Aş vrea să fiu

de Petru Dugulescu
Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută;
Înţelegând al vieţii rost
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămân în luptă.

Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicând înainte;
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri,
Să nu m-abat spre nicăieri,
Din drumul vieţii sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie;
Mergând în viaţă spre apus
Să nu mă las de valuri dus,
Ci să mă-nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricând
De cei ce trec prin lume,
Sub greul crucii suspind
Dar şi cu cei căzuţi din rând,
Rămaşi în urmă, sângerând -
răniţii fără nume.

Aş vra să fiu un simplu glas
Care să strige-ntr-una
Că din al mântuirii ceas,
Secunde doar au mai rămas
Şi cei ce nu vin azi pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Când se va-ntoarce ca-mpărat
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"