youtube

ProSefora

miercuri, 17 mai 2017

De la Socrate...

„Ca să te găseşti pe tine, gândeşte tu însuţi.”

„Lasă-l pe cel care ar vrea să transforme lumea mai întâi să se transforme pe sine.”

„În copilărie fii modest, la adolescenţă fii temperat, când eşti adult fii corect şi la bătrâneţe fii prudent.

„Cea mai aprinsă dragoste are cel mai rece sfârşit.”

„Din cele mai arzătoare dorinţe adesea apar cele mai distrugătoare duşmănii.”

„Oamenii nesemnificativi trăiesc doar ca să mănânce şi să bea, oamenii valoroşi mănâncă şi beau doar ca să trăiască.”

„Cea mai apropiată cale către glorie este să faci tot posibilul să fii ceea ce îţi doreşti să fii considerat că eşti.”

„Cu cât avem mai puţine dorinţe, cu atât ne asemănăm mai mult Zeilor.”

„Sufletele tuturor oamenilor sunt nemuritoare, dar sufletele persoanelor drepte sunt nemuritoare şi divine.”

marți, 16 mai 2017

Un pic...

Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.

C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.

Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.

Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.

C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.

luni, 15 mai 2017

Eveniment pentru liceeni la Câmpina: Ce te costă să fi cool

Parteneriat educațional între lieceele ”Ioan Pascu” din Codlea și ”Constantin Istrati” din Câmpina
Joi 18 mai 2017, ora 10, Amfiteatrul CDI Col.Teh. Ct. Istrati Câmpina

profesorii Stoica Robu și Nicolae Geantă
elevi ai Liceului Teoretic Ioan Pascu Codlea

CE TE COSTĂ SĂ FI COOL
o campanie antidrog


duminică, 7 mai 2017

Prietenia...

Prietenii vin și pleacă, dar pe cei adevărați îi păstrezi toată viața.
Un prieten adevărat e greu de găsit, și mai greu de părăsit și imposibil de uitat.
Cel mai bun accesoriu pentru o fată: prietenii ei.
Prietenia este încercarea prin care se măsoară un om.
Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri.
Prietenia este o haină valoroasă care se curăţă când se murdăreşte, nu se aruncă la prima pată.

sâmbătă, 6 mai 2017

Cum... - de Zorica Lațcu

Cum de foc ești ce țâșnește și ești val răcoritor?
Cum de arzi și-alini îndată, cum mă faci nemuritor?
Cum de faci din vameși îngeri și-ntunericul lumină?
Cum de scoți din iad și cum de-i curățești pe cei de tină?
Cum tragi bezna în lumină, cum de noaptea o cuprinzi?
Cum de mă prefaci cu totul, inima cum o aprinzi?
Cum te împreuni cu robii, fii ai Tatălui de-i faci?
Cum de-i arzi de dor rănindu-i, cum de iarăși îi împaci?
Cum de rabzi și suferi, Doamne? Cum nu răsplătești îndată?
Cum de vezi cele ce-n taină numai Ție ți se-arată?
Cum, fiind așa departe, vezi ce facem fiecare?

Doamne, robilor Tăi dă-le îndelunga Ta răbdare!

Zorica Lațcu

vineri, 5 mai 2017

Cerul și pământul – Vladimir Pustan

Unamuno zicea că filosofia a apărut când din doi oameni unul a privit în jos spre cele practice pentru ca celălalt să poată privi în sus. Atunci se poate clădi o lume mai bună, dar pentru asta proporţia trebuie să rămână aşa. Acum însă nu mai e cazul…

Unamuno a fost mai optimist decât Hristos, ce nu şi-a imaginat jumătate de planetă privind spre cer. Întotdeauna făuritorii de vise vor fi o minoritate copleşiţi de numărul mare de oameni ce se bat la un magazin pentru o tigaie la preţ redus.

Privind paleta de culori ne dăm seama că verdele sau cenuşiul pământului bate albastrul cerului.
Mă veţi întreba ce vom mânca dacă jumătate din planetă priveşte la cer? Pere. „Pică pară mălaiaţă în gura lui nătăfleaţă”. Stele. Stelele au gust de caise dacă le culegi vara direct din iarbă.
Numai că cei din Africa, cu burţile umflate de foame preferă pâinea ţăranului practic decât filosofia lui Kant.

Privitul la cer se poate face însă şi seara după ce ai trudit în pământul aspru, pentru că nu cred nici într-o lume de filosofi, nici în una de poeţi. Cred într-o lume ce se roagă noaptea lui Dumnezeu să-i dea putere sa pună în pământ sămânţa dimineaţa.

Putem avea şi cerul şi pământul dacă vrem…


V l a d i m i r _ P u s t a n

"Rămâi cu mine, Doamne!

"Rămâi cu mine, Doamne! În ceasurile-n care nu pot vorbi, nu pot dormi, nu pot uita, nu pot chema, nu pot nici asculta…
Rămâi cu mine, Doamne! Când n-am pe nimeni să mă audă. Când am curaj să spun o vorbă bună. Și când mă doare. Și când aștept….Când plâng. Când cred că am dreptate…
Rămâi cu mine, Doamne! Nu mă întări decât în îndurare. Dă-mi lacrimile Tale să plâng din cauza lumii. Să plâng că am greșit. Să plâng că mi-au greșit. Să plâng că m-au iertat. Să plâng că i-am mințit. Să plâng că nu mai pot. Să plâng că timpul trece. Să plâng când e frumos, să plâng când alții plâng…
Rămâi cu mine, Doamne! Să cred și când mă mint. Să fiu când ei nu sunt. Să iert când ei nu iartă. Să ador când mă ignoră. Să-i văd când nu exist. Să dau când nu primesc. Să nu rănesc când doare. Să nu strivesc că-s mare. Să nu mă schimb de teamă. Să nu mă pierd de Tine…Să nu mă pierd pe mine!"

notă: nu cunosc autorul

miercuri, 3 mai 2017

De ce nu ne rugăm?

Când Columb a plecat în prima călătorie singura lui șansă era să se roage, scrie Braque. Dar după ce a descoperit America, pentru Columb busola a înlocuit rugăciunea!
Cam așa procedăm și noi cu rugăciunea. Inițial strigăm disperați după ajutorul Domnului. Apoi după ce cunoaștem doctorii, după ce avem cardurile pline, după ce ne căsătorim sau trecem examenele grele, apelăm la busole: telefoane, bănci sau inteligență...
Nu ne mai rugăm pentru că ni se pare că știm deja drumul...
Și iaca așa, vorba bucovinenilor, pierdem starea de vorbă cu Dumnezeu încercând să ne descurcăm singuri. Rezultatul? Cucerim America și îl pierdem pe Dumnezeu!
Atenție: nu poți trăi firesc și să fi duhovnicesc!
Tu, te mai rogi?

Nicolae.Geantă

marți, 2 mai 2017

Jurnal de Chicago – de Nicolae Geantă


Chicago este o metropolă uriașă. A treia din USA, după NY și LA (New York și Los Angeles). 2,9 milioane de locuitori are orașul propiu zis. Dar bate peste 10 milioane tot Chicagoland-ul. Aria metropolitană. Chicago, întemeiat în 1673, dar declarat oraș abia în anul 1837, a cunoscut un incendiu uriaș în 1871. O treime din populație (cca 100.000) și 5000 de clădiri au pierit atunci mistuiți de foc. Dar town-ul s-a ridicat din propria-i cenușă.

De la mile depărtare, peste o mățăraie de autostrăzi, vezi cum se înalță semețe sky-scrapels-urile. Zgârie norii, pe românește. Sticlă și oțel. Sute de clădiri. Sute de metrii înălțime. Sute de kmp. De fapt în Chicago s-a construit primul zgârie nori din lume – Home Insurance Building (1884-1885). Astăzi, peste toate, Willis Tower, zis și Sears Tower, negru ca marmura românească, își ridică nasul la 527 de m înălțime. În acest turn cu 108 etaje, dar și cu antene uriașe de televiziune, vin la job săptămânal cca 16.000 de persoane. Cât populația Sinăii și-a Bușteniului la un loc. Clădirea construită între 1970-1973 e un gigant din vârful căruia se vede uriașul lac Michigan. Și furnicile de mașini care forfăie ca-ntr-un mușuroi uriaș...

luni, 1 mai 2017

Grădinarul

Cu capul sprijinit în palme, în colţ pe banca din grădină,
Stătea odată grădinarul umbrit de-a soarelui lumină,
Puteai să vezi ceva aparte în minunata lui privire,
Un zâmbet luminându-i faţa, semn de adâncă mulţumire,

Că după ceasuri lungi de trudă, avea priveliştea dorită:
Ca un covor întins în soare grădina bine îngrijită.
De ani şi ani aceeaşi mână, bob lângă bob cu drag presară,
Sămânţa florilor sub breazdă, în orice prag de primăvară.

Privesc la el şi mă încântă, neînţeleasa-i disciplină,
Un ritual ce se repetă de ani şi  veacuri  în grădină.
Însă văzându-l de aproape am tresărit uşor cu teamă,
Avea pe mână stropi de sânge, ce nu-i băga deloc în seamă.

duminică, 30 aprilie 2017

O nouă victorie! - Nicolae Geantă

În penultima zi de ședere în Detroit, cumnata mea m-a apelat speriată: ”Roagă-te și pentru Cristina Ghinea că e în comă de o săptămână jumătate! Viața ei atârnă de un fir de păr!”. Același lucru m-a apelat și nepoata mea din Barcelona. Cristina a fost colega ei de bancă la liceu. Amândouă au fost elevele mele. Amândouă au ascultat 4 ani preidici săptămânale. Dar niciuna nu s-a întors la Dumnezeu radical. Toată famila mea auzise în țară cum Irina, mama Ioanei ieșise din comă la Viena... Și au crezut că rugăciunile noastre pot face imposibilul. Iar credința lor a fost mai mare ca a mea!
4 zile ne-am rugat ori de câte ori a fost posibil. Cu frații, cu biserica din Dearborn, cu biserica de la mine din sat. Azi am strigat disperați. Familia Cristinei dorea să mute fata de la un spital din Ploiești la altul în București...

Dar în seara asta cumnata mea i-a spus la telefon soției mele ”Cristina a ieșit din comă!” Aleluia! Dumnezeu a mai dat o lovitură diavolului! Iar nouă ne-a zâmbit pentru o nouă victorie! Sărutăm Mâna Ta Sfântă Hristoase!
Continuați să vă rugați și pentru Cristina, și pentru Irina și pentru Ioana, să se întoarcă din toată inima la Domnul! Mulțumesc tuturor ce sunteți alături de mine în rugăciune!

Nicolae.Geantă