Valoarea eşti tu - de Nicolae Geanta

Le spuneam azi tinerilor la cursuri că nu podelele roase de şoareci şi lipsa de termopane îi dă valoare unei şcoli. Ci elevii care învaţă în ea. O şcoală e proastă nu când îi lipseşte mobilierul de mahon, parchetul lăcuit sau caloriferele de inox. Ci când cei din bănci nu ştiu să citească ori să socotească bine. Pentru că ei - elevii şcolii - sunt valoarea. Sau opusul ei. Ei pun eticheta.

Dacă vine regele să locuiască într-o casă de chirpici a nu ştim cărui sărac, valoarea chichineţei creşte datorită locatarului ei. Lucrul ăsta se vede când în jurul bojdeucii vor mişuna gărzile imperiale. Magherniţa e aceeași, dar acum în ea locuieşte cel ce poartă coroana ţării. Înâiul din popor.

Valoarea unui om n-o dă cardul, jilţul, palatul în care habitează, maşina, iPhone-ul. Şi nici kilogramele de bijuterii atârnate de corp. Dar nici atât odăjdiile sfinte în care s-a înfofolit. Valoarea se urcă pe cântar în momentul în care cineva deschide gura. Căci visteria umană e doar în interior. În subteranele caracterului. Ce vedem la suprafaţă e doar periferie.

Biserica e valoroasă pentru că Dumnezeu locuieşte în ea. Când nu mai e prezent acolo, rămân doar ziduri simple. Poate chiar mânjite, ca în spatele perdelei din Templu (ruptă în ziua răstignirii). Biserica e valoroasă dacă e înţesată de oameni sfinţi. În bănci, nu pe perete. Altfel, e bună doar de muzeu. Ori adăpost pe timp de ploaie.

Omul e valoros când Hristos locuieşte în el. Fără Isus, valoarea omului pentru Ceruri este echivalentă cu gaura lăsată după ce şi-a scos degetul dintr-o găleată cu apă! 

Sunteţi valoroşi! Diamantele rămân preţioase chiar şi în noroi! Străluciţi! Sunteţi mult mai de preţ decât ele!