Un băiat a spus că Scriptura e scrisă de… Adam şi Eva (!?), altul că are autor pe Ioan Gură de Aur, unul a zis că pe Alecsandri. O fată a menţionat pe cei 7 mucenici! "Ba 12", o apostrofează alta. Cineva a spus că nu se ştie, dar "Biblia a fost găsită într-un mormânt"! "Ah, ştiam, e cineva cu... S", a afirmat un tip înalt de aproape doi metrii. "Un samaritean", a încercat colegul său să-l ajute.
Un flăcău de 19 ani a zis că autorul Bibliei este… Mihai (n.r, probabil îngerul Mihail!?), iar altul (un pitic de-a noua) a intrat rapid pe telefonul mobil (pe Internet) şi a răspuns fără rezerve: “Ştiu eu, a scris-o Vaisamar”!!! Adică, pentru noi care stim deja ID-ul, e tânărul teolog evanghelic Emanuel Contac !!!
La sfârşit, o fată sfioasă de-a noua m-a întrebat: "Dar Maria Magdalena a scris?"
Pentru mine, şocul nu a fost că din peste 300 de liceeni, nici unul nu a ştiut răspunsul corect (până şi pocăiţii au dat răspuns parţial!), ci faptul că elevii ăştia cu care am discutat, au 9-10 sau 12-13 ani de religie predată în liceu! A câte 35-37 ore pe an…
Nu sunt împotriva scoaterii religiei din şcoli, şi nici a celor care fac astfel de ore. Totuşi, vedem cu toţii că în cele două decenii de predare, nu i-a schimbat pe elevii aproape deloc. Ba dimpotrivă, "tinerii de azi din licee - spunea un preot, prieten de-al meu, se închină cu aceeaşi uşurinţă cum înjură!".
Poate ar fi bine sa publicati si raspunsul "dilemei"?!
RăspundețiȘtergere