În aceste ultime săptămâni de şcoală, dăscălimea română este asediată de o droaie de babaci gălăgioşi ale căror odrasle se zbat de ceasul repetenţiei. Copiii patronilor, doctorilor, inginerilor, bancherilor, inspectorilor etc, dar şi ai buticarilor ori florăreselor, şi-au pus în vrie toate antenele „dând oricât, numai să treacă”. Datorită poziţiilor pe care le deţin „ăi bătrâni” sau „acoliţii” acestora, unchiuleţii sau vecinii (de bloc, de vilă, de stradă sau sat), aproaperepetenţii, cred că în România învăţământul bugetar dacă e gratuit, poate fi şi de cumpărat!
Săracii (cu duhul) – bogaţi (cu mintea până la genunchiul broaştei), n-au auzit că banii nu pot cumpăra decât rafturi de cărţi, nu şi înţelepciune! Şi, precum văd că în societate totul se rezolvă prin sms–uri, mailuri şi mobile, „copchiii” care vin la şcoală ca la gară, cred că promovarea clasei nu mai ţine numai de note, prezenţă şi... bun simţ.
Unii părinţi, cu aere de funcţionari de fisc, iritaţi de refuzul vreunui profesoraş care nu doreşte să-şi mânjescă reputaţia pentru o mică atenţie (oricât ar fi ea de mare!), lovesc cu pumnul în catedră, intră piliţi prin cancelarie şi se răţoiesc la profesori, trec la ameninţări, sau au chiar tupeul să filmeze cu digitalul ori mobilul atmosfera ostilă ’mnealor. Că, deh, e iunie şi doar odată pe an trec şi ei pe la şcoală! Alţii, declară jovial că odraslele lor pot trăi liniştite şi fără matematică, fizică sau chimie. Ori geografie. Ori istorie. Dar cine a spus că asemenea copii nu pot trăi şi fără şcoală?
E uimitor, dar umilitor, să vezi cum în ultimele săptămâni se găsesc bani de cretă, de gardian, de flori, de perdele... Apar scutirile medicale. Se motivează mii de absenţe. Iar notele... sunt cele mai mari, cele mai promiţătoare, cele mai fantastice din tot timpul anului.
De teamă că-şi vor prelungi şcoala în timpul vacanţei, beizadelele care timp de un an şi-au prelungit vacanţa în timpul şcolii, sar în cârca profesorului cum iese din cancelarie, şi pe holuri, până ajung la clasă, îl imploră cu rugăminţi fierbinţi - cum numai bolnavii pe patul de operaţie pot să rostească, promit că se schimbă, că pe viitor vor face, vor drege, vor fi sfinţi ca din icoane... Escrocherii sentimentale,
Ca şi elevii ce bat la poarta milei, noi suntem aproaperepetenţii lamentaţi ce cutreieră holurile harului sfânt. Un an, ori o viaţă întreagă, căscăm ochii pe pereţi în timpul lecţiilor Lui Hristos, apoi dorim chiar premiere. Cu note insuficiente pentru media promovării în ceruri, îi promitem Învăţătorului Veşniciei schimbări, deşi rădăcinile le lăsăm tot înfipte în putregaiul mamonic. Şi dacă obţinem graţierea, mai târziu uităm total juruinţele.
Suntem aproaperepetenţii care urcăm la amvoane fără pregătire în cămăruţă, mergem la rugăciune fără ora de genunchiologie, cântăm fără inimă, evanghelizăm fără credinţă, oferim aproapelui săruturi care nu ating inima, apoi ne mirăm că bisericile n-au note de trecere. Iar repetenţii din cauza bârfelor, şmenurilor, indolenţei, răcelii, urii, chiorâtului prin televizoare sau web-uri fără bulina roşie, măresc numărul celor picaţi de mult la examenul bunului simţ, al păcii, slujirii, iubirii, dărniciei, răbdării... Şi asta în ciuda tuturor intervenţiilor, a pilelor la sfinţi, la pastori, la preoţi sau la bisrică!
Sunt de jelit aproaperepetenţii care la tinereţe nu pot păstra patul neîntinat, apoi sunt măcinaţi de moara divorţurilor, avorturilor, amorurilor ilegale şi mai târziu înecaţi de tsunami alcoolului sau tabagismului, dar mai de „rupt părul din cap” sunt neînţelepţii care cu candelele lui Dumnezeu stinse, dorm pe treptele Bisericii în aşteptarea Mirelui divin. Într-o zi, uşa harului va lasa repetenţii afară!
Ştim că nu se-ngraşă porcul în ajun. Dar învăţăm de la aproaperepetenţii şcolii cel puţin două principii: ai şansa să înveţi în ultima secundă, sau să fi promovat prin mila dascălului. A treia şansă nu există, ci urmează repetenţia!
Suntem aproaperepetenţii Tăi Doamne. Venim azi şi Îţi cerem milă. Ştim că eşti Bun, şi o oferi. Nu ne-am pregătit. Noi Îţi deschidem uşa să intri. Susţine Tu testul în locul nostru! Căci dacă repetenţia şcolii poate fi reparată, repetenţii vieţii nu mai au a doua şansă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu