Trăim pentru a ne înălța - de Nicolae.Geantă

Înălțarea lui Hristos nu e apus de Soare. Ci răsărit... Răsăritul e totdeauna plin de speranță. Speranța asta însă nu e neapărat extaz. Ci o speranță ce presupune și oarecare teamă pentru a trăi acest exil pământesc. Înălțarea lui Hristos ne învață că trebuie să trecem prin exil înainte de a te întoarce acasă!

Barclay zice că dacă arătările Hristosului înviat ar fi fost tot mai rare, apoi ar fi încetat, credința creștină ar fi fost grav afectată. Dar Înălțarea l-a transformat într-un Hristos ceresc. Ba mai mult, avem în Cer “carne din carnea noastră”, vorba gânditorului scoțian “Rabbi” Duncan.

Nu plac nimănui despărțirile. Produc dureri. Lacrimi. Regrete. Dar când Hristos s-a despărțit de ucenici lăsându-i cu ochii pironiți spre Cer, aceștia s-au întors acasă plini de bucurie. Înălțarea Domnului e despărțirea care nu aduce tristețe. Bucuria înălțării e și bucuria coborârii Duhului Sfânt. Nu mai trebuie să te confrunți cu Satana de unul singur.

Catehismul de la Heidelberg spune că Înălțarea Domnului Isus este începerea slujbei de Mare Preot în Cer. De Avocat al poporului. Astfel, înălțarea Sa e spre înălțarea noastră. Trăim pentru a ne înălța! 

Nicolae.Geantă