youtube

ProSefora

joi, 18 noiembrie 2021

Cine sunt cei mai mari hoți - de Nicolae.Geantă

Zicea părintele Cleopa că pădurea nu se teme cel mai tare de hoțul care fură lemne cu carul. Din lăcomie acesta va încărca cât mai mult, și singur se va pedepsi. Va cădea cu căruța într-un șanț, într-o văgăună, va întâlni o groapă în care se va împotmoli... Cel mai tare pădurea se teme de hoțul care fură cracă cu cracă. Acesta prăduiește puțin câte puțin. Până va șterpeli toată pădurea!

Tare mă tem că asemeni pădurii, o astfel de presiune trăim și noi în aceste zile cumplite. Suntem furați puțin câte puțin. Mai întâi ni s-a furat dreptul la medicamente, apoi la operații, apoi la spitalizare. Apoi ni s-a furat dreptul la exprimare, ne-au cenzurat. (Doar pe cei ce au avut altă opinie). Apoi ni s-a furat dreptul la deplasare, ori la participarea socială. Și dreptul la îmbrăcăminte. Acum se încearcă să ne fure dreptul la muncă. Apoi la hrană, la existență. La identitate. Până se fură cel mai mare drept: dreptul la libertate.

Pe de altă parte știm că diavolul lucrează șiret. Zilnic ne fură câte puțin timpul, părtășia, viața colectivă, dragostea de aproapele, dărnicia, rugăciunea, încrederea în Dumnezeu. Puțin câte puțin, vrea să ne fure credința. Fără libertate și fără credință viața nu e decât o… neplăcere! O neîmplinire.

Nu mai am posibilitatea să îi spun azi părintelui Cleopa că a avut parțial dreptate. Știu, nici el și nici noi, nu ne temem că dispare pădurea. Ea nu se teme de topoarele ascuțite chiar dacă ar fi tăiată pe ras. Pentru că… nu-i poate nimeni scoate rădăcinile! Pădurea, românii, creștinii, în general trăiesc prin… rădăcini!

Faceți-vă rădăcini în Hristos! Și nu veți pieri niciodată! Biserica a rezistat tuturor „defrișărilor” de două mii de ani. Cu credința în Înviere! Cu îndemnul Domnului Isus „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit va trăi!” (Ioan 11:25a)

Hoții vin și se duc. Hoții sunt trecători. Pădurea însă rămâne! Sunteți mai mult decât o pădure!

Nicolae.Geantă

miercuri, 17 noiembrie 2021

Suntem cruci - de Mihaela Mănescu

Suntem cruci cu dor de ceruri
Scump Isus, sub Crucea Ta.
Fie lumea-n câte feluri...
Suntem cruci cu dor de ceruri:

Doar pe Tine Te-om urma!
Suntem cruci cu inimi sfinte
Împletite-n Duhul Tău.
Fie lumea foc fierbinte,

Suntem cruci cu inimi sfinte:
Nu ne-atinge niciun rău.
Suntem cruci înaripate
Ce spre Tine vom zbura.

Lumea asta de păcate
Să ne piardă, nu mai poate!
Suntem cruci înaripate
Așteptând venirea Ta...

mihaela

vineri, 12 noiembrie 2021

De ce nu răspund oamenii chemării Scripturii? - de Nicolae Geantă


Deși e cea mai răspândită carte din lume, totuși Biblia e refuzată de cei mai mulți oameni. De ce când aud Biblia ei o refuză? De ce o declară „o prostie”, „o carte învechită”, „un manual de Evul Mediu care trebuie ignorant”? De ce oamenii fug de chemarea Scripturii Sfinte? Căci ea e Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Fug de ea fiindcă-L urăsc pe Dumnezeu? Fug de ea pentru că le cere restricții? Fug de ea pentru că nu mai e actuală? De ce totuși fug? Ca să aflii adevărul citește următoarea poveste:

„Într-un orășel de provincie, un dricar (vizitiu al carului funerar) era foarte împotrivitor Scripturii. La fiecare înmormîntare era ironic, murmura împotriva pastorului, a predicilor de la cimitir. „Sunt o prostie toate acestea”, era deviza sa de bază. Orice încercare a pastorului de-al convinge era înăbușită de refuzuri. Într-o zi, mașina pastorului s-a stricat. Fiind un noroi gros în drumul spre cimitir, pastorul s-a urcat în dric alături de vizitiu. A început să-i explice că Biblia vorbește despre el. „Domnule în Biblie, scrie despre dvs. E un verset în care Hristos spune: <Lasă morții să-și îngroape morții!> Dar un dricar mort nu poate îngropa un mort, un pastor mort nu poate îngropa un mort... Atunci ce a vrut Isus să ne spună?” izitiul rise: „Pastore ți-am zis că Biblia e o prostie! Chiar vorbele lui Isus o dovedesc”.

„Hai să judecăm puțin. Ai auzit soția mortului cum striga când a ieșit din casă <Nu pleca! Nu pleca! Nu mă lăsa singură>? Ai auzit copiii care urlau de durere și își rugau tatăl mort să rămână cu ei? În zadar, mortul nu le răspundea. Pentru că era mort. Tot așa este și cu dumneata. De ani de zile Hristos, Biblia, Biserica, creștinii te îndeamnă la pocăință. Te cheamă la Dumnezeu. Nu răspunzi pentru că dumneata ești mort! Mort spiritual!”

De ce oamenii nu răspund Scripturii, chemării lui Dumnezeu? Simplu: sunt morți față de valorile ei! Și valorile ei sunt viață!

Dacă s-ar finaliza așa ar fi trist! Știți ce e interesant? Că Dumnezeu poate să-i învieze! Abia apoi morții umblă, iau decizii, trăiesc!

Nicolae.Geantă

joi, 11 noiembrie 2021

Dreapta socoteală - de Nicolae Geantă

Savatie Baștovoi - un ieromonah pe care-l citești cu sufletul, nu doar cu mintea -  spunea că odată un pustnic a fost întrebat „care este cea mai mare virtute?”. „Dreapta socoteală”, a răspuns imediat pelegrinul. „Pentru că fără dreapta socoteală, orice altă virtute se prăpădește!”

Ceea ce lipsește societății contemporane este exact dreapta socoteală. „Diakrisis”, cum ar zice grecii. Discernământul. Ascuțimea cugetului. Gândirea așezată. Știința de a face fapte cu măsură. Fericirea mea nu trebuie să vină din lacrimile celuilalt.

În plină luptă cu pandemia lipsa dreptei socoteli a impus vrajba socială. A pus România cu tălpile pe jar. Teze, sinteze și antiteze. Pe de o parte încălcări de lege. Iz de dictatură. Lipsă de bun simț. Mult, prea muuult fripturism. Oportunism. Călcare peste cugete. Decizii fără scrupule. (Președintele, parlamentarii, gazetarii, medicii, vac.ci.ni.știi...) Pe de altă parte conspirațiile. (Șoșocismele, nu dezvăluirile inadvertențelor). Din frică, din neîncredere, din dorința de creștere a ratingului, a capitalului, a like-urilor, a ticăloșiei. Ori din pură prostie. Toate epitetele de mai sus țin până la proba contrarie. Apoi cel ce a zis altminteri devine rătăcit. Iar pierzători suntem cu toți.

Dreapta socoteală ar trebui să pornească de sus. Te aștepți ca cei de jos să facă supoziții, derapaje, abrambureli. Dar la români pară și logica bate filmul… Iacătă, sucelile se fac la vârf! Precum domnul președinte Iohannis. Poate că de aceea statul român a eșuat: datorită sucelilor (nu socotelilor) ’mnealui! Suceala nu e dreaptă socoteală, domnule președinte! Politica giruetei e plan diavolesc!

Lipsa dreptei socoteli se vede la politicieni chiar dacă am fi orbi! Lipsa dreptei socoteli se vede la jurnaliști chiar de-am fi legați la ochi! Lipsa dreptei socoteli se vede când un om e rece, e indiferent față de semenul său. Fie el și în biserică! Când nu mai este clar de unde vine învățătura de unire, când risipirea și deznădejdea se așază pe scaunul unde altă dată stătea iubirea, când libertatea mea îngrădește libertatea ta, când unii suntem mai egali ca alții, când privim la cei de lângă noi nu ca la frații noștri, ci ca la dușmanii noștri. Pentru că asta-i chintesența lipsei dreptei măsuri: să vezi în toți ceilalți numai vrăjmași!

Lipsa dreptei măsuri a generat un tsunami de neîncredere. România chiar revarsă un atlantic de neîncredere. Iar boala asta nu se tratează peste noapte. Încrederea românilor se va reface doar în decenii. Așa s-a dărâmat. Da, nu poți repara în câteva zile ce ai distrus în zeci de ani!

Dreapta socoteală e o așezare a sufletului. Aduce liniște. Credință. Speranță. Vindecare. Atenție însă, discernământul nu se capătă decât cu rugăciune! El e criteriul normalității!

Rugați-vă pentru tot ce faceți! Deveniți buni! Judecați drept! Și vorbiți nu din încredințare, ci numai dacă vă vine de sus. Vorbiți oracolele lui Dumnezeu. Vorbiți cu dreaptă socoteală!

Nu uitați nicio clipă: oamenii fără dreaptă socoteală se distanțează zi de zi de Dumnezeu!

Nicolae.Geantă

Împodobită-i Masa pentru Cină - de Mihaela Mănescu

Împodobită-i masa pentru Cină
Cu vinul-Sânge și cu pâinea-Trup.
În amintirea Jertfei pentru vină
Se-mparte vinul, pitele se rup...
Sub cercetarea Duhului în rugă
Se pocăiesc toți frații lui Isus...
Și-și pun pe rând ștergarul cel de slugă
Precum Hristos în camera de sus.
Cât de frumoasă-i Casa-n zi de Cină,
Când frații Domnului se-mpărtășesc
În amintirea Jertfei fără vină
Cu vin și pâine-n chip dumnezeiesc...

mihaela

sâmbătă, 6 noiembrie 2021

Când femeile se roagă

Când femeile se roagă

Cerul freamătă   ușor

Dumnezeu le-ascultă glasul

și trimite ajutor.

Când femeile se roagă

lângă ele îngeri stau;

să le-aducă bucurie,

și nădejde, dacă n-au.

Când femeile se roagă

dorul lor se duce sus,

printre nori și printre stele,

până-n fața Lui Isus.

vineri, 5 noiembrie 2021

Isus-ul din ocazii mărunte - de Nicolae.Geantă

Dominique s-a trezit târziu și trebuia să se grăbească să nu piardă trenul. A încălecat bicicleta și a pedalat cu viteză spre gară. Dacă întârzia de la serviciu? La colțul străzii însă a ciocnit un băiețel care avea sub braț un puzzle. 300 de piese s-a răspândit în toate direcțiile! Haos...

În ochii piciului s-au ivit lacrimi. Dominique a oftat, a lăsat bicicleta jos și a început să adune piesele împrăștiate ale micuțului. Între timp trenul părăsea gara fără el! Copilul l-a urmărit uimit, iar când toate piesele au fost strânse înapoi în cutie l-a șocat cu întrebarea sa: „Tu ești oare Isus?”

A fost rândul lui Dominique să lăcrimeze. De bucurie... Acel mic incident l-a făcut să piardă trenul dar i-a oferit ocazia să-L arate pe Domnul Isus!

Creștinismul nu este chemat să se zbată pentru a-L arăta pe Hristos numai în ocazii mărețe: duminica la biserică, în producerea unei minuni, la pelerinaje aglomerate, la botezuri, evanghelizări, predici bine ticluite ori cărți groase de 1000 de pagini. Nu e chemat nici măcar să construiască biserici impunătoare. A fi martorul Mântuitorului nu înseamnă să vorbim mult despre El sau să facem fapte impresionate. Ci să arătăm în fiecare zi, în fiecare faptă măruntă. Fii bun, iartă, întinde mâna unui neputincios, spune politicos un salut, râzi alături de un copil, zâmbește unei bătrâne, mângâie un suferind, îmbrățișează un orfan... 

Nu toți oamenii sunt chemați să facă mari bravuri. Dar lucruri mărunte avem zilnic ocazia să facem toți!

Imită-L pe Isus (și) în faptele mărunte! Iarba e hrănită mai mult din boabele de rouă decât din ploi abundente!

Nicolae.Geantă 

joi, 4 noiembrie 2021

Și spinii vorbesc despre dragoste – de Nicolae Geantă


În timpul marii glaciațiunii aproape toate animalele au murit din cauza frigului. Trecând prin gerul polar, porcii spinoși au simțit să se grupeze unul lângă altul, așa că s-au înfășurat bine și s-au protejat între ei. Numai că au început să se rănească între ei! Prin urmare au hotărât să rămână despărțiți. Și au început din nou să înghețe și să moară. Așa că au trebuit să facă o nouă alegere: fie să dispară definitiv de pe fața pământului, fie să accepte spinii aproapelui și să supraviețuiască.

Porcii spinoși au decis cu înțelepciune să rămână împreună. Așa că au învățat să trăiască cu micile răni pe care le-ar putea provoca o relație foarte apropiată, pentru că cel mai important era căldura dată de celălalt. Au învățat o lecție dureroasă dar sănătoasă: uneori și spinii vorbesc despre dragoste! Numai așa au supraviețuit. 

Ne place sau nu, în jurul nostru ne lovim ades de relații spinoase. Greu de suportat. Așa că ne îndepărtăm repejor de astfel de oameni. Sau scoatem foarfeca să-i tăiem din rădăcină. Dar tăiatul spinilor nu e decât o cosmetizare exterioară care lasă rădăcinile întregi înăuntru. Astfel că spinii nu mor, cresc din nou. Uneori poate nu sunt stârpiți deloc. Un sentiment pe care-l ignori nu e unul care moare, ci care crește.

Arthur Schopenhauer spunea că „trăim într-o societate de porci spinoși surprinsă de iarna răului universal; vrem să ne încălzim unii de alții dar țepii de pe spatele fiecăruia nu ne lasă”. La prima privire suntem încredințați că are dreptate. Dar aș vrea însă să-l contrazic pe celebrul filosof. Lecția cea mai eficientă n-o învățăm de la tine maestre, ci de la Domnul Isus. Ca să fie aproape de noi, El a purtat o cunună de spini! Mântuitorul a vrut să ne învețe că și spinii vorbesc despre dragoste! Nu despre dragostea celor ce îi folosesc ca să înțepe, ci despre a celor care vor să-i suporte!

Nicolae.Geantă

Consumatori fără vise – de Nicolae.Geantă

Abia sosit într-un sat, un evanghelist își uimi ascultătorii cu predica sa plină de putere. Vestea despre dinamicul predicator s-a răspândit ca fulgerul și duminica următoare tot satul era prezent la biserică. Păstorul a susținut exact aceeași predică. A treia duminică s-au adunat la biserică și oameni din satele vecine. pastorul nu s-a schimbat: a rostit aceeași predică. Tot așa s-a întâmplat și duminica a patra. Atunci bătrânii bisericii au gândit că evanghelistul e fără dor și poate un șarlatan! Așa că l-au întrebat?: „Dar tu alte predici nu mai ști?” „Nu v-am văzut pe niciunul împlinind ce v-am învățat în prima predică? La ce v-aș mai împovăra cu încă una?”

De ce trebuie să ascultăm de fiecare dată predici noi, să auzim pe media știri noi, să cumpărăm (dar și să citim!) cărți noi dacă niciodată nu punem în practică bunele lucruri învățate? De ce ascultăm emoționați tragediile desfășurate în lumea largă și nu ne preocupă rezolvarea tragediilor din jur, sprijinirea celor în nevoi cu care ne ciocnim nas în nas? Și de ce ne facem regulamente zilnice, lunare, anuale de citit Sfânta Scriptură dacă n-o împlinim? Mark Twain zicea că nu de faptul că nu știe toată Biblia se teme, ci de cel că știe o mulțime de versete și nu le împlinește.

E drept, într-o societate a consumerismului am mușcat curioși din otrava ei. Am devenit chiar consumatori de programe bisericești. Prin urmare sărăcia, morala, golăneala, stereotipiile, lipsa bunului simț, bolile sau alte o mie de păcate au împânzit România. Și lumea. Apostolul Iacov, fratele Domnului Isus, spune că „cine știe să facă binele și nu îl face săvârșește un păcat!” (Iacov 4:7). Apoi, mai există un postulat biblic: orice om trebuie să rodească pentru ceilalți! Niciun om nu trăiește pentru sine. Și nici nu moare pentru sine!

Nu știu dacă consumatorii sunt astfel din lene sau lipsă de timp. Dar știu ceva: consumatorii nu sunt visători. Visătorii nu mor niciodată!

Examinează-ți vorbele! Vei vedea că cele mai multe nu erau necesare.
Examinează-ți faptele! Vei vedea că multe dintre ele n-au ajutat nimănui.
Examinează-ți informațiile dobândite! Vei vedea că n-ai făcut aproape nimic cu ele.
Examinează-ți viața! Vei găsi în adânc mult timp irosit și șanse de-a face bine ratate. A face bine cuiva e cel mai mare bine pe care ți-l faci ție!

Nu te provoc să renunți la consumul de informații (utile). Ci te rog să le pui în practică. Dumnezeu nu vede numai ce nu s-a făcut. El vede și ce este de făcut!

Nicolae.Geantă