Fundaţia CIREŞARII

marți, 24 aprilie 2018

Codreanu - de Nicolae.Geantă

M-a salutat regulamentar în mijlocul orașului. Cu cizme de cauciuc în picioare deși era vreme de teniși. Cu o cămașă în carouri turbat colorate și o haină destul de îmbătrânită. Decolorată ca un carton uitat în soare. Avea niște pantaloni largi, foarte largi. Cred că XXL pentru mărimea sa de M. Haine primite de pe la unul, altul. Așa primește întotdeauna Codreanu, ce e de lepădat. M-am uitat la el și mi-a fost rușine. Nu de el, nu că m-a salutat bucuros. Ci pentru că așa îl îmbrăcăm noi pe Hristos. Zdrențăros...

A venit la oraș pe jos vreo 15 km. N-a avut bani de bilet la autobuz. Sau dacă a avut vreun gologan poate c-a vrut să-și cumpere ceva dulciuri. Odată, de Plugușor, de toți banii strânși și-a luat numai gumă de mestecat! Era prin clasa șasea și el nu gustase niciodată Orbit... Doar înghițise în sec, privindu-i pe alții.

La școală n-a mai putut merge de mult. Cu un tată bețiv care îl trimitea să stea cu vacile satului nu se putea învăța carte. Și apoi pe burta goală nu prea poți citi. Chiar Kierkegaard de-ai fi... Acum are în grijă o turmă de oi. Probabil singurele care nu-l privesc sfidător... Dar nici acolo nu poate strânge bani. Familia sa e ca un sac găurit. Oricât ai îndesa, totul se pierde rapid.


Când i-am spus că îl iau la Grădina Zoologică în excursie cu copii de la biserică nu a închis un ochi toată noaptea. La 6,00 era deja pe la poarta mea deși i-am spus ca autobuzul vine la biserica la 8,00.
Odată a venit la un control medical gratuit. Tot la biserică. Și-a luat o pereche de ochelari cu plus, de citit. Deși nu prea deslușește cuvintele tipărite. “ Ce faci cu ei?”. “Îi iau să mă uit la televizor”...

A crescut chinuit. Mereu pe minus. Mereu cu adidași cu trei numere mai mari. Mereu flămând. Ca un lup. Până și părul îi e ca de lup. Ridicat. Odată după ce m-a ajutat la treabă i-am dat niște bani: “Dom’ profesor, abia aștept să mă duc la alimentară să cumpăr 5 ouă și niște tobă. Matale, ști ce bună e omleta cu tobă? Mori mâncând”... Așa mănâncă Isus: ouă cu tobă. Și eu sau dumneata, ori copii noștri, facem ifose la salamul de Sibiu...

A primit bătăi ca hoții de cai. De la toată lumea. De la poliție, profesori, părinți, șmecheri, copii... A vărsat lacrimi cât toți colegii lui la un loc. Odată a căzut în cap de pe cal. Medicii dela Spitalul de Urgențe nu doreau să-l opereze pentru că nu avea asigurare! A fost la un pas de moarte. Dar Dumnezeu i-a dat har. Pentru că îl iubește. Chiar dacă băiatul a început să pufăie chiștoace...

Exact acum un an, venind de la ora de rugăciune, am trecut pe lângă casa lui. Geamurile la ferestrele holului lipsesc din vara lui 1988! Cartoanele sunt puse în ochiuri numai iarna. Ploaia a înmuiat pământul de pe pereți și l-a coborât în raverne odată cu varul. Cartonul e ciuruit tot. În casă picura ca în pușcăriile chinezești. Tavanul abia se ține în tencuială. M-am rugat pentru Codreanu. Îmi spusese căîn vară vrea să strângâ niște parale la oi și să își construiască o cameră din BCA. “Doamne, te rog să ai milă de el! Să îl ajuți...”, am murmurat. Și Dumnezeu mi-a spus în românește, acolo, în stradă: “Tu trebuie să îl ajuți!”. 

Câteva zile mai târziu am trecut din nou pe långă casa deteriorată. Era mai rău avariată. Aplecată parcă într-o rână. Nu știu de ce am făcut două fotografii și le-am trimis unei cunoștințe. Poate pentru că îi povestisem despre băiat. Când am intrat în casă am primit răspuns la mesaj: “Dumnezeu să aibă milă de ei!”. Mi-au dat lacrimile... Numai telefonul celui ce primiseră fotografiile valora cât casa lui Codreanu... Așa suntem toți: chiar dacă știm ca Isus prețuiește mult săracii noi tot smarfonuri prețuim... 

Toamna trecută am vrut să îi repar acoperișul. Dar cu cei ce am vorbit să mă ajute n-am ajuns la un numitor comun. Mai mult unii m-au condamnat, m-au înjurat, m-au blestemat! “Ce pocăit idiot, face casă la niște bețivi! Ăia ar trebui împușcați. Exterminați!”. “Le faci rău, îi determini să fie leneși”, mi-au mai auzit urechile...

Mi-am amintit zilele astea că Francisc d’Assisi când era frig nici foc n-a acceptat sa-i facă. “Cum să mă încălzesc eu, cãnd atâți săraci dorm in frig?”, întreba sfântul. Iar d’Assisi la români n-are loc în calendar, că e papistaș. Și el a fost ca Mântuitorul lui...

Știu bine, Codreanu nu e un sfânt. A venit de multe ori la biserică. Nu s-a schimbat deloc chiar dacă a promis. Acum e dus cu oile sale... Dar păstor nu e el. E Isus...

Iubiți codrenii de lângă voi! Dar nu doar cu vorbe... Dragostea, zicea Vladimir Pustan, e verb. E îmbrăcată în salopete, zic eu. Mereu gata să facă un bine cuiva... 
Iubiți azi codrenii de lângă voi. Mâine poate va fi prea târziu...


Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu