Un cuvânt - de Mihaela Mănescu

De ani de zile, Doamne, zac aici.

Îmi pare-o veșnicie de căderi!

Încerc să prind un roi de licurici

Mințindu-mă că-s visele de ieri...

Nici nu mai știu de unde-a început

Pământul să se-mbibe cu gunoi.

A fost un timp când vina m-a durut.

Acum, mi-e-nvelitoare de noroi.

Am biruit cu Dumnezeu, cândva...

Aripile-mi tresar în somnul greu;

Credeam că le-am pierdut pe undeva

Luptând cu mlaștina din duhul meu...

Dar ce să fac cu-aripile în lut?

Mă zbat degeaba... Mă scufund mai rău!

Cu cât vorbesc, cu-atât e mai tăcut

Pământul negru ce mă trage-n hău.

De ani de zile stau încătușat...

Mă simt pierdut de Chipul Tău ceresc.

Înfășurat ca-ntr-un sicriu ciudat,

Mă văd murind, când încă mai trăiesc...

De-ai vrea pământului să-i poruncești,

M-ar azvârli afară din mormânt!

Că nu-i nevoie, Tată, să rostești,

Ca mlaștina din duh să-mi nimicești,

Decât o taină sfântă, un Cuvânt...

Mihaela Mănescu