Aş vrea să fiu

de Petre Duguleascu

Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută;
Înţelegând al vieţii rost
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămân în luptă.

Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicând înainte;
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri,
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieţii Sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie;
Mergând în viaţa spre apus,
Să nu mă las de valuri dus
Ci să mă-nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricând
De cei ce trec prin lume,
Sub gerul crucii suspinând
Dar şi de cei căzuţi în rând,
Rămaşi în urmă, sângerând - 
Răniţii fără nume.

Aş vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntr-una
Că din al mântuirii ceas
Secunde doar au mai rămas
Şi cei ce azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Când se va-ntoarce ca-mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Şi-aş vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare -
Şi străbătând în lumea rea
Să duc lumina undeva,
Să încălzesc pe cineva
Şi să mă-ntorc în Soare...