Fundaţia CIREŞARII

marți, 21 februarie 2017

Prețul unui sendviș... - de Nicolae.Geantă

Andreea este o fetiță timidă, foarte timidă, din clasa IX-a. Înainte cu două minute de pauză am văzut-o băgând mâna în rucsăcel, și pe furiș a pasat un maldăr argintiu colegei din spate. "Ce-ai făcut?". Fata se uită rușinoasă și roșește. "I-ai dat un sendviș!". "Da", îmi răspunde cu fială. "Dumnezeu să te răsplătească!", i-am spus, și am privit pe fereastră deoarece mi-a umezit ochii.

Andreea este o fată săracă. Are cinci frați și venituri modeste. Prin frigider le fluieră vãntul probabil, dar în înimă îi fluieră dumnezeirea. 

Le-am spus copiilor că atunci când eram în liceu, Liviu, un coleg al meu cu ochelari groși, bolnav de inimă și cam gârbovit, din familie de muncitori în rafinărie, dar "băiet" de oraș, venea zilnic la liceu cu două sendvișuri. Aproape zilnic eu îi furam unul. Îl mințeam ca îl caută o profă, o fată frumoasă, un coleg, cineva... Și el, ieșea pe hol, iar eu îi controlam servieta! (Nu pentru ca eram șmecher, și nici gurmand. Ci pentru că nu aveam pachețel pus de acasă). Când uitam să îl păcălesc și apoi să îi fur din mâncare (niciodată nu i le luam pe amândouă), pe la prânz venea la banca mea: "Nicule, nu vrei un sendviș?". (M-a șocat când într-o zi, la ani buni după liceu, mi-a spus că mama lui știa că îi fur câte un sendviș dar a continuat să îi pună mai departe câte două "Poate îi e foame mamă...")

Le-am mai spus copiilor că într-o mănăstire unde era și o școală, un călugăr a vazut că în pauza mare, un copil aleargă direct în biserică, la capelă, în timp ce toți se zbenguiau sau mâncau ce aveau de acasă. "Ce spiritual!", murmura călugărul. Urmărindu-l mai multe zile, odată a îndrăznit să intre după pici în altar. Copilul stătea într-o strană chiar sub crucea lui Isus Răstignit și mânca un sendviș. " De ce mănãnci aici?". "Pentru că Isus nu-mi cere din sendviș niciodată!".

Am trăit în timpul facultății un eveniment neplăcut. Un coleg, fiu de profesor universitar în Germania, avea 4 sendvișuri și i-am cerut unul. Nu doar că m-a refuzat, dar m-a înjosit. Și pe mine, și pe părinții mei cu pensii modeste. "Ce, ai tăi nu sunt în stare să-ți dea mâncare la tine?"... Din ziua aceea toți colegii mei l-au marginalizat. Și la examene a picat cam jumătate...

Într-o zi, venind de la o Evanghelizare mi-am cumpărat un sendviș și un kefir. Cãnd am ajuns în parcare m-a întâmpinat un bătrânel. "Nu îmi dați 10 bani? Să strâng pentru o pâine?". Era ora 16. El nu mâncase nimic. Eu la fel. I-am dat sendvișul și kefirul. A început să plângă. "Dumnezeu m-a hrănit si azi! Să îți dea sănătate taică", a murmurat împlinit! Aș fi putut să mă întorc. Să-mi cumpăr încă zece. Dar am urcat în mașină sătul! Urarea moșului mi-a ținut până acasă. 250 de km.

Cât costă un sendviș?", am întrebat retoric copiii. "4 lei dom' profesor", a strigat o tipă, sigură pe ea. "Nu, un sendviș costă o prietenie! O poți câștiga sau o poți pierde!".

Dacă oferim un sendviș unui sărman poate nu-l satură, dar îi arată dragoste. Odată, un elev mi-a scris pe bilet: "dragostea este atunci când pui zilnic ciocolata în ghiozdan cu toate că ști că de fiecare dată cineva ți-o fură!". Ca Liviu... Ori ca Isus. A iubit chiar dacă a știut că va fi urât!".

Tu, de când nu ai mai oferit un sendviș? Sau încă îl mănânci pe ascuns?

Un comentariu:

  1. Tot timpul am oferit mancarea mea. Nu am fost niciodata un copil mancacios. Cand veneam de la scoala, mama ma intreba daca mi-a placut pachetelul, iar eu ii spuneam ca i- a placut foarte mult colegului meu.
    Cand oferi simti ca ai mancat tu cele mai bune bucate. Placerea de a oferi este unica! Este minunat sa oferi!

    RăspundețiȘtergere