Fundaţia CIREŞARII

miercuri, 20 mai 2009

Încremenire în mișcare - de Nicolae Geantă

Istoria relaţiilor dintre clasa politicienilor şi a dascălilor de pe la noi, ne prezintă un spectru larg de opinii, afirmaţii cu pretenţii de judecăţi angelice, prejudecăţi inabil mascate şi elogii deşănţate mirosind demagogic de la o poştă. „Vom oferi profesorilor tichete cadou..., vor beneficia de banii pentru haine!..., de suta de euro pentru cărţi..., de primă de vacanţă..., de laptopuri ieftine..., le vom mări imediat salariile cu 50 %..., le vom zugrăvi toate şcolile (la exterior!)..., le vom oferi transport gratuit..., îi vom respecta mai mult decât au făcut-o precedenţii..., vom promova valorile” etc, etc, sunt numai câteva dintre gogoşile electorale lansate de politicienii cu meşe de metrii pătraţi şi frizuri de boxeri, experţi în intrigă şi slugărit, pregătiţi sufleteşte pentru o nouă rundă de umplut sacul personal. Totuşi, gogoşile mioriticilor electorali, ori cât ar fi „de plăcute la privit”, nu anunţă niciodată sfârşitul parodiei şcolare, ci sunt numai un aperitiv într-un simulacru care în care se schimbă bucătarii.

Fără să avem pretenţia că am realizat sinteza psiho-sociologică a şcolii româneşti, înainte de declanşarea noului război cu terciuri electorale, am constatat, în particular, că în cei 18 ani de reforme, vâslaşii politici au adus şcolii atâtea schimbări, încât au încremenit-o în mişcare! Şi, evident, au băgat-o într-o criză de idealuri. Similar cu societatea.



Social. Dascălii, părinţii si elevii (majoritatea!) nu beneficiază (încă!) de un nivel de trai decent. Dar nu din cauza lor. Nu s-au născut cu karma asta.
Valoric. Profesorii şi elevii nu mai au o percepţie universală a valorilor, fiecare subiect şi-a creat o scară, un etalon propriu, un termometru personal, şi acţionează după cum îi dictează convingerile.
Cultural. Tinerii nu îşi mai cunoasc cultura şi nici nu vor s-o cunoască, deoarece e mult mai uşor să importe subculturi şi modele infantile. Cei în vârstă sunt mult prea obosiţi şi plictisiţi să intervină. Neputiincioşi, abandonând tradiţiile, şi ei sunt furaţi de trendul ce promovează mondenul. Şi prostul gust.
Apreciativ. Toată lumea crede că are prea multă inteligenţă, prea multă competenţă, prea multă capabilitate. Şi totuşi, nu mai există (parcă) discernământ. Şi nici modele morale. Profesorii ori părinţii nu mai sunt muze pentru tineri. Iar tinerii sunt consideraţi deja looseri.
Egoism. La şcoală, sau în ansamblu, toţi sunt prea ocupaţi de narcisism. Ce este în jur nu mai contează. S-a pierdut altruismul. Comunul, e ceva ieşit din uz. „Dacă eu, sau ai noştrii sunt bine, restul... nu contează!” a devenit moto-ul etalon.
Educativ. Nu mai învaţă nimeni. Şi nu mai are cine să înveţe. Nu mai sunt respectaţi bătrânii, după cum nici ei nu-i mai respectă pe tineri. Se alimentează la infinit un conflict între generaţii, născut din incapacitatea de-a înţelege pe cei de lângă noi, de a-i tolera.
Istoric. Nimeni nu se mai raportează la istorie, toţi fiind prea ocupaţi s-o denigreze, s-o violeze, s-o minimalizeze, să-i şteargă urmele. Apoi să alerge la facilul alternativ.
Politic. Au fost experimentate cam toate variantele posibile. Degeaba.
Spiritual. Cine mai poartă astăzi steagul credinţei când oamenii sunt superficiali şi nu mai cred în nimic? Pentru mult prea mulţi, cutia Pandorei s-a închis după ce au ieşit toate relele. Iar Mâna Lui Dumnezeu e considerată prea scurtă, încă legată şi pironită.

În nici un caz, scurta chirurgie de mai sus nu e un îndemn la indolenţă şi pesimism. Dimpotrivă, obiectivele au fost puse aici ca să le focalizăm. Apoi să le anihilăm. Întâi noi - şcoala, apoi societatea. E adevărat, exasperanta mămăliguţă românească, puţin călduţă şi neexplodândă, n-a dus decât la narcotizarea simţului datoriei şi la lipsa de atitudine. Dar, sperăm să nu mai continue tot aşa. Iar mulgătorilor de voturi, care cred că şcoala va lăcrima de sensibilitatea cu care e tratată în faţa urnelor, să le demonstreze cu adevărat că... nu a încremenit în mişcare!

2 comentarii:

  1. In acest tablou atat de bine si realist realizat...noi, domnule profesor, ce trebuie sa facem? Sa ne adaptam noilor conditii sociale? Sau sa luptam cu morile de vant ca sa reasezam valorile...asa cum le stim noi?

    RăspundețiȘtergere
  2. cunoasteti reteta deja...numai indiferenti sa nu ramanem. pentru ca...indiferenta ne face complici! nu putem asista pasivi la prabusirea destinului propriei natii!

    RăspundețiȘtergere