youtube

sâmbătă, 5 mai 2018

Marx și bancnota de zero - de Nicolae.Geantă

Pe 5 mai ar fi trebuit să împlinească 200 de ani. Că nu a reușit nu e un incident. Ci o realitate. Nimeni în afară de Hristos nu e stăpân peste moarte... Nici cei ce vor să-L izgonească pe Dumnezeu din Cer. Nici cei ce spun că El nu există.

Marx spune că a iubit oamenii. Și, stăpânit de o singură idee - să ajute clasele exploatate, a luptat împotriva capitalismului. Care, conform ideilor sale, sărăcește pe oameni! Dar pauperizarea prin care au trecut românii, rușii ori cubanezii, sărăcia lucie din Coreea de Nord de azi, tocmai din comunism se propagă! Poate că de aceea cu ocazia sărbătorii de azi nemții au scos o bancnotă pentru Marx: de zero euro! Atât valorează economia lui...

Dacă s-ar fi oprit să urască numai burghezii poate că azi era erou. Un fel de Pintea Haiducul. De Iancu Jianu. Dar Marx a urât și pe Dumnezeu. Și a promovat ateismul. “Religia împiedică idealul comunist!”, a strigat bărbosul obsedat pe ulițele vremii. E opium pentru popor. “Vreau să mă răzbun pe Acela care domnește "deasupra tuturor”, mai urla tipul ce își tundea părul după ritualuri sataniste. Și ateismul său a început să distrugă biserici, să ardă Biblii, să ucidă creștini. Din dragoste pentru comunism, nu?


Spre deosebire de Isus, Marx nu a propovăduit iubirea, ci ura. Nu a propovăduit pacea, ci revolta. Nu a propovăduit egalitatea între oameni, ci dezbinarea între clasele sociale. Ura lui Marx a adus lagăre de muncă silnică, pușcării, decapitări, prigoniri, și... 100 milioane de morți! (În Primul Război Mondial au murit 10 milioane de oameni. În Cel de-al Doilea vreo 72 milioane).

Marx nu e doar înger și demon. Nu-i doar promotor al darwinismului. E LGBT-ist. E luptător împotriva familiei. A cerut abolirea ei! “Eliminarea căsătoriei ar elibera femeile de sub tirania soților!”, spunea îngerul neiubirii. A promovat tolerarea relațiilor sexuale în afara și înaintea căsătoriei. A promovat avortul, copiii ilegitimi, a cerut dezincriminarea sodomiei... Un promotor al destrămării sociale... El vedea creșterea și educarea copiilor “o chestiune de interes public”, o preocupare a statului. Un fel de Barnevernet...

Ideologia lui Marx e lupta împotriva Crucii. Însă Crucea e +. E relația cu Dumnezeu și relația cu oamenii. Fără Cruce ești zero. Cu Isus ai Cruce. Cu Marx ai valoarea bancnotei lui!

Dureros este că Marx a fost întâi creștin. Cu un tată protestant și cu bunici rabini, evrei. Comunismul l-a împins spre ateism. Spre zero. Sau mai jos. Eclesiastul spune ca nu începutul unui lucru contează, ci sfârșitul lui (7:8). Deși atât de adulat de unii, totuși la moartea sa au participat numai... cinci persoane!

Fugiți de marxism! Fugiti de ateism! Fugiți de Satana! (Wurmbrand zicea că Marx a operat cu ritualuri oculte). Marx a crezut că va aduce o Împărăție nouă pe pământ. Și a adus-o. Karl Popper spune că Marx "a reușit să transforme Raiul său visat într-un iad materializat!"

Bine au gândit nemții cu bancnota de zero dedicată lui Marx. Cine îl urmează atât va realiza!

Nicolae.Geantă, 


3 comentarii:

  1. Eu as zice totusi, caci Dumnezeu a îngaduit sa constientiam si sa experimentam raul si binele, tocmai în ideea de a ne apropia si relationa cu EL prin libera alegere, facându-ne copiii Sai din proprie initiativa, prin credinta si încredere în Cuvânt,prin rabdare,în asteptarea aratarii venirii Lui în trup, si al strângerii noastre laolalta în jurul Celui Întâi nascut din Samânta Sfânta si din femeie, Hristosul, Fiul omului si Mântuitorul tuturor oamenilor, "mai ales al celor credinciosi." - 1 Timotei 4:10 -

    RăspundețiȘtergere
  2. Absolut, un dar ceresc nemeritat, caci Dumnezeu se îndura de cine vrea, si împietreste pe cine vrea...
    https://biblia.resursecrestine.ro/romani/9

    RăspundețiȘtergere