video by Fundatia Ciresarii
ProSefora
youtube
sâmbătă, 10 octombrie 2020
Mulțumesc - de Vladimir Pustan
Duminică avem în Biserică Sărbătoarea Roadelor sau Ziua Mulțumirii. Dar mulțumirea n-ar trebui să fie o sărbătoare ci o atitudine. Înainte de a fi un sentiment mulțumirea e o datorie. Buruienile cresc singure dar florile trebuie cultivate. Mulțumirea, o floare rară pentru că noi credem că ni se cuvin o sumedenie de lucruri. Viața, sănătatea, pâinea, un prieten, ziua de azi, soarele de octombrie.
Într-o lume plină de nemulțumiți (de felul cum arată, cât au, pe cine au) e vremea să lăsăm să se înțeleagă că avem o atitudine de extratereștri veniți de pe planeta gurii până la urechi. Singura nemulțumire permisă în Scriptură este cea față de nivelul spiritual. Mulțumit de ceea ce ai, nemulțumit de ceea ce ești. Pavel zice să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Dacă luăm de bună porunca asta, ar trebui să-I mulțumim și pentru citostatice.
Am ajuns la concluzia că mulțumirea nu-i altceva decât o pereche de ochelari de cal cu care vedem voia lui Dumnezeu ca pe o obligație de a mulțumi Lui pentru tot și toate.
Anul trecut când am vrut să iau și eu o farfurie cu bograci de la sărbătoarea bisericii ,ca să am cu ce socializa, mi s-a spus că nu a mai rămas nimic.
Am mulțumit lui Dumnezeu că am frați sănătoși. Și mai târziu am mâncat o bucata de parizer, ajungând la concluzia că unui vegan nimeni nu-i ia mâncarea de sub nas…
Vladimir_Pustan
vineri, 9 octombrie 2020
Cine-și judecă aproapele nu are timp să-l iubească! - de Nicolae.Geantă
Eram într-un spital din Ploiești. Pe hol. Așteptam o rețetă de la o doamnă doctor pentru un sărman care era între viață și moarte. Deodată doi inși șușotesc: „Ăsta e Geantă bă, ăla de la Pustan...”
M-am făcut că nu i-am auzit, dar când am ieșit puțin pe scări la soare, ei au venit după mine. „Pace frate Geantă!”, zice cel mai în vârstă, un bărbat piticel, de vreo 60 de ani. „Știți, am fost și noi la un botez la Beiuș, dar...” Când am auzit cuvântul „dar” am văzut deja coasa care se ridicase să-mi taie picioarele! Am știut că vor urma chestiuni negative. Și exact așa a continuat omul nostru: judecând! Tăind cu barda în frați. Condamnând...
Deodată se apropie și o doamnă necunoscută (nici mie nici lor) și începe să condamne preoții. Și să-i înjure...
Am roșit de rușine! Frății o dăduseră într-un mic circ. Ieftin. Cu spectatori ad-hoc. Dar Duhul Domnului nu m-a lăsat cu fața crăpată...
“Ați zis că sunteți din biserica X?”, am întrebat pe cei doi „judecători”. “Îmi puteți spune si mie câte botezuri ați avut anul acesta? Sau dacă ați avut măcar vreunul?” Și ei tac. Cu capul în jos. Răspunsul era zero. „Aha, dar criticați pe alții care fac botezuri. Nu știți că cine critică pe aproapele nu mai are timp să-l iubeasă?” Din nou tăcere...
„Tu câți ani ai?”, îl întreb pe cel mai tânăr și înalt, care purta ochelari de soare chiar în interiorul spitalului. Plus că era în pantaloni scurți și în șlapi. „42”, zice el mândru. „Am o întrebare și pentru tine: de când ești tu în biserica X (membru botezat) ai condus pe cineva la Domnul Isus? Ai măcar un singur suflet câștigat? Un singur om ce s-a pocăit prin tine?”
Tânărul rămâne mut. Iar bătrânul simțindu-se cu musca pe căciulă îl trage de mânecă: “Hai bă că ne cheamă doamna doctor!”. Care evident nu i-a chemat. Nici măcar după ce m-a invitat în cabinet și mi-a înmânat mie rețeta prietenului meu pentru care mă chemase chiar dânsa.
“Nu judecați ca să nu fiți judecați!” ne poruncește Domnul Isus. Celor doi care au stârnit o judecată inopinantă le-am răspuns tot prin judecată eu, un simplu om. Dar tu s-ar putea ca după ce judeci (chiar greșit de cele mai multe ori) să fii judecat chiar de Dumnezeu!
Cine n-are milă nu va primi milă! Apostolul Iacov zicea că „Mila biruie judecata!” Preferă să fii milos. Chiar dacă uneori vei fi considerat slab...
Nu te grăbi să întinzi plasa judecății! Poți cădea în ea înainte să prinzi pe cineva!
Nicolae.Geantă
Cele mai copleșitoare momente - de Nicolae.Geantă
Măsura unei vieți nu e dată de numărul de respirații, ci de acele momente care îți taie respirația, zicea o scriitoare! Momentele de adrenalină cele mai profunde se trăiesc nu în alpinism, nici în motocros sau în lupte! Momentele de copleșire sufletească, de mângâiere, de iubire la superlativ, de lăcrimat de fericire, nu sunt nicăieri cu mai multă intensitate ca în biserică! Acolo nu urci în vârf de munți ci mult, mult mai sus! Urci în Cer. Chiar dacă trupește ești încă pe pământ!
Nicolae.Geantă
joi, 8 octombrie 2020
Cum neliniștim sufletul – de Nicolae.Geantă
Și totuși, nouă ni s-a întâmplat destul de frecvent să
invocăm scuze față de biserică, față de Hristos, față de activitățile în
general creștinești. „Terenurile”, „perechile de boi” noi achiziționate sau chiar
„familia”, timpul ori resursele financiare, au fost scuzele cu care ne-am
spălat pe mâini cel mai des. Nu vreau să spun a nu știu câta oară că „cine se
scuză se acuză” dar trebuie să analizam serios pe ce ne irosim timpul, faptele.
Ar trebui nu doar să limităm timpul cheltuit pe fapte
inutile, pe „fân și trestie” cum ar zice Sfântul Apostol Pavel, dar și cel
cheltuit pe vorbe. Aglomerația de acțiuni sau „flecăreli” ne fac nu doar să
avem mai puțin timp liber ci și mai puțină neliniște. Iar Marcus Aurelius spunea
că nu doar faptele nefolositoare trebuie înlăturate ci și gândurile! Căci
gândurile ne împing la fapte, la timp consumat fără prisos. La griji. Iar grija
face sufletul neliniștit...
Oricât ne-am strădui în Cer nu ne ducem decât sufletul. Iar Eraclit spunea că „de fiecare suflet este atârnat un cadavru”. Deci scăpați de cadavru! (Asta nu e soluție cioraniană care îndeamnă la sinucidere). Cine scapă de grijile trupului nu doar că nu irosește timp, fapte, viața, dar are sufletul liniștit zi și noapte.
Nicolae.Geantă
marți, 6 octombrie 2020
Și dacă - de Mihaela Mănescu
Și dacă vei veni-n ascuns, diseară,
Când voi cădea cu fruntea la pământ
În disperarea mea cea mai amară,
Stăpâne, fă s-ascult de-al Tău Cuvânt...
Și dacă îmi vei smulge din aripă
Dorința cea mai mare, vis cu vis,
Cu ochii-nlăcrimați de-așa risipă
Să cred, Isuse, tot ce mi-ai promis...
Și dacă mă voi îndoi de Tine,
Te rog, Părinte, strânge-mă la Piept
Să-Ți simt durerea împlântată-n mine
Și Harul ce mă iartă pe nedrept...
mihaela,
5 octombrie 2020
luni, 5 octombrie 2020
duminică, 4 octombrie 2020
Vladimir Pustan | Lucruri care nu se schimbă niciodată
video by Cireșarii Tv | Botez 26 candidați | Beiuș 4 oct. 2020
sâmbătă, 3 octombrie 2020
Nicolae Geantă la Profides București
Ne vedem mâine de la ora 10 la Liberty Center Mall București. Etaj 1. Sala Cinema
vom învăța împreună cine este Singurul Păstor „All Inclusive”!
Vă așteptăm!
vineri, 2 octombrie 2020
Ziua de azi - de Vladimir Pustan
Moștenirea creștină personală nu avea prezent. Am crescut într-o biserică în care trecutul revenea obsedant pentru a avea motiv de lacrimă, iar viitorul avea culori incerte. Bucurie, după necazul cel mare.
Moștenirea românească iar nu are prezent. Admiratorul lui
Budha, poetul nostru național Mihai Eminescu, a sintetizat ce credem despre
conjugarea timpului ”La trecutu-ți mare, mare viitor”. Iar lipsește prezentul.
Priviți de pe lună suntem cel mai escatologic neam. Stăm
și așteptăm. Mai mult stăm.
Puțini din noi mai trăiesc în ziua de astăzi, dar luăm
măsuri pentru a trăi altădată…
Camus zicea că adevărata generozitate față de viitor
constă în a dărui totul prezentului. Dar Camus e francez.
Hristos zice să trăim ziua de azi cu necazul aferent. S-o
trăim, nu s-o murim.
David ne aduce aminte că și ziua de azi e făcută tot de
Dumnezeu, deci să ne bucurăm, să ne veselim, să muncim, să sperăm. Mai ales că
ne așteaptă curând ieșirea din timp… Când nimeni nu va mai avea trecut și
viitor. Ci doar veșnicie…
Vladimir_Pustan
Conferință pentru Familie la Potocelu, Dâmbovița. Cu Nicolae Geantă și Marian Mocanu
Biserica Betleem Potocelu
joi, 1 octombrie 2020
Nu Te merit - de Vladimir Pustan
Nu o să găsiți în spiritul Evangheliilor că Dumnezeu are
dragoste ci că este dragoste. Nu pot vorbi despre altceva. Nu contează de unde
încep, mereu ajung la Dumnezeu într-un fel sau altul.
Și dacă asta se numește teologie înseamnă că fac.
Cum aș putea ilustra mai bine unirea cu Dumnezeu decât prin
tatuajul de pe mâna dreaptă a unei mirese oarbe parafrazându-l pe Petru ”Te
iubesc fără să te văd”.
Întoarcerea la Dumnezeu într-o frază. M-am uitat la El, El
s-a uitat la mine și am fost una pentru totdeauna.
Serafimii excelează în iubire, heruvimii în cunoaștere. Aș
vrea să fiu un serafim. Să-L iubesc mai mult decât să cunosc.
Cine oare o fi scris versurile astea? Sfântul Ioan al
Crucii? Sfânta Tereza de Avila? Sau niciunul din ei?
”Doamne, Te-aș iubi și fără cer
Și fără iad eu tot Te-aș asculta
Nimic nu vreau iubindu-Te așa
Ci nesperând la toate câte sper
Precum Te-ador, la fel Te-aș adora.”
Vladimir_Pustan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)