Acum suntem live la Biserica Profides

 https://www.youtube.com/live/wsIclZRNO7w?feature=share

fa click pe foto sau pe limk

Nicolae Geantă la Profides București

 Mâine continuăm seria celor 1o porunci. Vorbim despre una foarte grea: a V-a.

Cu inima în dreapta? - de Nicolae.Geantă

Îmi plac provocările. Mai ales care mă fac să sap adânc, să caut soluții. Răspunsuri. Tălmăciri. Ele îmi pornesc la galop neuroni. Mă onorează. Azi m-a băgat in priză bunul meu prieten Dani Pelean din Detroit, întrebându-mă ce înțeleg eu din declarația Eclesiastului: „Inima înțeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului la stânga lui” (10:2)?

Chiar așa, ce înțelegem? Noi știm că omul fizic normal are inima în stânga. Și în dreapta o au anormalii. Inima în dreapta e anomalie. Iar Eclesiastul ne contrazice. Minte Biblia? Ce știe ea și noi nu? Ei bine, în înțelepciunea evreiască inima din dreapta ar fi cea normală. Pentru că la evrei dreapta și stânga simbolizează binele și răul, calea bună și calea rea. În Antichitate deci, mâna dreaptă simboliza puterea, iar stânga era asimilată cu prostia. Dreapta conota bunăvoința divină, iar stânga dimpotrivă, simboliza caracterul pervers uman. Prin urmare înțeleptul își are inima în partea binelui, pe când „nebunul” de partea răului. Înțeleptul are inima de partea bunăvoinței divine, nechibzuitul însă are inima de partea prostiei! Inima din dreapta e de partea lui Dumnezeu!

Interesant este că Septuaginta precizează mai departe (versetul 3 din Eclesiastul) că „inima nebunului rămâne în urmă când pleacă la drum” (traducerea Cornilescu zice că „pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipsește mintea”). Asta ar însemna că omul neînțelept merge la drum „fără inimă”! Adică fără cap, fără judecată. Aiurit. Ca o scândură pe valuri. Ca o giruetă. Purtat în toate direcțiile. Fără scop!

După ce i-am scris răspunsul lui Dani, am stat și am cugetat: nu cumva în toți anii vieții mele telurice am pornit la drum fără tragere de inimă? Nu cumva am luat decizii greșite călcând în opusul drumului la care am fost chemat? Pentru care am fost creat. Adică am mers cu inima în stânga? 

Aaa, uitam să te întreb: inima ta bate în dreapta? Dacă nu caută să-i faci transplant!

Nicolae.Geantă

Batrâna cu seminte de flori

Un bărbat urca într-un autobuz în fiecare zi pentru a merge la serviciu. O stație mai încolo, o bătrână a urcat în autobuz și s-a așezat lângă fereastră... Bătrâna a deschis o geantă și pe tot parcursul călătoriei, a aruncat ceva pe fereastră. Făcea întotdeauna același lucru și într-o zi, intrigat, bărbatul a întrebat-o ce aruncă.

- Sunt semințe!, a spus bătrâna.

- Semințe, semințe de ce?

- De flori. Mă uit afară și totul este atât de gol. Aș vrea să pot călători văzând flori până la capăt. Nu ar fi frumos?

- Dar semințele cad pe asfalt, sunt zdrobite de mașini, sunt mâncate de păsări. Crezi că semințele tale vor germina pe marginea drumului?

- Cu siguranță, da. Deși unele sunt pierdute vor ajunge în canale, dar în timp vor răsări.

- Dar ca să crească, au nevoie de apă ...

- Fac ce pot. În curând vor veni zilele ploii!

Nicolae Geantă la Bărbulești

 duminică 30 aprilie 2023, ora 18 - seară specială pentru Familii

Erou la 87. „La mulți Ani mamă!”

Era o luni dimineață. Ceva zile după ce-și aniversase 33 de ani. Pierduse 4 copii. Și era tristă ca o zi de Bacovia. A urcat scările unui spital. Cu speranță. Cu zâmbet în colțul gurii. De mână cu bărbatul cu care a-ncheiat legământ. Legământul căsniciei e pe viață. Au privit amândoi peste copiii din pătuțuri. Peste copiii născuți și… abandonați. O fetiță, un băiețel, altul, altul… Și ochii I s-au oprit peste un prunc cam negruț. Scrâșnea. Poate îi era foame? Poate își căuta sânul maternal. S-au privit amândoi tinerii în ochi, și ea a zis: „Pe acesta vrem să-l luăm noi! Îl adoptăm!”. Tristețea primise un delete ceresc. Inima căpăta din nou viață! Dar o duduie cu uniformă medicală i-a năruit visul: „Nu, pe acesta nu. Nu se poate. Sâmbătă a fost ales de o familie de medici bătrâni din București. Au mers să mai facă niște acte și vin să îl ia ei. Probabil mâine!” Deodată cerul s-a întunecat în mijlocul zilei. Nu se poateeeee! Și sângele a zvâcnit în ochi și-n urechi. „Doamne de ce?”, a strigat mut de s-a auzit până-n ceruri. Și, dintr-o camera iese o doctoriță bătrână. Auzise discuția, refuzul. „Doamnă, a zis către duduia tânără. Ar fi cazul să dați copilul acestei femei și soțului ei. E-un cuplu de tineri. Cealaltă familie este bătrână. Nu e suficient că pe copil l-a abandonat mama sa și a rămas singur acum? Dacă îl dați unor bătrâni aceia în curând vor muri. Și copilul va rămâne iar singur…” Înțelepciunea biruit. Tânăra aceea nu a făcut în viață fapte de vitejie mai mari. Dar, din toată sărăcia și cu chin destul de uriaș a crescut cu toată dragostea acel copil. Și copilul ăla sunt… eu! Iar tânăra care atunci avea 33 de ani e mama! Astăzi este ziua ei. A împlinit 87 de ani. LA MULȚI ANI mamă! Știi că ai început să-mi lipsești?

De ceva ani mama nu prea mai iese din casă. În 2022 a ieșit o singură data. Nu mai poate citi Biblia, nu mai poate asculta predici. Nu mai comunică decât rar cu oamenii. De fapt aproape nu mai cunoaște pe nimeni. Început de Alzheimer. Bătrânețea e haină grea. Povară grea. La vârsta ei și înconjurat de oameni te simți tot singur. Uneori deși e între noi mintea îi hoinărește departe. Prin locuri numai de ea știute. „Mâine plec”, mi-a zis zilele trecute. ”Unde?”, am întrebat curios. „Mă duc după tact-o!” „Dar ști unde e?” „Nu, dar întreb și eu lumea. Mă duc acasă” „Păi aici unde ești” „Acasă sunt. Dar acolo Acasă e mai bine…” Da, Acasă în Cer e cel mai bine. Pentru orice muritor Cerul e cea mai dulce speranță. 

LA MULȚI ANI mamă! Mai știi că azi e ziua ta? Ai 87 de ani. E harul lui Dumnezeu că te vedem! Ți-am pregătit un tort. Unul care îți plăcea enorm în tinerețe. Știai că ești eroul meu? Nu te-ai jertfit pe front, n-ai luat medalii internaționale și nici premiul Nobel. Dar ai contribuit la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu. Ai pus acolo o cărămidă. Sunt sigur, Dumnezeul căruia îi slujim te va răsplăti. Să trăiești veșnic!

Tare necăjită ai fost mamă,
Iarna, vara, orice timp trecând,
Cât era de frig sau de căldură
Tot desculţă te-am văzut umblând.
 
N-ai purtat o haină mai ca lumea,
O scurteică veche doar aveai,
Dar şi pe aceea totdeauna
Doar la sărbători o îmbrăcai.
 
Ochii tăi ardeau ca două stele.
Le mai văd luminile şi azi.
Boabe mari de lacrime, ca jarul,
Le striveai cu mâna pe  obraz.
 
Tot aşa ai fost de când ţin minte,
Pe picioare-ai mers la drum mereu.
Nici în car nu te suiai, de teamă
Boilor să nu le fie greu.
 
----------------------------------------
(Mama - de Virgil Carianopol)

Toma, conștiința în apostolie - de Nicolae.Geantă

Sursa foto

Necredincios. Măgar. Simbolul îndoielii. Didimus. Ucenic prea rațional. Cam așa îl numesc teologii pe Toma. Pe acest pescar galilean, curajos, plin de râvnă și cam rebel față de comunitate. Pe individul care a cerut dovezi palpabile învierii lui Hristos. Pe izolatul dintre, de cei 11 ucenici rămași toți tremurând.

Dar oare numai Toma s-a îndoit de Isus? Ioan Botezătorul n-o făcuse? Dar Petru după ce a văzut chiar giulgiul părăsit în mormânt? Dar Cleopa și Luca în fuga lor spre Emaus? Dar eu sau tu când ajungem în situații de eșec, de boli, de disperare? 

Îndoiala nu e necredință. Îndoiala nu e păcat până nu refuză dovezile. Căci, dacă e sinceră ea caută dovezi. Și mai bine zgomotul îndoielii decât necredință tăcută! Apoi sincer, o Înviere nu apare peste tot! Nu ai cum să nu-ți pui întrebări. Sau poate Toma nu se îndoită că a înviat, ci dacă a înviat în trup sau doar în duh…

Dumnezeu nu judecă omul după momentul îndoielii, ci după cel al necredinței. În procesul spiritual El ne lasă să avem îndoieli tocmai ca să creștem. Și Toma a crescut enorm! Când Domnul l-a invitat să-I atingă coasta străpunsă și mâinile găurite Toma a trecut de la semnul întrebării la semnalul exclamării: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” Știa, numai Dumnezeu are urechi peste tot! Nu fusese în camera îndoielii, dar îi aflase mofturile.

O altă familie de români era gata să își piardă copiii în Danemarca! - de Nicolae. G

George F. îmi este prieten. În țară a avut o copilărie grea. Așa că într-o zi a plecat spre Occident. În Danemarca. Unde-a lucrat pe brânci să-și facă un rost în viață. Un rost alături de Dumnezeu, de soția sa, de biserică. Pentru că George e creștin evanghelic. În Danemarca nu a putut sta fără biserică! Așa că, după ce a făcut sute de km de deplasări duminica (da, în diaspora creștinii fac frecvent astfel de drumuri pentru închinare) a început o grupă de rugăciune în case, apoi a deschis o biserică. În Odensee. Una dintre cele cinci biserici de pocăiți români din țara Degețicăi. 

Sursa foto: www.alamy.com

Toate au fost bune și frumoase până ceva vreme în urmă. Când, tam-nesam, George a fost chemat la… poliție. La interogatoriu. “Dumneata îți bați acasă nevasta, copiii…”, a fost capul de acuzare. George a rămas șocat. Nu a făcut asta niciodată. (Am spus că îl cunosc. E mult mai blând decât majoritatea dintre noi). A fost interogat 60 de minute! Și apoi a aflat…

George are două fetițe. La grădinița Sara,  cea mai mare, a cântat un cântecel creștin. Doamnele au sărit ca arse. “Aici nu ai voie să  cânți așa ceva!”. Miriam, cea mică a spus înainte de masă o rugăciune. “La noi nu ai voie așa ceva!” Apoi fetițele au fost luate în colimator. În Danemarca dacă ești creștin, mai ales de copil mic e bai mare! E nenorocire. E dezastru social. Ești pierdut iremediabil. Și uite că într-una din zile a venit consilierul școlar. “Copii, azi ne jucăm de-a mama și de-a tata! Ce au făcut mama și tata weekendul trecut acasă la voi? Hai, faceți ca ei!” Și una dintre fetițele lui George a încercat sa îi imite. La un moment dat a ridicat mânuțele în sus, și imediat a lovit cu palma la fund pe cineva! “Barnevernetul” danez a sărit ca ars! George și soția își bat fetițele, au bănuit stimabili. Și fără discuții au anunțat poliția. Care a chemat la interviu părinții. Sucind-i pe toate părțile! 

Trist, adevărat și de luat aminte...

Articolul de mai jos, scris de Adriana Vitan Balint, l-am primit de la una dintre colegele mele. Adevărul, spus destul de dur, ar trebui să ne pună pe gânduri. Da, poate unii ne consideră boom-eri, medievali ori extratereștrii. Dar, în iureșul evenimentelor din „societatea pluralistă”, progresistă (spre ce?, spre inteligența AI!), ar trebui să ne oprim puțin mai mult. Să medităm. Să luăm deciziile cele mai bune. Și abia apoi să mergem înainte. Numai că... tare îmi e teamă că suntem cam departe. Și tăvălugul crește. Nu sunt fatalist, nu sunt catastrofic, dar de ani de zile am strigat ca un ascet în deșert! Oamenii și-au pus mâinile la urechi. Unii m-au făcut fundamentalist. Alții fanatic. Unii s-au spălat pe mâini ca Pilat din Pont. Dar tăvălugul ne-a lovit pe toți! Da, sunt vinovat că am tăcut nepermis de mult, că am făcut prea puțin din ce puteam să fac, că nu am aplicat tot ce știam. Dar nu pot fi vinovat că am apărat și voi apăra normalitatea! Oameni buni, schimbarea începe cu noi... Citește, meditează profund. Apoi caută și împărtășește cu ceilalși soluțiile. Dacă le găsești, scrie-lemai jos la comentarii! Scrie ce crezi, dar nu trece nepăsător. Nepăsarea ne face complice! (Nicolae.Geantă. Boomer. Profesor doctor. Tată de fete. Pastor. Pentru unii fundamentalist. Pentru alții normal. Aproape simplu. Scriitor. Nu de vagoane. Apărător al credinței creștine. Și al principiilor biblice așa cum scrie Scriptura nu cum dorește societatea)

Unii sar cu cuțitul la profesoara care are curajul să ceară elevilor să scoată o foaie de hârtie pentru un extemporal surpriză.
Alții vin călare pe un vehicul inventat pentru distracția copilașilor de 5 ani, și nu pentru fanteziile ecologiste ale namilelor de 2 metri, în plină viteză, pe roșu, și sunt azvârliți prin aer, in mijlocul intersecției
Astea toate sunt efectele râzgâielilor unei generații pe care noi am cocoloșit-o. O generație de neputincioși, veșnic într-o lene iremediabilă, pe care o numesc depresie, pusă pe seama celorlalți, pe care îi învinovățesc mereu pentru lipsa personală de chef pentru orice.
 
Nu au chef să muncească, nu au chef să se însoare, nu au chef să facă copii, nu au chef să își facă nici măcar o iubită sau un iubit, pentru ei orice în viață este extrem de complicat. O generație de muieți-s posmagii, căreia oricât i-ai da și orice i-ai face, tot nu e îndeajuns, tot nu e bine, totul trebuie făcut numai în condițiile impuse de ea.
 
Am îndepărtat admiterile ca să nu îi stresăm, se intră la facultate pe bază de dosar, am îndepărtat premiile în școala primară ca să nu se simtă unii inferiori altora, scos notele din cataloage, se dau calificative, am renunțat la medii și la teze tot ca sa protejăm neputincioșii, i-am scutit de la sport ca să nu transpire și să răcească, le-am dat joburi online ca să nu mai piardă timp cu îmbrăcatul și spălatul, practic să muncească direct din pat.
 

Nicolae Geantă în Belgia

 vineri-sâmbătă-duminică seara- Biserica Betania Aalst

duminică dimineața - Biserica Învierea Charleroi

Nicolae Geantă - Legalismul ia în deșert Numele Domnului

sursa AICI

Maria Magdalena – de Mihaela Mănescu

Venea pe drum Maria cu mir de-ngropăciune
Pe Domnul să-L mai vadă o dată pe pământ.
Cerea în duh, cu jale, o ultimă minune:
Să poată-mpinge piatra cea grea de pe mormânt.

Dar iată că mormântul nu mai avea pecete
Nici piatră prăvălită, nici gardă de soldați.
Striga Maria-n lacrimi, cuprinsă de regrete:
- O, unde-ați pus pe Domnul? Vă rog să-mi arătați...

Învierea

Când a murit El a murit și păcatul nostru. Iar când a înviat El a înviat și speranța noastră. Când a înviat el mormântul nostru a fost transformat dintr-o reședință ultimă într-o locuință temporară. motivul pentru care a făcut-o? De dragul nostru.

Max Lucado

Știind cum să trăiască, de ce să moară, dar și pentru cine să învieze, Isus Hristos se afirmă pe sine ca Regele al regilor, dar și ca Lumină a lumii pe care nimeni, nici măcar iadul, n-o pune sub obroc.

Mihai Neamțu

Isus Hristos nu a fugit de răstignire. Nu a fugit nici de moarte. El le-a biruit prin Înviere! Învierea Lui este spre învierea noastră. Și chiar dacă boldul morți încă mai înțeapă, nu moartea are ultima mutare. Ci Regele! Irod avea dreptate: nu e loc decât de un singur Împărat!

Nicolae.Geantă

Vremea tăcerii - de Vladimir Pustan

L-a întrebat odată un tânăr pe Aristotel: „Sper că nu v-am plictisit cu vorbăria mea?” „Nu tinere. Deloc. Pentru că nu te-am ascultat”, i-a răspuns filosoful.

Am ajuns să cred că oamenii ce lasă după ei urme în viaţă sunt niţel surzi. De fapt, o boală controlată. Suntem înconjuraţi de zgomote ce vor să ne fure timpul şi posibilitatea introspecţiei. Nu te poţi cunoaşte pe tine însuţi dacă nu te auzi prima dată. Frica de autocunoaştere face ca mulţi oameni să asculte toată ziua muzică sau să se odihnească cu televizorul pornit.

Larma din jurul nostru ascunde laşitatea de-a nu rămâne singur tu cu tine însuţi. Singur, în linişte îţi auzi gândurile ca şi pe clopotele de la Putna.

Folosiţi cu responsabilitate telefoanele mobile, adică rar, nu vă aplecaţi urechea la orice zgomot, lăsaţi liniştea să curgă în voi ca un râu vara după asfinţit. Retrageţi-vă şi folosiţi beneficiile tăcerii. Fiţi călugări în centrul oraşului. Vă veţi auzi inima şi veţi şti că o aveţi în piept. Îl veţi auzi pe Dumnezeu cum vă cheamă la pocăinţă şi sfinţire, rămâneţi conectaţi cu susurul Duhului Sfânt.

Dimineaţă după ce m-am rugat, am auzit o fâlfâire de aripă de înger. Când am ieşit afară din casă l-am şi zărit printre fulgii de zăpadă şi-am zâmbit. Nici lui nu-i plăcea iarna…

Lumea noastră e caracterizată prin grabă şi gălăgie. Eu am prins şi timpul când stăteau bătrânii noştri pe băncile de sub salcâmi câte două ore fără să-şi vorbească. Credeam că-s certaţi… Apoi am înţeles că vorbeau separat cu cerul…

Vorbitul îşi are vremea lui, tăcerea îşi are vremea ei.

Să tăceţi bine!

Vladimir_Pustan

Marian Aliuță despre Evenimentul de pe Național Arena

 

https://www.prosport.ro/sport-life/marian-aliuta-s-a-transformat-intr-un-adevarat-propovaduitor-al-crestinismului-19637430

https://www.gandul.ro/actualitate/video-marian-aliuta-despre-evenimentul-organizat-pentru-adeptii-bisericii-profide-la-arena-nationala-ne-dorim-sa-fie-o-trezire-nationala-19962191