Noi românii avem
un proverb interesant: „Vorba lungă e sărăcia
omului”. Era un moto plăcut tatălui meu. Dar ebraica, limba în care a fost
scrisă prima dată Scriptura, ne aduce un principiu și mai intersant. În
evreiește pentru cuvântul „cuvânt” se folosește termenul de „giuvaer”. Adică
vorbele trebuie să îmbogățească! Giuvaerele te fac mai bogat. Chiar dacă
sunt... mici.
Prin urmare,
pentru a îmbogății oamenii nu ne trebuie convorbiri interminabile. Priviți-L pe
Dumnezeu. De câte cuvinte a avut nevoie Dumnezeu să facă Cerurile și Pământul?
Ori, câte cuvinte a spus Isus pe Cruce? De câte cuvinte a avut nevoie ca să-l
învieze pe Lazăr? Dar ca să potolescă marea? Ori să vindece femeia bolnavă de
dropică, leproșii sau sluga sutașului roman? „Spune un singur cuvânt”, a spus
ofițerul roman, „și robul meu va fi tămăduit” (Matei 8:8).
Mă gândeam ieri
când goneam pe autostradă că pentru a elucida dileme teologii scriu tomuri de
peste 1000 de pagini, filosofii scriu o carte pentru un singur cuvânt. Iar
Dumnezeu la Sinai a scris Legea (cele 10 porunci) în numai 10 rânduri! El oferă
giuvaere. Noi niște ciorbe... lungi! Poate că tocmai de aceea fug oamenii de
biserică. Vorbele sunt multe. Dar sărace...
Opinez cu prietenul
meu Valentino, care spune că vorba lungă sărăcește și să/se răcește! „Când
vorbești prea mult iarna afară te dor dinții”, îmi zicea șugubățul italian.
Vorbele pot fi ca și cartofii fierbinți scoși din cuptor. Dar tot învârtiți din
mână în mână ajung reci pe masă la musafiri!
Îmbogățiți
oamenii când vorbiți! Simplu: lăsați-L pe Dumnezeu să vorbească. Sau măcar
folosiți oracolele (în greacă)/cuvintele (în românește) Lui, vorba lui Petru (1
Petru 3:11).
PS: Italienii mai
au un proverb de care trebuie să ținem seama: „Când începi să vorbești
asigură-te că ai creierul conectat la gură!”
Nicolae.Geantă
Arad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu