youtube

joi, 5 aprilie 2018

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? - de Nicolae.Geantă

Scepticii spun că Isaia 53 e un capitol introdus subtil de Biserică în Biblie. Bine, ei spun și că Iadul nu există. Ca Papa Francisc. Scepticii vor să distrugă dovada profeției despre “Misterisoul-Suferind”, cum îl numește Dragomir Stancu pe Hristos, despre care nimeni din lumea Vechiului Testament nu a reușit să răspundă...

Rabinii nu au crezut în Isus, deși studiau profund orice amănunt despre venirea Sa în lume. Erau prea deștepți, prea erudiți. Școala nu apropie oamenii, ci îi depărtează de Hristos. Priviți numai pe Darwin, Nietzsche, Cioran ori Stephen Hawking. Apoi cohorta generațiilor contemporane.
Cine crede în Isus are nevoie mai întâi de smerenie...

Preoții nu au crezut în Isus, deși slujbele lor în direcția venirii lui Mesia se oficiau. Erau
premergătoare. Hristos le strica tradițiile, dogmele, ierarhia. Religia poate crea o barieră între om și Dumnezeu. Ea dă iluzia că ești sănătos. “Numai bolnavii au trebuință de doftor!”. Câți dintre noi nu afișăm supersfințeania apartenentei la o religie și azi... Dar relația cu Dumnezeu?
Cine crede în Isus nu afurisește lucrările lui Dumnezeu. (Chiar dacă nu le înțelege!).


Romanii nu au crezut în Isus fiindcă erau interesați decât de împărăția pământească nu și de cea veșnică. Mamonism. Biznis. Tarabe cu pastramă și vin. Mall-uri cu reduceri. Piknic. Nu știu de ce dar parcă seamănă cu Paștele românilor! Sau dacă din romani ne tragem... Nepăsători, romanii au răstignit pe Dumnezeu pe Cruce. 
Cine crede în Isus trebuie să se lepede de ignoranță!

Poporul nu a crezut în Isus pentru că GPS-ul lor era upgradat de cei mai mari. Direcția o primeau de la cei din frunte. Manipulare doctrinară. Politică. La biserica aceea nu te duci, cu fratele acela nu stai la masă, botezul lor nu e recunoscut! Și după ce duminica au strigat “Osanale”, în weekendul următor gloatele au strigat “Răstignește-L!”. Ăștia sunt cei ce merg de la denie direct la discotecă. Ori la telenovele sau șpriț.
Cine crede în Isus trebuie să aibă o relație personală cu Mãntuitorul lumii.

Pe vremea Domnului Isus trăiau pe planetă 250 de milioane de persoane. Doar 11 ucenici și câteva rude ale lor au crezut. Tâlharul a murit înainte să se fondeze Biserica. Procentul lui Hristos a fost infim. Puțini sunt pe Calea îngustă. Puțini dar nu singuri... 
Cine crede în Isus este majoritar. Cu Dumnezeu alături nimeni nu e în inferioritate numerică! 

Astăzi oamenii spun că nu mai e de bon ton să crezi în Învierea lui Isus Hristos. E un plan diabolic. Pentru că Michiduță știe că Moartea Fiului lui Dumnezeu e singura Jertfă care mântuiește...

Tu ești dintre cei care crezi? Ce te impiedică?

Nicolae.Geantă

2 comentarii:

  1. M-a întrebat astăzi prietenul meu Vlad Schlezak “dacă școala nu apropie oamenii ci îi îndepărtează de Hristos, atunci lipsa școlii îi apropie?”
    Nu asta am vrut să spun. Ar fi culmea să fiu împotriva școlii. Deși unii se cred grozavi dacă nu au carte (Fratele Petrică Lascău spunea odată că la o strângere de comitet când se căuta un pastor unul a strigat: puneți-mă pe mine că nu am școală!”)
    În text atenționez că școala, prin acțiunile ei, luptă împotriva lui Dumnezeu nu alături de El. Școala predă evoluția, ateismul, curentele laice, filosofiile deșarte, viața fără Dumnezeu...
    Apropos, câți dintre dvs v-ați pocăit, cunoscut pe Dumnezeu prin școală? Câți ați devenit mai sfinți?

    RăspundețiȘtergere
  2. A avea cunostinte din cele mai înalte studii si cercetari istorice, filozofice, religioase si stiintifice, atribuind, multumind si fiind recunoscator Celui Ce Este Viu în veci, Întelepciunii si iubirii lui Dumnezeu toate aceste informatii acumulate, este ceea ce-L multumeste, onoreaza si satisface pe TATAL oricarui FIU nascut din EL...

    RăspundețiȘtergere