youtube

marți, 3 aprilie 2018

Învierea Domnului ar trebui să unească nu să divizeze - de Nicolae.Geantă

Duminica asta am primit mai multe mesaje cu ”Hristos a înviat!”. De la frații din... diaspora. Ei sărbătoreau Învierea și noi decât... Floriile! Evident că le mulțumesc. Pentru noi Învierea e oridecâte ori ne gândim la Hristos. Totuși puțin am fost mâhnit. Decalajul acesta dintre Paștele catolic și cel ortodox ar trebui stopat odată... Învierea Domnului ar trebui să unească nu să divizeze!

”De ce nu sărbătorim toți ”Paștile” în aceeași zi?”, m-a întebat curioasă o doamnă contabilă? ”De căpoși și preasfinți”, i-am răspuns ironic, apoi i-am povestit...

foto by z3news.com
Decalajul dintre Est și Vest, dintre catolici și ortodocși a apărut destul de târziu... Dar meteahna e veche. Inițial Biserica din Siria și Asia Mică a sărbătorit Paștele Crucii (moartea Domnului) la 14 Nisan (vinerea; Nisan e corespondentul lunii Aprilie), și Paștele Învierii pe 16 Nisan (duminica). Unii nu erau de acord să sărbătorească ”Paștile” pe 14 deoarece era odată cu evreii!!! Apoi creștinii din Antiohia au hotărât să sărbătorească numai duminica. Căci Hristos a înviat duminica. (Duminica Învierii era totdeauna cea mai apropiată de 14 Nisan). După Conciliul de la Niceea (325 dH), Biserica a hotărât să sărbătorească Paștele în prima duminică cu lună plină după echinocțiul de primăvară. Dar dacă cumva data Paștelui creștin cădea odată cu cel evreiesc, se decala cu o săptămână!



Pănă la introduerea calendarului gregorian (1582) Învierea Domnului a fost sărbătorită în aceași zi, chiar dacă Schisma de la 1054 a divizat Biserica în două: catolici și ortodocși. Deoarece calendarul gregorian regla anul calendaristic (cel iulian era mai lung cu 13 zile decât anul astrononomic) și venea la inițiativa Papei Grigore al XIII-lea, bisericile din Orient au refuzat alinierea! Prin urmare, Apusul și Răsăritul au sărbătorit Paștele și Învierea doar din întâmplare! Mai mult, chiar dacă în 1924 (Istanbul) Biserica Ortodoxă a trecut la calendarul gregorian, nu toți ortodocșii au acceptat schimbarea - rușii. sârbii sau ortodocșii Bisericii din Ierusalim rămânând pănă azi pe ”stilul vechi”. În România întregită până în 1927 sărbătoarea Domnului a fost în aceași zi și pentru ortodocși și pentru catolici. Apoi bisericile ortodoxe au decis ca sărbătoarea Învierii lui Hristos să se sărbătorească după calendarul iulian!

Chiar dacă Papa de la Roma a recomandat catolicilor din statele majoritar ortodoxe să sărbătorească Învierea Domnului în aceeași zi cu religia majoritară aceștia au refuzat! Întortocheate căi are Biserica, nu? Și paradoxal, Dumnezeu le-a lăsat atât de clare... De exemplu eu în anii trecuți am sărbătorit Învierea Domnului de două ori! Într-o duminică am fost în țară, în cealaltă în diaspora.

Într-o lume globalizată, unde frontierele au dispărut și creștinii occidentali s-au amestecat cu cei orientalii, Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a Creștinătății, ar trebui să unească nu să divizeze! Esticii din diaspora vestică nu pot serba Învierea ca în țară de baștină, deoarece timpul liber oferit de firme sau guverne evenimentului se alocă după calendarul statului majoritar. Nici vesticii nu pot sărbătorii Învierea în lumea din est după ritualul din țara mamă. Și unii și alții, ori sunt liberi când nu își doresc, ori muncesc atunci când trebuie să sărbătorească!

Eu cred că Învierea Domnului trebuie să fie sărbătorită pentru toți creștinii din lume la aceeași dată! Iar data aceea să fie prima duminică cea mai aproape de 16 Nisan (Aprilie). Asta din două motive: se știe sigur că Isus a înviat pe 16 Nisan, se știe sigur că a înviat duminica! Deci sărbătoarea nu poate fi în timpul săptămânii!

Ceea ce mă uimește cel mai tare este că deși Biblia nu ne oferă nicio dovadă a zilei Nașterii Mântuitorului (stabilită de Biserică la 25 decembrie), sărbătorea e ținută de toată creștinătatea în aceași zi (mai puțin ”stiliștii”), iar Învierea Domnului - despre care Biblia ne oferă cu precizie ziua în care a avut loc (16 Nisan) - este divizată în funcție de orgolii dogmatice!!! Ne aude cineva?

Nu știu dacă în contextul de mai sus, sau a ”supersfințeniei”, sunt deja voci între creștini care condamnă și sărbătoarea zilei Nașterii și a Învierii Domnului! Nu sunt de acord cu ei! E drept noi sărbătorim zilnic pe Hristos, dar de născut, murit și înviat a fost numai o anume zi!

În următorii 7 anii Paștele tot divizați îl vom sărbători. În 2021 și 2024 decalajul va fi de 5 săptămâni între creștinii din Vest și Est. Apoi în 2025 se va sărbătorii împreună. Nu știu dacă se va ajunge la înțelegerea că Învierea nu poate fi divizată. Dar știu sigur că Învierea nu va fi niciodată depășită!

Nicolae.Geantă

3 comentarii:

  1. Fiți binecuvântați! De unde știm exact că Domnul Isus a înviat pe data de 16 Nisan?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Pentru ca evreii au sărbătorit Paștele pe 14
      2. Pentru că așa era în biserica primară

      Ștergere
    2. Mulțumesc! Hristos a înviat!

      Ștergere