Fasole în lada de zestre !

Cotrobâind prin podul casei după nişte teneşi de anul trecut (o Doamne, ce depozite de vechituri sunt podurile curbate ale românilor!), am dat peste lada de zestre a bunicii. Cu ornamente încântătoare şi cu praful de jumate de deget, când i-am deschis capacul depozitarului straielor primite la nuntă de mam’mare, am fost întâmpinat c-un scârţâit de criptă vizitată la miezul nopţii şi de-o imagine demnă de Guiness Book! Din mica lădiţă decorată a mobilierului traditional, părinţii mei au scos definitiv straiele şi-au pus... fasole!

Lada de zestre era averea miresei. Îndesată de părinţii fetei ce se mărita, lada de zestre era cartea de vizită a familiei. Era legitimaţia de soţie devotată, paşaport pentru abc-ul căsniciei, gura de Oxigen pentru vremuri de restrişte. Era mândria casei, ocupând locul central. În jurul ei, restul mobilierului pălea.

Demodată, după 100 de ani, lada de zestre a bunicii stă aruncată sub colbul uitării. Destinată să fie aşezată în capătul laviţei/patului pentru a păstra hainele de sărbătoare, podoabele populare, zgardanul, mărgelele, actele casei, banii şi tot ce era mai de valoare, fosta purtătoare de comori a devenit loc bun de-adăpostit fasole - comoara bună de pus în oală a oamenilor de la ţară! Făcând o analogie cu lada de zestre a Bisericii, evenimentul hazliu de mai sus, mi-a dus gândul la o predică a fratelui Petru Lascău, care întreba lăcrimând “Cine ne-a furat comoara din lada de zestre?”. Adică unde este astăzi Duhul Sfânt din Biserică?

Odată înălţat la cer, Hristos nu ne-a lăsat săraci, ci în locul Său ne-a dat Trusoul Divin: Duhul Sfânt, care este, aşa cum ştim cu toţii: zestrea bisericii! Fără El, Mireasa nu creşte, Biserica nu se înmulţeşte (FA 9:31b), fraţii nu pot lua decizii înţelepte (FA 15:20). Nu au cum. Cu toate tehnicile de intelecţi.

Ca şi bătrânii mei care au considerat lada de zestre ceva învechit şi nepotrivit vremurilor actuale, pentru bisericile contemporane Duhul Sfânt e demodat, a devenit devenit Cenusăreasa predicilor, e negat ori ridicularizat. Startul cesaţionist l-a dat Augustin, care a scris că Duhul nu se mai manifestă prin daruri în biserică. Ceea ce nu vor unii azi să înţeleagă, e că Sfântul Părinte a trăit exact în perioada în care biserica a devenit din prigonită prigonitoare, când creştinii erau aduşi cu arcanul în altare de pe coastă şi botezaţi. Însă între păgânii-creştini fardaţi, chiar udaţi în botez, Duhul Sfânt nu se coboară. Continuţionaliştii au căzut în cealaltă extremă: abuzează prin expuneri în care unii fac show, alţii văd duhuri în biserici, alţii visează cu ochii deschişi. Ades, trec dincolo de Apocalipsa 22. Iar ce aduc de-acolo, din punct de vedere biblic, nu-s comori, ci mai degrabă... fasole.

Biserica ce nu-şi foloseşte comoara din lada de zestre, riscă să arunce în lupta pentru cer predicatori ce merg de colo-colo prin adunări, şi fiindcă nu citesc Scriptura cu ochelarii Mângâietorului, expunerile de la amvon aduc poporului un amestec de Geneză şi Apocalipsă. Un fel de iahnie spirituală. O fasole bătută, cu multe boabe, neunsă. Greu de digerat. Consecinţa: un public tot mai pestriţ, tot mai zgomotos, tot mai monden, tot mai robit. Nemulţumitor, nesfinţit, nepregătit, neimplicat. Stereotip, sterp, static, stângaci. Nepocăit, nemântuit. Sortit eşecului. Şi pieirii!

Acolo unde din lada de zestre se scoate zilnic Duhul Sfânt, se produce mişcarea despre care Spurgeon susţinea că Biserica are cea mai mare nevoie. Fiindcă Duhul nu stă impasibil, nu tace, nu trece neobservat. El se mişcă, lucrează, cosmetizează sufletele. Duhul Sfânt e agentul regenerării, instrumentul schimbării caracterului, agentul sfinţirii, dinamul creşterii spirituale. E darul Lui Dumnezeu (F.A. 2:38), sigiliul (Efes. 1:13), arvuna creştinului pentru momentul răpirii (Efes. 1:14). El posedă raţiune (1 Corinteni 2:10-11), a inspirat Scripturile, predicatorii, misionarii, conduce Biserica în închinare, inspiră poeţii, scriitorii, laudă, învaţă, mustră, mijloceşte pentru credincioşi cu „suspine negrăite” (Rom. 8:26), dă îndrăzneală, „toarnă dragoste în inimi” (Rom. 5:5), vorbeşte (1 Tim. 4 : 1), convinge păcătosul (Ioan 16 :7), îndrumă (F.A. 8 :29), îmbărbătează (F.A. 4 :31), generează naşterea din nou (Tit 3:5), face minuni, se întristează (Efes. 4:30) sau poate opri vestirea Cuvântului (F.A. 16:6)!

Biserica prezentului este săracă tocmai pentru că nu foloseşte Duhul din lada de zestre. Problema care mă doare pe mine este dacă mai e acolo sau a plecat? Căci am putea să trăim ca în vremea Ezechiel: se aduceau jertfe la Templu, necontenit, dar sehina Lui Dumnezeu plecase din locul prea sfânt!

Să aruncăm fasolea din lada de zestre! Locul ei nu e în biserici, ci în oale, în frigidere. Curăţindu-ne inima, vom reprimi Destinatarul. Avându-L pe El, El ne va avea pe noi! Sfântul Ioan ne spune că Duhul Sfânt va fi în noi şi va rămâne cu noi. Iar noi vom fi cu El, şi în El. Ca să arate practic acest fenomen, Papias - ucenicul lui Policarp, a băgat un fier în foc. După ce l-a scos, ucencii au văzut foc în fier!

De Pentecosta, vă doresc nu numai să vedeţi Focul. Ci, să-L şi aveţi!