscălimea română este asediată de o droaie de bărzăuni gălăgioşi ale căror odrasle se zbat de ceasul repetenţiei. Copiii patronilor, doctorilor, inginerilor, bancherilor, inspectorilor etc, dar şi ai buticarilor ori florăreselor, şi-au pus în undă toate antenele, „dând oricât, numai să treacă”. Datorită poziţiilor pe care le deţin babacii lor sau "alcooliţii" acestora, unchiuleţii sau vecinii (de bloc, de vilă, de stradă sau sat), aproaperepetenţii, cred că în România, învăţământul bugetar, dacă e gratuit poate fi şi de cumpărat!
Săracii (cu duhul) – bogaţi, cu mintea până la genunchiul broaştei, n-au auzit că banii nu pot cumpăra decât cărţile nu şi înţelepciunea! Şi, precum văd că în societate totul se rezolvă prin semeseuri, mailuri şi mobile, copchiii care vin la şcoală ca la gară, cred că promovarea clasei nu mai ţine numai de note, prezenţă şi... bun simţ.

Biserică sau Doftană? - de Nicolae Geantă

V-aţi întrebat vreodată cum ar fi arătat omenirea fără biserică? Fără lăcaşul unde se coboară Dumnezeu printre noi? Unde s-ar mai propovădui dragostea, iertarea, dărnicia, bunătatea, smerenia, cinstea, speranţa...? De fapt, biserica e singura speranţă a lumii. Fără ea lumea ar rămâne pierdută.
Biserica poate fi speranţa cartierului, oraşului, satului, a regiunii sau chiar a naţiunii, numai în măsura în care slava Lui Dumnezeu se revarsă peste credincioşi, încălzindu-le inimile (şi nu mintea!), şlefuindu-le sufletele, modelându-le caracterul, ridicându-i când sunt căzuţi, acoperindu-i când sunt goi, vorbindu-le când tac, îndrumându-i când greşesc ori înflăcărându-i pentru lucrarea Celui ce-a părăsit cerul să se jertfească pentru omenire. Însă o biserică, unde slava Lui Dumnezeu stă ascunsă sub obrocul neputinţei, poate deveni rece, atmosfera ei de doftană nemaiatrăgând pe nimeni, tocmai de teama de a nu-i răci.

EŞTI STRUNGAR, POŞTAŞ SAU ŞOFER? AI PROBLEME CU SERVICIUL? FĂ-TE PRIMAR! - - de Nicolae Geantă

Sloganul de mai sus nu e o reclamă electorală. Nici a AJOFM-ului, care propune şomerilor reconversia profesională. Şi nu e lansată nici de Ministerul Muncii, ori de Asociaţia Primarilor din România. Ci, dacă veţi accesa site-ul Consiliului Judeţean Prahova (cum am făcut eu deja, fară să vreau), o veţi găsi. Undeva, cam dosită. Pentru asta însă, trebuie să ai ochi. Care să vadă.
Din cei 104 primari ai judeţului, 90 sunt la comune. Dintre ăştia, numai 24 au studii superioare! Restul, alcătuiesc un nomenclator de meserii! Breslaşi, unu’ ş-unu’: frezori (Puchenii Mari), reglori (Cosminele), strungari (Adunaţi, Boldeşti-Grădiştea), şoferi (Gornet Cricov, Poseşti), electricieni (Bălţeşti), lăcătuşi mecanici (Bătrâni, Jugureni), termişti (Apostolache), rectificatori, energeticieni, maiştrii, tehnicieni... O uzină întreagă. Fără director, şi fără femeie de serviciu! Cele mai exotice meserii de bază ale “primilor oameni ai satului” oferă o paletă largă şi foaaarte colorată: impiegat de mişcare (Ciorani), veterinar (Ştefeşti), poştaş (Starchiojd) sau... cântăreţ bisericesc!!! Dintre partidele cu cei mai mulţi “alsolvenţi de SAM” se evidenţiază PSD şi PD-L, iar grosul exoticilor vine din PNDC, partiduş care, cu “cântăreţul bisericesc” dorea să pună epitaf economiei prahovene.
Nu avem nimic cu meseria de bază a aleşilor.Şi nici cu dânşi ca persoane. Ori cu pregătirea lor profesională. Probabil că în fabricile unde-au lucrat ’mnealor, duduie ş-acu’ producţia. Sau vin laicii la biserică. Însă, ceea ce ne enervează este profesionalismul lor în “trebile” ţării. Cum să cunoască administraţie un om care toată ziua a jerpelit fiare, a legat becuri, a tăiat cu dalta, cu firezu’, ori a măsurat cu metrul? Pentru el, societatea se înseamnă viaţa de fabrică. Tratează oamenii ca pe o menghină, ca pe un motor, ca pe un circuit electric, ca pe o rampă de scânduri! Pentru acest tip de ales local, cei din jur nu au viaţă, nu-s spirite, ci materie... Şi atunci, cum să nu facă varză satul/oraşul/municipiul ? Cum să pui “căpetenie” peste 1000 de oameni, pe cei care nu-s în stare să conducă mai mult de 10, de 50 de 100? Prin urmare, maiştrii, tehnicienii, veterinarii, şoferii sau poştaşii vor aduce progrese la randamentul pe care îl au iniţial: de 10, 50 sau 100.

BLESTEMUL MEDIOCRITĂŢII - de Nicolae Geantă

Din discuţiile purtate cu colegi pre sau universitari, motivul de nemulţumire cel mai des invocat este acela că cea mai mare parte a tinerilor (fie ei elevi sau studenţi), suferă de un veritabil, dar regretabil „şoc cultural”. Pe româneşte sunt pulbere cu capul ! Studenţii nu ştiu să redacteze o lucrare, au probleme cu logica, nu ştiu să marcheze sursele citate, au grave carenţe la limba română, nu gândesc înainte de-a vorbi, şi-şi prelungesc vacanţa-n timpul cursurilor şi cursurile-n timpul vacanţei ! Tinerii nu mai lecturează (numai 12 % dintre ei au citit în 2008 o carte !?), nu se concurează, primesc cu cea mai mare seninătate notele de 2 şi 3, nu au spirit de iniţiativă, acţionează numai sub imbolduri ori din obligativitate. Elevii se urcă-n cârca profesorilor la catedră, îi mângâie, încearcă să-şi negocieze notele (crezând că şcoala este un veritabil iarmaroc), vorbesc aiurea-n timpul orelor, nu citesc fluent, nu pot face difernţa între Caragiale şi Arghezi, între Ecuator şi Polul Sud. Promovează manelismul, hainele peticite (de noi nouţe!) ori ghiulurile de tinichea. Nu ştiu să danseze (la balurile şcolii) decât din buric, scriu strâmb, necaligrafic, mănâncă litere, nu pot socoti corect - nici în minte şi nici pe foaie! În schimb părinţii plătesc meditaţii de-i ustură buzunarele. Îi sfătuim prietneşte că acest act este snobism.

Absenteismul îngrijorător (în condiţiile în care învăţământul este obligatoriu 10 clase), cvasiprezenţa jandarmilor prin şcoli, starea de lehamite a elevilor dar şi a profesorilor, aroganţa părinţilor, devierile de comportament, ne împing să credem că în câţiva ani vom fi sufocaţi de indivizi de duzină a căror mediocritate nu poate fi spălată cu toată apa de pe Dunăre. Oare nu se mai face carte-n România? Nu mai au tinerii de azi aceeaşi zestre genetică asemănătoare părinţilor, adică dublă faţă de media europeană? Atunci, cum de s-a ajuns aici?

Mariajul: CĂSNICIE SAU CĂZNICIE ? - de Nicolae Geantă

Aproape zilnic auzim, involuntar ori ba, persoane ce-şi descarcă nemulţumirea faţă de partenerul cu care împart patul conjugal. Uneori pe peronul gării ne intersectăm cu maldăre de geamantane, iar în spatele lor, chircite, stau ascunse femei drăguţe, cu ochii roşii de plâns. Pe sala tribunalului, ţâncii îşi trag de mânecă părinţii încruntaţi, implorându-le clemenţă. Împăcare. Regrete. Într-o odaie spaţioasă, cu feţe tăioase ca lama de brici, el şi ea îşi împart aragazul, frigiderul, televizorul, canapeaua...
De ce ne-am căsătorit şi mariajul nu merge bine? De ce doi oameni care stau împreună într-un apartament nu îşi mai vorbesc? De ce există amăgire în familie, în „colţul de rai” de pe pământ? De ce sunt sufocaţi avocaţii de persoane care divorţează? De ce atâta nefericire, lipsă de dragoste, de devotament, de slujire şi ascultare faţă de partenerul de viaţă? De ce atâta agresitate dobermanică, generatoare sigură de vieţi sfâşiate? A devenit căsătoria - cea mai sfântă legătură dintre un el şi o ea, un subiect atât de complicat încât nu mai există soluţii? A intrat societatea în colaps moral? Care-i factorul determinator ce a instaurat haosul drept normaliate?

DE CE MĂMĂLIGA SE FRIGE CU SPAGHETE? -- de Nicolae Geantă

De fiecare dată, când e vorba de asocierea românilor cu ţiganii, luăm foc imediat. Este şi cazul declanşat nefericit de Michele Bambrilla, un fel de CTP al italienilor. Care, l-a făcut pe Lucescu “ţigan”. În mod plastic, un artificiu jurnalistic sportiv din Cizmă, zice ’mnealui. Şi poate că aşa şi este. Dar românii nu-l cred. Chiar dacă nu a avut nici o intenţie să-l defăimeze pe Împărat. Însă, (tot) fără să vrea, a declanşat un tărăboi. Internaţional. A intervenit ambasada României, pressa de la Bucureşti, netu’ şi forumurile sale. S-a apelat la Unine. Iar signore Bambrilla a fost pus la zid. Şi băgat în mă-sa de (aproape) toţi românii. De cealaltă parte, italienii şi-au dat-o iar în petec. Pe forumul lui “Il Giornale” (şi nu numai), ne-au înjurat de toţi morţii. Totul declanşat de un nefericit pleonasm: ţigan român !

Fiecare, Oricine, Cineva, Nimeni (școlar) - de Nicolae Geantă

Fiecare, Oricine, Cineva, si Nimeni sunt foarte buni prieteni. Împreunã lucreazã ca bugetari la stat. Statul degeaba, pardon statul român…

Înainte de începerea anului scolar, când profesorimea românã a dorit sã îsi stabileascã “statutul financiar”, Fiecare a spus cã este foarte ocupat si nu are timp de negocieri. Oricine avea alte preocupatiuni pe linie de partid. S-a hotarât ca la discutii sã participe Cineva, însã acesta nu cunostea exact metodologia, asa cã singurul care a luat notite si a promis cã va rezolva situatia salariilor a fost Nimeni.

Saducheii de Presă - de Nicolae Geantă

Cred ca, majoritatea dintre cei ce mai cititi, ati auzit de Saduchei. Acea secta iudaica, alcatuita din clanul preotilor care slujeau la Templul din Ierusalim. Cei care L-au condamnat pe Isus Hristos la rastignire pe cruce. Acesti saduchei care tebuiau sa se indeletniceasca doar cu cele sfinte s-au aventurat si in lumea cosmopolita, adoptandu-i obiceiurile. Asta pentru ca nu doreau sa supere puterea romana. Erau asa-zisi oameni de bine. Supusi lui Dumnezeu, dar si Romei. Nu doreau sa deranjeze pe nimeni.

Fara sa fiu acuzat de exagerare, mare parte din presa de pe la noi se comporta in cel mai pur spirit de saducheu. Scrie in asa fel incat sa nu deranjeze pe nimeni. X este prieten cu seful, cu noi, cu primarul, cu partidul, cu domn’ senator, este patron, ne sponsorizeaza, lucreaza la politie, la primarie, are pile … Nu-l putem deranja! Constatam ca multi gazetari si-au agatat de gat jujeul cuminteniei si-al omeniei de bine. Astfel cainele de paza al democratiei nu mai musca, ci a devenit un mielusel, care behaie neputincios in pustie.

Ca bobul de grâu - de Traian Dorz

de Traian Dorz
Adeseori noi trebuie să plângem pentru ca alții să poată cânta.

Să veghem pentru ca alții să poată odihni,
să flămânzim pentru ca alții să poată să se sature,
să rămânem pentru ca alții să poată merge,
să ne smerim pentru ca alții să se poată înălța

și să murim pentru ca alții să se poată naşte.
- să facem aceasta cum o face grăuntele de grâu semănat…
Cum a făcut-o Domnul și Mântuitorul nostru.

Încremenire în mișcare - de Nicolae Geantă

Istoria relaţiilor dintre clasa politicienilor şi a dascălilor de pe la noi, ne prezintă un spectru larg de opinii, afirmaţii cu pretenţii de judecăţi angelice, prejudecăţi inabil mascate şi elogii deşănţate mirosind demagogic de la o poştă. „Vom oferi profesorilor tichete cadou..., vor beneficia de banii pentru haine!..., de suta de euro pentru cărţi..., de primă de vacanţă..., de laptopuri ieftine..., le vom mări imediat salariile cu 50 %..., le vom zugrăvi toate şcolile (la exterior!)..., le vom oferi transport gratuit..., îi vom respecta mai mult decât au făcut-o precedenţii..., vom promova valorile” etc, etc, sunt numai câteva dintre gogoşile electorale lansate de politicienii cu meşe de metrii pătraţi şi frizuri de boxeri, experţi în intrigă şi slugărit, pregătiţi sufleteşte pentru o nouă rundă de umplut sacul personal. Totuşi, gogoşile mioriticilor electorali, ori cât ar fi „de plăcute la privit”, nu anunţă niciodată sfârşitul parodiei şcolare, ci sunt numai un aperitiv într-un simulacru care în care se schimbă bucătarii.

Fără să avem pretenţia că am realizat sinteza psiho-sociologică a şcolii româneşti, înainte de declanşarea noului război cu terciuri electorale, am constatat, în particular, că în cei 18 ani de reforme, vâslaşii politici au adus şcolii atâtea schimbări, încât au încremenit-o în mişcare! Şi, evident, au băgat-o într-o criză de idealuri. Similar cu societatea.

CARACTER + COMPETENŢĂ = CREDIBILITATE - de Nicolae Geantă

Cel mai important motiv, datorită căruia cei ce conduc sau administrează au eşec, este credibilitatea. Adică acea însuşire a unei persoane de a fi crezută. Sondajele de opinie ne arată că, pe plaiurile mioritice credibilitatea este foarte ciobită. Românii sunt apatici, nu mai cred în nimeni. În nimic. Parlamentul (şi cei ce-şi fac treaba pe acolo) a ajuns cea mai necredibilă (incredibilă!) instituţie, iar Guvernul, Justiţia, Poliţia, inspectorii, medicii, primarii ori consilierii, trec tare greu testul verosimilităţii. Până şi biserica sau armata şi-au pierdut din procentul integrităţii. Asta pentru că marea majoritate doar vorbesc, apoi luftează în teren. N-au eficienţă. Ei sunt plăcuţi ca prieteni, dar nu-s demni de urmat. De ascultat.

Iepurele sau Crucea? - de Nicolae Geantă

Iepuri cu coşuri de ouă. Ouă desenate cu iepuri. Iepuri cu ouă în cârcă. Ouă cu peisaje de primăvară. Iepure cu fular, iepure cu sacul de daruri în spate (ca moşul de Crăciun!), traiste stil ou, târne cu iepuri cocoţaţi peste ouăle vopsite. Ouă desenate cu tot felul de semne. Fără nici o semnificaţie însă. Iepuri în poziţie şmecherească, salutând. Ouă cu grădini de vară înflorite. Iepuri plantând flori ori jonglând cu ouă roşii. Ouă cu iepuri ascunşi printre copaci. Ba chiar o grădină cu morcovi, şi-un iepure savurând din ei. E-o expoziţie cu desene de Paşti! În holul celui mai mare liceu din localitate! Şi-n multe alte şcoli...

În office-ul meu, pe birouri, stau cruci peste ouă. Şi ouă printre cruci. Cruci treflate, cruci drepte, cruci pitice. Cruci din chibrituri, din paie, din beţe, din ebonită, din nasturi. Negre, arse la foc sau lăcuite. Ba chiar o cruce din cioburi de oglindă, lipite pe un carton verde. Ouăle sunt desenate cu carioca, cu markerul, au ochi, cozi, nas sau căciuli. Un ou, pe care e lipit chipul Lui Hristos, stă atârnat d’un lănţic, de’o cruce. Un altul ceva mai încolo, vărgat în alb şi albastru. Ca un tricou de la Steaua. Pe unul roz, deschis şi decolorat, e scris cu marker negru: Paşte fericit!

RECONSTRUCTIE FARĂ RESURSE - de Nicolae Geantă

“România eliminată din cursa pentru calificare”. Este fraza care, în ultimii ani, ne toacă mărunt şi cel mai des neuronii. Uneori, ne urcă bila sub mărul lui Adam. Terapia umilinţei la care suntem supuşi datorită gafelor din sportul românesc, noxele bipede care sufocă fotbalul, ne-au determinat confraţii să vină la stadion cu ranga. Să zvărle-n teren brichete şi scaune smulse. Să se bată cu jandarmii, cu stewarzii. Au transformat fotbalul într-un sport tribal. Merită oare?

Vulcanul nemulţumirii a erupt din nou zilele trecute, după ce fotbalişti naţionalei au jucat un fel de ţurcă de ilumimiş cu austriecii. După ce, peste Piţi n-a suflat briza nici unei idei... Şi, eroii de ieri au ajuns azi la zidul infamiei. Cu eticheta la piept: vinovaţi. Se aruncă lavă fierbinte de-njurături spre jucători, antrenori, preşedinţii de cluburi, echipe... “Mai e vreo soluţie, se întreabă?” românul născut microbist. “Da”, se răspunde la unison “reconstrucţia”.

PERFORMANŢĂ FĂRĂ PROFESIONIŞTI - de Nicolae Geantă

Rotirile de cadre de pe la MAI, DGIPI, APIA, Inspectoratele Şcolare ori oriunde e o pâine bună de mâncat, brambureala din ministere, declaraţiile contradictorii şef-partid-Guvern, deciziile curat-murdare ale parlamentarilor cu privire la coledzi, haosul economic ş.a. minuni mioritice, converg unidirecţional: partidele politice, deşi nu duc lipsă de personal (căci sunt eclozionatoare de clienţi), sunt în colaps de profesionişti! Prin urmare, pe scara performanţei, România coboară şi nu urcă! Suntem codaşii UE, n-avem universităţi de elită, şi-am alunecat p’un dezonorant loc 69 în top IDU (indicele dezvoltării umane), depăşiţi de state africane, asiatice, bananiere. Cum ne-am trezit p’acolo, dacă în anii ’30 eram în primele 10 ţări industrializate de pe glob? Prin mentalităţi comuniste, stângiste, prin lipsă de performanţe, prin marginalizarea creierelor şi promovarea pungilor. Doldora.
Performanţa este un rezultat deosebit. Obţinut de cineva pregătit, profesionist. Care trage pe ceilalţi după sine. În sus. Profesionistul, este persoana care lucrează într-un anumit domeniu, pe baza unei pregătiri corespunzătoare. Hopaaa! Adică trebuie să fie pe felie, să aibă softul în memorie. Căci dacă nu are programarea respectivă nu poate face aplicaţii la subiect. Adică blochează sistemul. Ceva similar, cum se petrece de ani buni, pe la nord de Dunăre, unde întâlnirea cu inspiraţia se amână la infinit.