În dimineața asta, pe la 4 trecute, m-am trezit c-o întrebare direct de la Domnul Hristos: “Voi construiți biserici, dar sfinți?”... Câtă dreptate! Căci noi, paradoxal cu biserica primară, întâi construim biserici și apoi așteptăm să fie populate cu sfinți!
În România nu ducem lipsă de biserici. Și nici în Europa sau SUA. Dar de sfinți? Nu desenații de pe pereți, ci viii din strană sunt rara avis. Inactuali. Și, la ce ne-ar folosi bisericile dacă nu am avea în ele sfinți? Un singur sfânt și biserica va-ncepe să ardă. Sfinții aduc focul, nu înțelepții. Căci sfinții trăiesc în flăcări, înțelepții alături de ele... Iar infinitul sfințeniei dezvoltă nevoia de spațiu, zicea Cioran.
Pentru mulți sfinții se traduc doar “neprihăniții care vor popula cerul”. Dar didactica hristică ne zice că rolul sfinților este să întipărească în mințile oamenilor suferințele lui Isus. El e boala incurabilă a neprihăniților...
Am văzut prin catedrale uriașe îngropați regi. Ori nobili. Dar rolul bisericii nu e să fie cimitir. Nici să adăpostească morți. Ci să fabrice sfinți! Ernesto Sabato zicea că nu se poate trăi fără sfinți.
Bisericile se construiesc cu bani (mulți), dar sfinții cu lacrimi. Și uneori cu sânge... Sângele e sămânța lor, vorba lui Tertulian.
Iubiți să fiți sfinți! Numai așa scăpați bisericile de banalitate!
Nicolae.Geantă
Amin fratello!
RăspundețiȘtergereAdevărații sfinți sunt întotdeauna în flăcări!