Jurnal de Michigan - Nicolae.Geantă

13 aprilie. Dimineața m-am sculat la 2,45. Nu dormisem mai mult de 3 ore, căci seara târziu Ioana (eleva mea) m-a rugat să fac ceva pentru mama ei care e în comă! A trebuit să trimit sute de sms și email-uri. La 4,00 eram în aeroportul Henri Coandă. Și pe la 7,30 în Frankfurt. Încurcat aeroport. Atât am orbecăit prin el că abia cu 10 minute înainte să se închidă poarta am ajuns la avionul de Detroit. Airbusul 340-300 e un avion uriaș. 350 de locuri. Un indian sforăie ca o Husvarna. Un chinez s-a descălțat de pantofi. Un polonez bătrân care a stat lângă mine s-a uitat 9 ore la fotbal! Bundesliga asta păcătoasă... La un moment privea la două monitoare simultan! Dar unul era pe CNN...

Am ajuns în USA după 14 ore de călătorie. La vama Detroitului am stat între niște indieni. (Avionul a fost plin de indieni!). Colorat ca ei, am avut inima cât puricele de frica officer-ului care i-a verificat la sânge. Eu am scăpat în două minute! Mulțumesc Doamne! Era trecut de ora 14 când m-am întâlnit cu Danny. A trebuit să mai facem zeci de mile până acasă la el. Nu am apucat bine să răsuflu că a trebuit să fugim la biserică. E joia mare de Paști. Cina Domnului. La ora 18 am predicat în Troy la First Romanian Baptist Church. Despre "Ce ne-a poruncit Hristos la Cină". Poruncile se execută nu s discută. Așa că nu mai fugiți/lipsiți/stați jos la împărtășanie! La 19,30 am predicat la Biserica Penticostală Betesda. Despre "Ultimele cuvinte ale lui Isus înainte de arestare". Ultimele cuvinte sunt totdeauna cele mai importante! Abia pe la 24 am ajuns în pat. Trecuseră 30 de ore... O zi și-o noapte de nesomn. Dumnezeu însă a fost proaspăt la biserică. Ne-a dat har-refresh! Iar frații, amabili de parc-aș fi fost Sir Trump!

14 aprilie. Nu am putut dormi. Decât până la 3,30 dimineața. Eram setat pe România, cu 7 ore mai târziu. Am ieșit să văd țara posibilităților. E uriașă America asta! În lung și-n lat. E uriașă la străzi. Autostrăzi. Cele de la nord la sud sunt impare. Cele de la est la vest sunt pare. Și-n sus, și-n jos cresc numeric.  (10,20,30...). Dacă ești pe strada Six Mile automat urmează Seven Mile. Nu te poți rătăci. 
La fiecare milă (1,6 km) este o ieșire. Exit, cum zic ei. Când cauți o adresă întrebi de mila unde poți intra. Logic. Simplu. Și de luat aminte! E uriașă țara domnului Trump și la mașini. Benzinare. SUV-uri. Big SUV-uri. Dodge. Wrangler. Hammer. Ford. Lincoln. Buyk. Etc. 4-5 mii de cmc. Track-uri. Cu boturi uriașe. Nichelate. Strălucește mustanța în spoilerele lor. 15 mii cmc. Și 20 m lungime. USA e uriașă și la curți. Pogoane de bătătură. Fară garduri. La parcari. Hectare! La mall-uri. Exagerat de multe. La biserici. Mii de metrii pătrați! La mâncare! Totul e biggest. Până și pungile de chips-uri sunt cãt o jumătate de pernă! Dar și obezitatea e de speriat!l Mai ales la femei!

Din cauza climei mai rece, Michiganul are primăvara cu trei săptămãni mai târzie. M-am întors în martie! Pădurile, exagerat de neîngrijite (copacii putrezesc căzuți palangă la pământ sau aninați în semenii lor), sunt fără frunze. Un magnoliu de la fereastra mea abia a îmbobocit. Sălbăticie cât cuprinde. Americanii au casele-n pădure! Ori în field (câmp). Cei săraci le au aglomerate în orașe. Modeste. Murdare. Arse. Prea multe case arse. Ori părăsite. Și cu obloanele bătute-n cuie. Nu credeam că în USA sunt atâtea maghernițe! Seara am fost la Biserica Aleluia din Dearborn. Imensă... Cina Domnului. 

15 aprilie. E sâmbăta Paștelui. Americanii nu-s ca europenii. Iepurii și rațele de lemn ale nemtilor și englezilor nu prea agresează sărbătoarea pascală. Dar nici Isus nu e scos atârnat pe cruce, ca în bisericile din România. Paștele american e simplu. Iar megabisericile lor sunt luate cu asalt. Numai că... unii se botează în fiecare duminică! Picnic-uri nu prea am văzut. Nici nu prea ai cum într-o țară unde fast-food-urile abundă mai abitir ca prunii din România. Apoi mai sunt taverne western unde se mănâncă steik! Ca în Texas! O friptură uriașă de vită. Cu câteva mii de calorii. 

Am fost cu pruncii lui Danny la soccer. Adică fotbal european. Sâmbăta au antrenamente toți elevii. Terenuri? Parcuri? Nu vă pot spune... Zeci de terenuri. Fotbal. Bassebal. Cricket. Hipism. Atletism. Dresat de câini... O droaie de pici în echipamentul lui Messi. Dar și-al Serenei. Am fost uimit că am văzut fete jucând soccer! În Romãnia fotbalul feminin se joacă pe tabletă...

E ultima zi de pregătire. Nu doar pentru gospodine. Nu știu dacă fac cozonaci... Bărbații ies la tuns iarba. Nu e curte să nu aibă mașinării. De fapt Michiganul are ori păduri ori gazon! Și-n curțile astea cu gazon te trezeșți ziua-n amiaza mare cu căprioare. Cu ratoni. Cu vulpi. Cu lupi! Nimeni nu le împușcă. Deși toți americanii poartă pistoale! (Am văzut câteva căprioare lovite pe autostradă. La noi șoferii bușesc mai mereu câini!).

16 aprilie. Învierea Domnului. Dacă Hristos nu învia! Cine ar fi adus iertare? Mântuire? Vindecare? Fără vindecare trupurile ne-ar putrezi. Fără iertare sufletele ar muri! Mulțumim că ai ales să ne ierți Doamne! 

Copiii lui Danny sunt îmbrăcați imperial. Ca niște americani văzuți prin filme. Dimineața am fost la Biserica Betel din Taylor. Colosală. Așa clădire a unor români nu am văzut niciodată! Abia apoi am realizat că suntem totuși în America. Am predicat despre "Mormântul cel mai viu". Lacrimi. Mâini ridicate. Bucurie! Hristos trăiește! Iar noi suntem nu morminte, ci templele Sale! Slavit să fi Doamne că Tu, un Sfânt incomensurabil, ai ales să locuiești în mâna noastră de păcătoasă țarână! Seara am fost la Hossana Detroit. Am predicat despre "Dumnezeu dă pietrele la o parte". Și de pe inimi, și de pe ochi! O, câte pietre de indiferență mai apasă bisericile... Am ajuns la 22 acasă. Plecat de la 9,00! Evident, nu am putut dormi mai mult de 4,00! Ar fi trebuit să-mi iau somnifere.

17 aprilie. Nu se cunoaște că e a doua zi de Paști. Americanii nu ies la picnik. Nu au nici liber de la Guvern. Munca îi înobilează. De aceea au pungile burdușite! 

Am vizitat câteva orașe. În Livonia am văzut cum se dă examenul scris pentru permis. Singur în față computerului. Plătești taxa și dai examen. Dacă ai picat reiei a doua zi. Și-așa mai departe. Fetele au permis de la 16 ani. La liceele americane dacă nu ai mașină ești... La școli te duce Bus-ul. Mașinile alea galbene care vin și te iau de la poartă. Seduce prin sate, prin orașe cu toți copiii. 30 secunde stau pe avarii. Dacă nu vii pleacă fără tine! Am vizitat și școala lui Levy. Una creștină. E în clasa pregătitoare. Luxul, materialul didactic, condițiile din aceea școală nu sunt nici în Parlamentul dâmbovițean!  

Am mai văzut pe stradă un șofer negricios care avea un schelet în partea dreaptă. Schelet îmbrăcat! Asta dacompanie! Direct în aid ajungi! Sau poate vrea să umble cu moartea dupăel sa mediteze în fiecare curbă! Americanii au și ei nebunii lor. Excentricii. Mai ales între negrii. Nu îi înțeleg. Ce n-am văzut eu, și m-am bucurat, a fost lipsa blugilor tăiați. Nici a celor pe care îi îmbraci cu încălțătorul! Nu am văzut nici moschei. Slavă Domnului! Și nici femei cu burka în cap. Musulmanii nu au sufocat tărâmul atlantico-pacific ca Europa. Acolo nu fac ce vor!

Seara am predicat din nou la Bethel în Taylor. Despre "Inimă ca Dumnezeu". Așa să ne ajute Domnul Hristos!

18 aprilie. Încă mă trezesc de la 4,30. Nu știu de ce toți care mă sună din țară mă întreabă dacă mă mai întorc acasă! Mă intorc evident. Deocamdată... Azi am mers prima dată cu track-ul. Îmi place. Dar e tare greu de cotit... Am întãlnit mulți români în USA. Trackiști. TIR-iști. Majoritatea ascultători de predici ale fratelui Pustan. Ori ale mele. Sunt uimit... Am auzit multe povești frumoase. Dar și unele tragedii. Viața bate filmul!

E uimitor ce fabrici mari au americanii. Fordul e cât jumate din București. Și daca pui și General Motors... Mașini cât vezi cu ochii în parcări așteaptă îmbarcarea. Detroitul e un pacific de automobile. Noi. Dar și bușite nu am vazut nicaieri pe planetă! Prețurile sunt mult mai convenabile ca la noi. Benzina e cca 2,5 lei pe litru. Iar salariile lor... Trai pe vatrai.

Seara am predicat din nou la Betesda din Troy. Despre "Datorii după Înviere". Ne-am bucurat mult. Până târziu. Ce bine e când frații...

19 aprilie. Am primit cea mai grozavă lecție din America. Nu în biserică, ci într-un parc de mașini vechi. De la un negru bătrân pentru care am simțit că trebuie să mă rog. Diabetic. Cam murdar. Cu un pantof și un ciorap. Când am pus mâna pe el m-a rugat ca întâi să-mi spună o pildă. Cu patru inși ce au plecat spre Rai. Trei dintre ei au sărit gardul când l-au găsit. Al patrulea însă s-dus să mai aducă o mie de oameni. "Am simțit că tu ești acela!", mi-a spus bătrânul când l-am atins! Apoi ne-am rugat in limbi diferite. Dar cu lacrimi de același gust. 

Americanii au restaurantele ticsite. Mai ales la ore de vârf. Aștepți chiar afară până se eliberează o masă. Pe străzi, în autobuz, ori aiurea,  nu înjură ca birjarii. Se enervează și ei dar nu au așa cloratură verbală. Și încă ceva: nu prea își troznesc nevestele. Și totuși, divorțurile la ei sunt peste 50 de procente!

20 aprilie. Am fost în down-towm în Detroit. General Motors se ridică zgârâind norii chiar lângă râul Detroit. Orașul a fost fondat de un francez în 1701. Anthonie de la Mont Cadillac a venit din Canada cu 25 de pirogi. Și pe 23 iulie a dat drumul la city. Azi, orașul renașterii are milioane de locuitori. Dacă vrei să vezi de sus orașul mergi cu trenulețul suspendat. O treime de dolar și vezi down-town-ul celui mai mare salon auto. Un mozaic de vechi și nou. Zgârie nori din sticlă și case vechi de cărămidă. De fapt toate casele de aici sunt căptușite cu cărămidă. Căci toate sunt din lemn și rigips.

Am mai văzut ceva interesant. Americanii defrisează încontinuu hectare de pădure. Nivelează. Toarnă asfalt. Apoi construiesc case. Unele costa milioane de dolari. Altele 200-300 mii. La urmă întind covoare de iarbă. Care se gășesc în magazine făcute sul. De asemeni dacă nu ai utilaje de lucru le poți împrumuta. De la pikamere și dălți până la basculante sau mașinării de crăpat lemne. Am vrut să crap eu câteva căruțe. Cu toporul. Că tot stateam degeaba. Dar dacă nu prestezi servicii prin firmă nu te angajează nimeni!

Seara am predicat despre "Tabita, martor cu ac" la biserica penticostală din Farmington. Unde, spre uimirea mea, noul pastor e fratele Horodincă. De 4 ani nu ne văzusem. În drum spre acest oraș am vazut zeci de biserici. Mari cât mall-urile romãnești. Pe un singur bulevard din Livonia am văzut vreo 13-14 în mai puțin de o milă! Am înțeles de ce Dumnezeu a binecuvântat America. 

21 aprilie. E vineri. M-am reglat în sfârșit cu somnul! Pot dormi până la 6,30. 

Seara am fost la biserica Logos din Waren. Aici e un fel de Cireșarii american. Clădirea însă e a americanilor. Cu snackbar cu tot. Vitraliile dau o atmosferă de vis. Ca și celelalte biserici are clădire impresionantă. Dar pe noi nu vitraliile, orga, sonorizarea sau numărul de membrii ne impresionează.  Ci măreția lui Dumnezeu!

Am predicat despre "Biserica trebuie să demonstreze puterea lui Dumnezeu". Asta trebuie să punem în practică. Suntem uriași pe lângă piticii lumii. Deci cine ne poate birui? Și totuși, de ce oare unii suntem înfrânți?

24 și 26 aprilie am predicat la Alleliua Romanian Pentecostal Church din Dearbon, metropola Detroit. O clădire imensă. Lunea la rugăciune se întãlnesc o mulțime de frați. Evenimentul m-a dus în atmosfera anilor când eram tânăr. Cântările acelea frumoase care zidesc cu fiecare cuvânt. Strigătele sufletelor flămãnde după Dumnezeu. A fost o seară excepțională. Am predicat despre "Rugăciuni în Valea Beraca". Trecuse de ora 22 și frații nu se mai săturau de Dumnzeu. Miercuri am predicat tinerilor (și nu numai) despre "Conectat la Cer". Dumnezeu sa ne ajute să fim încărcați tot timpul...

Asta mi-am dorit tot timpul în America. Asta îmi doresc oriunde merg. Conecție cu Cerul. Nu reușim uneori, deși paradoxal Dumnezeu are cea mai bună acoperire...

PS: Mulțumesc Dani Pelean! Ești o gazdă deosebită. Cine umblă cu tine se simte ca în Cer. Mulțumesc Dorin Pele! Nu doar pentru media! (Ce înregistrezi înregistrat rămâne). Mulțumesc pastorilor Simi Timbuc, Sorin Kovacs, Nicu Bârsan, Ion Buia, Nelu Horodincă, Nelu Pelean, Gabriel Fazekaș. Multumesc Rodica și Avram Cuc. Ați promovat excepțional toate evenimentele! Mulțumesc tuturor care m-au îmbrățișat. Unii cu mâinile alții cu rugăciunile! Mulțumesc tuturor! Have a blessed life!

(Va urma) 

Nicolae.Geantă

Nortville, Michigan, aprilie 2017