video by Alin Jivan
ProSefora
youtube
marți, 14 mai 2019
#Fără Apărare - Mic film pentru profesori. Cu comentariul meu aferent...
Da, recunosc,
am trecut (și eu) de mai multe ori pe aici!
Chiar dacă sunt bărbat...
Chiar dacă sunt puternic!
Chiar dacă am avut de fiecare dată replici!
Chiar dacă de fiecare dată am găsit soluții!
Chiar dacă sunt pastor (și mă tem de Dumnezeu!)
Am gustat umilința vieții de profesor!
Aroganța unor părinți cu bani, cu ifose, cu beizadele;
„intelighenția” unor cete de „consilieri și psihologi școlari” care trăiesc după cărți dar nu după Carte;
legislația unor politicieni „cu cap strâmt și inimă prea seacă” - vorba lui M. Eminescu;
ifosele unor comitete de părinți și elevi;
rebeliunea tinerilor;
inechitatea presei;
și alte un milion de motive...
Au secătuit școala de dascăli competenți!
De profesori care au făcut treabă bună!
luni, 13 mai 2019
sâmbătă, 11 mai 2019
Vorba lungă sărăcește – de Nicolae.Geantă
Noi românii avem
un proverb interesant: „Vorba lungă e sărăcia
omului”. Era un moto plăcut tatălui meu. Dar ebraica, limba în care a fost
scrisă prima dată Scriptura, ne aduce un principiu și mai intersant. În
evreiește pentru cuvântul „cuvânt” se folosește termenul de „giuvaer”. Adică
vorbele trebuie să îmbogățească! Giuvaerele te fac mai bogat. Chiar dacă
sunt... mici.
Prin urmare,
pentru a îmbogății oamenii nu ne trebuie convorbiri interminabile. Priviți-L pe
Dumnezeu. De câte cuvinte a avut nevoie Dumnezeu să facă Cerurile și Pământul?
Ori, câte cuvinte a spus Isus pe Cruce? De câte cuvinte a avut nevoie ca să-l
învieze pe Lazăr? Dar ca să potolescă marea? Ori să vindece femeia bolnavă de
dropică, leproșii sau sluga sutașului roman? „Spune un singur cuvânt”, a spus
ofițerul roman, „și robul meu va fi tămăduit” (Matei 8:8).
Mă gândeam ieri
când goneam pe autostradă că pentru a elucida dileme teologii scriu tomuri de
peste 1000 de pagini, filosofii scriu o carte pentru un singur cuvânt. Iar
Dumnezeu la Sinai a scris Legea (cele 10 porunci) în numai 10 rânduri! El oferă
giuvaere. Noi niște ciorbe... lungi! Poate că tocmai de aceea fug oamenii de
biserică. Vorbele sunt multe. Dar sărace...
Opinez cu prietenul
meu Valentino, care spune că vorba lungă sărăcește și să/se răcește! „Când
vorbești prea mult iarna afară te dor dinții”, îmi zicea șugubățul italian.
Vorbele pot fi ca și cartofii fierbinți scoși din cuptor. Dar tot învârtiți din
mână în mână ajung reci pe masă la musafiri!
Îmbogățiți
oamenii când vorbiți! Simplu: lăsați-L pe Dumnezeu să vorbească. Sau măcar
folosiți oracolele (în greacă)/cuvintele (în românește) Lui, vorba lui Petru (1
Petru 3:11).
PS: Italienii mai
au un proverb de care trebuie să ținem seama: „Când începi să vorbești
asigură-te că ai creierul conectat la gură!”
Nicolae.Geantă
Arad
vineri, 10 mai 2019
joi, 9 mai 2019
Să nu ne pierdeţi... - de Nicolae.Geantă
Ravi Zacharias, povesteşte că în 1995, la ora de rugăciune de la primăria Washington, dintre vorbitori s-a ridicat Ashey Oubre, o fetiţă de vreo 10 ani. Cu un glas plin de dulceaţă cum numai un copil poate avea, fetiţa a citit un text adresat celor mari. "Nu ne mai vorbiţi despre dragoste dacă voi n-o trăiţi! Nu ne mai vorbiţi despre iertare, dacă voi nu vă puteţi ierta unul pe altul! Nu ne mai obligaţi să mergem la Biserică dacă voi n-o faceţi! Nu ne mai puneţi să citim Biblia dacă voi n-o deschideţi deloc! Nu ne mai vorbiţi de Dumnezeu, dacă voi vă purtaţi ca şi cum n-ar exista! Voi, oamenii mari ne minţiţi. Ne minţiţi şi nu credeţi!". Cuvintele fetiţei au frânt inimile celor prezenţi. Părerea mea personală este că atârnă mai mult decât 1000 de predici!
În România o droaie de părinți, profesori, păstori, patroni, politicieni etc vorbesc despre valori. Fac educație. Și rezultatul? Cât bobul de muștar! Cât praful de pe tobă! Pentru că prea puțini am înțeles că despre valori nu putem vorbi tinerilor fără să le trăim! Consecința e catastrofală: îi pierdem întâi pe ei apoi pe noi!
Să fim sinceri în tot ce facem1 Sinceritatea nu rănește pe nimeni!
PS: Pentru că astăzi e ziua UE aș dori să le spun doar atât: nu ne mai mințiți cu vorbe, nu ne mai cereți nimic până voi nu trăiți cu frica de Dumnezeu!
Nicolae.Geantă
În România o droaie de părinți, profesori, păstori, patroni, politicieni etc vorbesc despre valori. Fac educație. Și rezultatul? Cât bobul de muștar! Cât praful de pe tobă! Pentru că prea puțini am înțeles că despre valori nu putem vorbi tinerilor fără să le trăim! Consecința e catastrofală: îi pierdem întâi pe ei apoi pe noi!
Să fim sinceri în tot ce facem1 Sinceritatea nu rănește pe nimeni!
PS: Pentru că astăzi e ziua UE aș dori să le spun doar atât: nu ne mai mințiți cu vorbe, nu ne mai cereți nimic până voi nu trăiți cu frica de Dumnezeu!
Nicolae.Geantă
marți, 7 mai 2019
Nu poți să știi că Dumnezeu nu există - de Nicolae Geantă
Unii oameni care se declară atei
îmi strigă cât îi ține plămânii:
„Dumnezeu nu există!”
Eu îi întreb cu responsabilitate:
„Cum poți să știi că Dumnezeu nu există?”
Nu poți.
Poți doar să crezi că Dumnezeu nu există...
Dar asta sună altcumva.
E voința interioară a omului de a nu crede!
Ne naștem cu ea.
O purtăm după noi.
Și uneori ne robește.
Totuși,
necredința mea (ori a ta)
nu poate infirma existența cuiva!
Mai ales...
existența Lui Dumnezeu!
Dacă Dumnezeu nu există,
noi,
cei care am crezut,
nu avem nimic de pierdut.
Dar dacă există,
ghiciți:
cine e pierdut?
Nicolae.Geantă
îmi strigă cât îi ține plămânii:
„Dumnezeu nu există!”
Eu îi întreb cu responsabilitate:
„Cum poți să știi că Dumnezeu nu există?”
Nu poți.
Poți doar să crezi că Dumnezeu nu există...
Dar asta sună altcumva.
E voința interioară a omului de a nu crede!
Ne naștem cu ea.
O purtăm după noi.
Și uneori ne robește.
Totuși,
necredința mea (ori a ta)
nu poate infirma existența cuiva!
Mai ales...
existența Lui Dumnezeu!
Dacă Dumnezeu nu există,
noi,
cei care am crezut,
nu avem nimic de pierdut.
Dar dacă există,
ghiciți:
cine e pierdut?
Nicolae.Geantă
luni, 6 mai 2019
duminică, 5 mai 2019
sâmbătă, 4 mai 2019
MAI aproape de Dumnezeu - de Alexandra Svet
"Mai
încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieşit. De o mie de ori.
Mai
nădăjduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori.
Mai cred.
Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.
Mai rămân
puţin. Chiar dacă îmi vine să fug.
Mai
zâmbesc, totuşi. Chiar dacă îmi vine să plâng.
Mai
mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc.
Mai cânt.
Chiar dacă îmi vine să urlu.
Mai
insist. Chiar dacă îmi vine să renunţ.
Mai
visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.
Mai cred
în frumos. Chiar şi când mă înconjoară urâtul.
Mai vreau
să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.
Mai lupt
să mă înalţ. Chiar dacă lanţuri grele mă ţin pe pământ.
Mai merg
puţin. Chiar dacă am obosit.
Mai lupt
să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat şi eu de câte cusururi am.
Mai cred
în mine un pic. Chiar şi când îmi pare imposibil să o fac.
Mai
iubesc. Chiar şi când nu primesc răspuns.
Mă mai
las iubit(-ă). Chiar dacă mi se pare că nu merit.
Mai iert.
Chiar dacă cred că nu mai pot.
Mai cred,
nădăjduiesc şi stărui. Chiar dacă spui că n-am în ce.
Mă ridic.
Mă mai ridic. Chiar dacă cred că nu mai pot. Cum să renunţ? Acum, în mai?
E mai şi
în inima mea.
Din ce în
ce mai mai..."
Alexandra
Svet,
"Floarea din asfalt"
"Floarea din asfalt"
vineri, 3 mai 2019
Presă liberă sau instrumentalizată? – de Nicolae.Geantă
Presa fără libertate este ca un avion fără
aripi. Nu se poate ridica nici peste un mușuroi de furnici. Ba e mai rău, e ca
aerul fără una dintre componente. Un singur component dacă e dat afară toate
avioanele se prăbușesc!
Trăim o eră nouă. Digitalizată. Informaționalizată.
A informațiilor instant. De fapt trăim un Babilon informational. Ăsta e dumnezeul
celor mai mulți contemporani. Priviți numai puțin tinerii. Dar și adulții.
Avizi de știri, de fake-news, de bed-news, de telenovele scrise… În mii de seri
când merg prin România în misiune văd geamurile caselor numai în flash-uri.
Televizorul e cel mai iubit dintre pământeni. Televizorul de către adulți,
Facebook-ul de către tineri. Vorba unui bătrân, după ce fiul său și-a cumpărat
televizor: „Frate, seara la aista sudează diavolu’ în casă!”
Visând iarăși marea - de Vladimir Pustan
De două nopți visez marea... Un albastru
verzui ca ochii Batșebei în amurg. Am avut neșansa să mă nasc între munții
ce au un sfârșit. I-am urcat o dată și gata! Nu mai au nimic să-mi spună. Iar
între munți plouă zilnic și oasele-mi pline de reumatism îmi sunt un purgatoriu
nesfârșit.
Oare cum au putut oștenii lui Xerxes să
lovească marea cu verigile doar pentru simplu fapt că le-a dus corăbiile să
sărute coralii? Grecii au considerat asta culmea barbariei. Marea nu se bate,
marea se privește până când ochii îmbibați cu sare văd caravelele lui Vasco da
Gama, iar urechile aud strigând marinarii amiralului Nelson.
Mi-am dorit în adolescență să fiu arheolog
scafandru și să caut epave și orașe scufundate. M-am pregătit temeinic
făcându-mi un echipament improvizat, descompletând o ambulanță. Scufundările
le-am făcut în Crișul Negru căutând pentru început cerceii fetelor din sat. Și
anii au trecut iar plămânii îmi sunt tot mai des atacați de pneumonii perfide.
Iar Crișul Negru e plin de PET-uri de la fabrica de sucuri mortale ce și-a
găsit adăpost în spatele casei mele.
joi, 2 mai 2019
miercuri, 1 mai 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)