youtube

joi, 18 noiembrie 2021

Cine sunt cei mai mari hoți - de Nicolae.Geantă

Zicea părintele Cleopa că pădurea nu se teme cel mai tare de hoțul care fură lemne cu carul. Din lăcomie acesta va încărca cât mai mult, și singur se va pedepsi. Va cădea cu căruța într-un șanț, într-o văgăună, va întâlni o groapă în care se va împotmoli... Cel mai tare pădurea se teme de hoțul care fură cracă cu cracă. Acesta prăduiește puțin câte puțin. Până va șterpeli toată pădurea!

Tare mă tem că asemeni pădurii, o astfel de presiune trăim și noi în aceste zile cumplite. Suntem furați puțin câte puțin. Mai întâi ni s-a furat dreptul la medicamente, apoi la operații, apoi la spitalizare. Apoi ni s-a furat dreptul la exprimare, ne-au cenzurat. (Doar pe cei ce au avut altă opinie). Apoi ni s-a furat dreptul la deplasare, ori la participarea socială. Și dreptul la îmbrăcăminte. Acum se încearcă să ne fure dreptul la muncă. Apoi la hrană, la existență. La identitate. Până se fură cel mai mare drept: dreptul la libertate.

Pe de altă parte știm că diavolul lucrează șiret. Zilnic ne fură câte puțin timpul, părtășia, viața colectivă, dragostea de aproapele, dărnicia, rugăciunea, încrederea în Dumnezeu. Puțin câte puțin, vrea să ne fure credința. Fără libertate și fără credință viața nu e decât o… neplăcere! O neîmplinire.

Nu mai am posibilitatea să îi spun azi părintelui Cleopa că a avut parțial dreptate. Știu, nici el și nici noi, nu ne temem că dispare pădurea. Ea nu se teme de topoarele ascuțite chiar dacă ar fi tăiată pe ras. Pentru că… nu-i poate nimeni scoate rădăcinile! Pădurea, românii, creștinii, în general trăiesc prin… rădăcini!

Faceți-vă rădăcini în Hristos! Și nu veți pieri niciodată! Biserica a rezistat tuturor „defrișărilor” de două mii de ani. Cu credința în Înviere! Cu îndemnul Domnului Isus „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit va trăi!” (Ioan 11:25a)

Hoții vin și se duc. Hoții sunt trecători. Pădurea însă rămâne! Sunteți mai mult decât o pădure!

Nicolae.Geantă

4 comentarii:

  1. Foarte adevarat! Este o placere sa iti citesc randurile.. Felicitari din toata inima!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos,
    Am.poasta pe pagina de FB , am.specificat ca e preluat de la dumneavoastră.Daca nu e în.ordine pentru dumneavoastră, o sa sterg

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E ok! Poți prelua orice cu specificație.
      Sunt interzis de Facebook cu link! Din 25 Martie 2020!
      Nu sunt pe placul lor!

      Ștergere