youtube

ProSefora

vineri, 22 decembrie 2023

Nicolae Geantă la Biserica Sfânta Treime Oradea

 


Cum să-ți faci un Crăciun fericit! – de Nicolae.Geantă


Dacă știi undeva un sărac, ajută-l! Crăciunul e sărbătoarea unei mâini întinse!
 
Dacă ai ceva prieteni, caută-i! Crăciunul e sărbătoarea unității!
 
Dacă ai cumva dușmani, iartă-i! Crăciunul e sărbătoarea păcii!
 
Dacă ești înconjurat de oameni iubește-i! Crăciunul e sărbătoarea dragostei devenită acțiune!
 
Dacă ai păcătuit, pocăiește-te! Crăciunul e sărbătoarea împăcării cu Dumnezeu!
 
Dacă ai inimă care mai bate, deschide-o pentru Isus! Crăciunul e sărbătoarea în care inima devine iesle!
 
Dacă știi o biserică mergi și te roagă! Crăciunul e sărbătoarea întâlnirii cu Dumnezeu!
 
De Crăciun Isus Hristos a venit în lumea noastră ca noi să intrăm în lumea Lui!
 
Fă toate acestea și vei fi fericit!

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă la Seară de Colinde la Hidișel de Dobrești

 


marți, 19 decembrie 2023

Povestea lui Dumnezeu | ISUS – de Nicolae.Geantă

Când este vorba de Fiul lui Dumnezeu oamenii forțează limbajul uman. Fac „un efort de a cuprinde necuprinsul”, vorba lui Max Lucado. I-ar pune nume auguste: Mesia, Unsul, Regele Regilor, Mielul lui Dumnezeu, Lumina Lumii, Începutul și Sfârșitul, Prea Înaltul, Sfântul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul... Dar când Dumnezeu a hotărât să coboare printre telurici a cerut Mariei să-i pună Pruncului născut numele de Isus. Simplu: ISUS. Un nume ca de oameni (Matei 1:21).

Ca să fim corecți nu există nume care să poată să-L cuprindă pe Fiul lui Dumnezeu. Orice i-am atribui tot insuficient ar fi. Poate că de aceea Dumnezeu Tatăl a ales să-i spunem Fiului Său simplu: ISUS.

ISUS. Este cel mai des folosit nume al Său în Evanghelii. De cca 600 de ori.

ISUS. Este unicul nume sub cer dat oamenilor să fie mântuiți (FA 4:12). Nimeni din Univers, niciodată, nu poate ierta niciun păcat! „Ea va naște un Fiu și-I vei pune numele Isus, pentru că va mântui pe poporul său de păcatele sale!” (Matei 1:21), i-a spus Îngerul ce l-a vizitat pe Iosif tâmplarul.

ISUS. În Numele Lui ne botezăm, în Numele Lui ne căsătorim, în Numele Lui cerem iertare, în Numele Lui găsim vindecare, în Numele Lui vom păși într-o zi în Cer!

ISUS. Nu există nicio persoană care să-L considere prea divin ca să-L atingă. Nu există nicio persoană care să se teamă să se apropie de El. Nu există nicio persoană care să fii cerut iertare și să fii fost respins.

ISUS. Brațele Sale sunt larg deschise oricui dorește îmbrățișare, cuvintele Lui sunt balsam pentru orice durere, protecția Sa e mai puternică decât toate armatele lumii.

Când a venit cu Pruncul ISUS la Templu, Maria și Iosif l-au dat în brațele bătrânului Simeon. Acesta aștepta „mângâierea lui Israel” (Luca 2:25). ISUS este mângîierea lumii! Când vă ard acuzațiile ISUS e singurul care alină. Apoi a fost dus în fața proorociței Ana, o bătrână ce aștepta mântuirea Ieruslaimului (Luca 2:38). ISUS este mântuirea lumii! E temelia ei. E Cel dintâi din toată zidirea.

În urmă cu peste 10 ani, când am lansat o carte, directorul liceului meu a spus: Nicu Geantă ne-a prezentat un Dumnezeu care poate fii atins. Da, noi oamenii putem crea distanță. Însă ISUS este Cel care construiește punțile!

Nicolae.Geantă

luni, 18 decembrie 2023

Povestea lui Dumnezeu | „Emanuel” - de Nicolae Geantă

„Iată fecioara va fi însărcinată, va naște un Fiu și-I vor pune numele Emanuel”, a spus Îngerul lui Iosif care la aflarea veștii că logodnica sa e gravidă „fără să se fi atins de bărbat” ar fi dorit să emigreze în Tibet decât să-și facă iubita de rușine! Se va numi „Emanuel”. Adică „Dumnezeu este cu noi”.

Dacă Dumnezeu este cu noi atunci nu mai suntem singuri! Pentru că mesajul Crăciunului acesta e: „nu mai sunteți singuri!” Emanuel nu e un Dumnezeu deist care să stea într-un colț uitat de Cer și să nu-i pese de oameni! Emanuel nu ne lasă singuri nici în sărăcie, nici în necazuri, nici în prigoniri! Nici la citostatice, nici prin orfelinate, și nici atât în bătrânețe când parcă se face vid în jurul nostru! Emanuel nu abandonează pe nimeni în furtunile vieții, în nopțile întunecate de durere când patul de ține legat de boală, în clipele când corăbiile și se scufundă, când nu mai vezi luminița de la capătul tunelului, în zilele când toți s-au făcut nevăzuți! Emanuel este acolo! Este prezent când toate vasele ți s-au golit, când leii sunt gata să te înghită... Și chiar și când păcatul ți-a mușcat inima și ai devenit roșu precum cârmâzul și-ai devenit rebel!

Emanuel este Dumnezeu pentru fiecare. E universal. Emanuel e și pentru români și pentru unguri, și pentru chinezi și pentru rromi, și pentru bibliotecari și pentru fetele ce stau disperate prin parcări! Emanuel este Dumnezeul sfinților dar și-al vagabonzilor! El a venit pentru toți! Nu vrea ca nimeni să mai fie singur! Singurătatea e nesiguranță! Dar cu Emanuel te simți tot timpul protejat!

Îl contrazic pe Arthur Schopenhauer care spunea că „singuratatea e soarta ființelor superioare”. Prin simplul fapt că singurătatea e motivul principal al supraaglomerării spitalelor de psihiatrie! O spun statisticile! Oamenii nu pot trăi singuri. Fac depresie! (Dar și mai greu este să fii singur înconjurat de un ocean de oameni!)

Emanuel este cu noi! Lui Dumnezeu nu-i place singurătatea! De aceea a venit în lumea noastră. Paradoxal Emanuel „a venit la ai Săi dar ai Săi nu l-au primit”! O spune Scriptura. Nici în noaptea Nașterii Sale „nu a avut loc la hanul de poposire”, nici când a crescut n-a fost acceptat în satul său Nazaret, nici în sinagogi, nici la Templu... Și nici astăzi după 2000 de ani la Sărbătoarea Sa! Omenirea nu mai vrea Pruncul născut la Crăciun! Christmas a redevenit o sărbătoare a abandonului.

Pleiade de neisprăviți vor să distrugă Crăciunul! Vor X-mass! X-mass e sărbătoarea singurătății! Chiar dacă e printre prieteni, cu burta plină de caltaboși și sarmale. Fără Emanuel de Crăciun suntem singuri. Și nu doar în acea sfântă zi!

Povestea lui Dumnezeu nu e numai despre El. Ci și despre noi! Suntem cu El o familie...

Nicolae.Geantă

vineri, 15 decembrie 2023

Concert de colinde la Primăria Provița de Jos | 19 decembrie 2023

 Marți seară avem un concert de Colinde inedit la Primăria din satul nostru. Ediția a II-a. 
Colindători de vârste diferite, din culte diferite, de etnii diferite. 
Toți uniți în închinare pentru Acela care s-a născut în Betleem. 
Hristos este Universal. Este pentru toți! 
Vino cu noi la părtășia bucuriei de Nașterea Domnului! 
Nu veni singur! Adu-ți  măcar un prieten!


Nicolae Geantă la BBHO | Harul Orăștie

 Duminica aceasta la Orăștie începem seria de lecțiuni biblice „Povestea lui Dumnezeu”.
Rugați-vă pentru mine! Urmează o săptămână cu multe provocări penstru Împărăția Cerului!


miercuri, 13 decembrie 2023

Nicolae Geantă la Biserica Factor Plus Brad

Brad este orașul în care am făcut armata. În 16 decembrie 1989 eram în tranșeele Revoluției. După 34 de ani, tot pe 16 decembrie voi fi pe reduta Evangheliei Doomnului Isus Hristos! Vino cu noi să învățăm cum să luptăm eficient împotriva păcatului... 

Nickbags.ro

Nicolae.Geantă

Redă zâmbetul unui bătrân sărac . Campanie umanitară

 Anul acesta, pe lângă cadourile ce dorim să le oferim copiilor din județul Tulcea, venim cu o provocare nouă: proiectul UN ZÂMBETUL PE FAȚA UNUI BĂTRÂN. Ne propunem să facem mai multe pachete cu alimente pentru bătrâni. Pentru bunicii aceștia uitați de noi. Și chiar de-ai lor... Pentru bătrânii singuri care stau cu nasul lipit de geam. Pentru eroii noștrii care au dus greul sub jugul comunist. Și care acum au slăbit din putere! Vino alături de ei! De cei ce rezistă cu stoicism vicisitudinilor vremii. Vino alături de noi!  

Dacă vrei să ne susții cu o donație o poți face în contul Bisericii noastre, deschis la Banca Transilvania din Câmpina. Orice valută se convertește automat. 

Biserica CDE Izbânda Drăgăneasa
cont: RO95 BTRL RONCRT 04222 08101
Banca Transilvania, Câmpina
cod Swift: BTRLRO22

Nicolae.Geantă, Speranțe și Destine


marți, 12 decembrie 2023

La Mulți Ani Christian Crăciun! 70.

Îl cunosc pe Christian Crăciun de aproape 25 de ani. De când sunt eu profesor. De la prima întâlnire a mea cu scrierile domniei sale. Hrănitor, siropat, cu un condei care pișcă fără să-l simți, plin de idei inovatoare, plin de convingere, promovator al valorii, profesor doctor Christian Crăciun mi-a devenit unul dintre modele într-ale scrisului. (Da, în viață trebuie să mai avem și modele. Pe cineva pe urmele căruia să îi calci. Cine nu are pe nimeni deasupra capului, o călăuză mai devreme sau mai târziu se va înfunda în labirint). Spre deosebire de alti autori, ale căror scrieri au gust de OSB-uri, de biscuiți DITA (da, scrierile lor sunt ca rondelele de slăbit: fără gust, fără calorii, fără sare!), scrierile domnului Crăciun sunt digerabile. Mai mult, sunt prăjituri ce pătrund până în adâncul stomacului... Au calorii. Și culmea, nu fac diabet, ci bine!

Materia primă a criticului literar Christi Crăciun sunt textele inimii. Eu îl numesc crisograf. Adică un copist care smulge cuvinte din el și le așează pe coală. Profesorul Crăciun însă nu e doar crisograf, ci un apologet al bunului simț. Un combatant al viciilor proaste. Unii poate nu-s de acord cu mine, dar este un chirurg al cuvintelor. Când pune mâna pe bisturiu, Cristi Crăciun sparge puroiul. Malpraxisul provocat de incompetenții cu cap prea strâmt și inimă prea îngustă, vorba lui Eminescu. Fie ei în învățâmânt, în politică, în biznis sau în cultură... (Isuse, și câți sunt!)

Un apogeu strălucitor: CHRISTIAN CRĂCIUN – 70

Metafora „Vârsta de bronz”, adesea prezentă în versurile unor poeți, încă are darul de a se așterne peste viața unui om, cu magia pe care urcușurile și coborâșurile străbătute de-a lungul și de-a latul existenței sale o întruchipează în coroana onoarei! O astfel de prezență ne împrumută din forța ei, cu precădere morală și spirituală, trăsătura pe care, în temeiul slăbiciunilor noastre, nu totdeauna o preluăm și folosim cu încredere; când însă ea înalță, peste vremuri, luminișurile prieteniei și colegialității  – și ele pândite de umbre și lumini –, atingi cu emoție și recunoștință borna jubiliară a menirii împlinite.

Conștient de faptul că persoana în cauză pare, dacă nu chiar este – inevitabil – pentru unii mumă, pentru alții ciumă, pentru tine rămâne, siguramente, model. Și tocmai pentru această dublă postură publică ți-l păstrezi, împăcat cu gândul că nimeni nu este perfect, întrucât calitățile sale te-au influențat, dacă nu profund, măcar mulțumitor, onorabil! În cauză aflându-mă, vin în fața dumneavoastră, frumos împovărat de împlinirile și nu puținele  rateuri – zestre a 47 de ani de statornică și rodnică amiciție!

pentru a citi întreg articolul click pe linkul de mai jos

 https://oglindadeazi.ro/cultura/un-apogeu-stralucitor-christian-craciun-70/


luni, 11 decembrie 2023

Vladimir Pustan - Ce sărbătorim la Crăciun

Decembre' - de Nicolae Geantă

Decembre'
Decembre'
e chiciură, e-ntuneric, 
e somn,
copacii pe stradă oftează, 
e tuse, e plânset, e ger.
Și fulgi de zăpadă dansează.



Decembre'
miros colăceii,
colinde răsună-n ferești,
Hritos s-a-ntrupat 
într-o iesle
în lumea de oameni firești.

Decembre'
iarăși anul se duce!
Și eu am trecut, și tu ai trecut,
și cumpăna fântâni s-a rupt,
se strânge iar ieslea de Prunc,
rămâne doar veșnic o Cruce!

Nicolae.Geantă
LTCI