Lirismul Internetului - de Nicolae Geantă

Nu demult, tinerii noştri elevi au mai tras o bâtă-n carul de oale sparte al şcolii româneşti. Şi asta pentru că stimabilii de dascăli le-au pregătit de analizat o poezie. De demonstrat că este o operă lirică. Iar cât de bine s-au descurcat, o spun rezultatele… Se putea şi mai rău.

„Cum adică lirică?”, şuşotesc pe sub bănci băieţi cu ţoale de raperi şi freze gelate ori fete cu pantaloni fără tur. Ce-o fi ăla liric, pentru că-n societatea de azi nu prea mai vorbeşte nimeni d’astea? În era sms-urilor şi mail-urilor, când mesajele sunt predefinite în memoria aparatului şi nu trebuie decât să le dai „send", cine mai citeşte? Nu se citesc nici lecţiile din manual, nici comentariile din caiete (acolo unde s-a predat la clasă!), darămite opere care să exprime stări afective. Cui îi mai place să fie emotiv, sentimental sau sensibil în societatea instant când totul e de-a gata?

Lirism pentru pentru tinerii îmbuibaţi de Internet sună asemănător cu wireless pentru babele din satele Bărăganului. Dar, mă întrebaţi ce legătură are ’netul cu lirismul? Păi are, şi încă una gravă. Mai întâi, părinţii se chinuie să cumpere odraslelor laptopuri şi să le bage fir de net. Să stea plodul în casă şi să nu mai bată drumul pe bulevard sau prin cafenele, cu fete şi băieţi de vârsta lor. Şi după un timp de chiorât în monitoare se vede efectul. Pisând ore-ntregi la tastatură, navigatorii nu mai comunică, nu se mai joacă, nu mai au relaţii de prietenie, nu mai pot face aprecieri pozitive. Devin plictisiţi, nerăbdători, închişi, îşi crează automatisme, nu mai gândesc, au IQ-ul scăzut. Computerul le oferă priviri lucioase şi de fier, o lume bidimensională. Fără generare de sentimente.

Trenul vieţii

Un lung tren ne pare viaţa,
Ne trezim în el mergând.
Fără ca să ne dăm seama
Unde ne-am urcat şi când.

Fericirile sunt halte,
Care ţin doar un minut.
Până ne intrăm în fire,
Sună, pleacă, a trecut.

Iernile de altădată - de Nicolae Geantă

  Pe maidanele repezi, adiacente oraşelor sau satelor româneşti, în ianuarie 2011 nu mai vezi decât extrem de rar "cioaclele" pline de copii veseli, cu nasul roşu de frig şi bocancii-ngheţaţi bocnă. Părinţii îi cocoloşesc lângă calorifere, în faţa TV-ului ori a laptopului, unde pe messenger, twiter sau facebook, gerul e înfruntat virtual. Seara, cetele de băieţi şi fete nu mai construiesc trambuline pe derdeluş, nu mai toarnă apă pe uliţe pentru gheţuş, iar săniile lor zac ruginite prin beciuri. De fapt nici derdeluşuri nu mai există, pentru că nimeni nu mai are curaj să înfrunte, cu cizma sau bocancul, omătul nebătătorit. E musai să intre plugurile de la deszăpezire, sau măcar vreun şmecher cu ATV-ul, altfel nu se mai fac pârtii pentru sănii. Bătaia cu bulgări de zăpadă este un joc demodat, care creează plozilor fiori reci, iar patinajul pe gheaţă e numai pentru olimpici.

Totuşi, în week-end ceva tineri călăresc Jeepurile, şi, în geci de fâş şi cu capul gol, urcă muntele cu telecabina. Apoi pe schiuri, bobsleigh, celofane, lopeţi din plastic sau snowbord-uri, coboarã zburând pe pârtii, fie ele şi artificiale. Farmecul la sky ori sanie, e viteza şi dorinta de a bate recorduri. Toţi vor să fie primii, în postură de vedetă. La urcare (cu telescaunul !) sau coborâre. Că tot spusei despre cãciulă - apãrãtoarea capului când gerul Bobotezei îţi lipeşte nãrile şi muşcã nemilos sfârcurile urechilor, e purtată de orãşenii noştri de la Sân’ Dumitru până la Sfânt’ Gheorghe, când înmuguresc sălciile! Cât despre tãranul de azi, el poate umbla şi lucra iarna prin bătătură, îmbrãcat cu trei flanele pe sub geaca de blugi, dar trebuie sã aibã o cuşmã zdravãnã, cu care doarme pe cap si noaptea lângã "coptor".

L-am rugat pe Dumnezeu

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea putere,

Dar El m-a facut slab, ca eu să-nvăţ simplitatea şi smerenia.
L-am rugat sa mă înalţe, să fac fapte mari,
Dar El m-a micşorat, ca eu să fac fapte bune.

L-am rugat să-mi dea bogăţia, ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac, ca eu sa devin înţelept.
L-am rugat să-mi dea toate lucrurile, ca eu să pot gusta viaţa,
Dar El mi-a dat viaţa, ca să pot gusta toate lucrurile.

Nu am primit nimic din tot ce am cerut,
Dar am primit ce a fost bun pentru mine.
Împotriva voinţei mele au fost ascultate rugăminţile mele,
Sunt printre oameni un om binecuvântat.

(Anonim)

Simbioza creştină - de Nicolae Geantă

Simbioza, spune ştiinţa, este procesul prin care două, trei sau mai multe organisme, trăiesc şi se dezvoltă în aceleaşi condiţii de mediu. Printr-o influenţă reciprocă, ele se transformă şi dobândesc proprietăţi noi. De regulă existenţa izolată a unui simbiot, nu este posibilă. Prin urmare, simbioza este o convieţuire strânsă, reciproc avantajoasă. Egreta convieţuieşte cu rinocerul, lichenii sunt ciuperci şi alge unite, bacteriile aduc nitrogen rădăcinilor plantelor, anemona trăieşte împreună cu crabul, albinele cu florile, copacii de lângă lac transmit apă prin rădăcini celor din inima pădurii. O unitate în care nu pierde nimeni, nimic.

Constructorul simbiozei, Domnul Isus e artizanul ce-a promovat unitatea creştină. Adeptul omogenităţii, al coeziunii bisericii, al indivizibilităţii frăţeşti, în seara de rămas bun de la viaţa telurică, a ridicat glasul spre cer: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine, şi ei să fie una în noi...”.

Spre Cer cu... improvizaţii - de Nicolae Geantă

S-a dus buhul în lume, că noi românii suntem genii în improvizaţii. Moştenind imaginaţia de la dacii care au îmbrăcat cioatele pădurii în haine de soldat, sau de la Mihai Viteazul care a înecat turcii în mocirla Călugăreniului, ori mai recent, de la ... Revoluţie, maeştrii în arta ocazională bântuie spaţiul mioritic. Îi vedem începând de la instalatorii care folosesc cârpe în loc de filete, la lăutarii care compun ad-hoc la urechea petrecăreţilor, de la medicii şi specialiştii în tehnlogia de vârf, la politicienii ce-şi dau cu stângul în dreptul şi la predicatorii ambulanţi, de la Guvern până în bisericile locale. Sportul improvizaţiei a devenit deja tradiţie: „toţi ştiu să fenteze precaritatea, să înseileze, să găsească ocolişuri şi simulacre salvatoare” – descrie Andrei Pleşu, vocaţia lucrătorilor de moment.   Am văzut depanatori TV care în loc de lampa PL 500 au pus un cartof, am văzut un autobuz care avea uşile încuiate cu lacăte chinezeşti, am văzut un autoturism care în locul farurilor lumina cu o lanterna, am citit mii de lucrări în care în loc de subiect elevii au înşirat verzi şi uscate, am auzit pe unul care a lipit rezervorul maşinii cu gumă de mestecat, am văzut de pluguşorul lui 2010 un bici care era 70 % din... lanţ. 

Transformări

Mai întai stomatologia a fost fără durere.

Apoi au urmat bicicletele fără lanţ,

Căruţele fără cai,

Şi multe legi fără putere.

După aceea a venit gătitul fără foc,

Telegraful fără fir,

Tigarile fără nicotină,

Şi cafeaua fără cofeină.

Curând portocalele au rămas fără sâmburi,

Plantele fără buruieni,

Studentul de colegiu, fără colegiu

Dieta, fără grăsimi.

Noile autostrăzi sunt fără praf,

Ultimul tip de oţel fără rugină,

Terenurile de tenis fără iarbă,

Şi noua religie a oamenilor – fără Dumnezeu!

(Anonim)

Umor, o fărâmă de sarcasm, dar concepţii dominante despre viaţa cotidiană!

Am lansat a patra carte - de Nicolae Geantă

 http://www.valeaprahovei.tv/lansare-de-carte-2/

http://www.ziarulprahova.ro/stiri/administratia-locala/83711/la-campina-un-scriitor-acuza-municipalitatea-ca-il-marginalizeaza

http://www.infoprahova.com/nicolae-geanta-a-lansat-a-patra-carte-in-preajma-zilei-campinei/

Nicolae Geantă, 7 ian. 2011,

Să vă lărgiţi hotarele! - de Nicolae Geantă

Vă doresc ca în anul 2011 să vă lărgiţi hotarele: bisericii, familiei, înţelepciunii, rugăciunii, dragostei, evanghelizării, afacerilor, prieteniilor, religiei!
Să ridicaţi gardurile dogmatice, să desţeleniţi terenul bătătorit, să vă umpleţi bisericile de sfinţi!
Vă doresc mai multă pâine şi mai bună, mai multe strângeri de mână decât în anii trecuţi!
Să vă câştigaţi duşmanii, împotrivitorii, primarii şi şcolile, de partea dvs!
Lărgiţi hotarele până la ceruri. Să ajungeţi acolo, dar nu fără mine şi nici eu fără dvs!
Amin!

Au furat Pruncul Isus - de Nicolae Geantă

"Primăria noastră, dle Geantă, a amenajat în centrul localităţii Urleta (sat la cca 5 km sud de Câmpina) o iesle de Crăciun. Foarte frumoasă. Cu Fecioara, Iosif, Pruncul, magii, păstorii şi câteva animale. Încântaţi de feeria sărbătorii, am ieşit seara trecută cu familia să admirăm capodopera. Dar când am ajuns la iesle, stupoare... Nu mai era Isus! Erau toate personajele, dar Isus dispăruse. Ce răufăcător făcuse asta? Indignată, am sunat la viceprimar să-i declar ipostaza. M-a asigurat să stau liniştită, pentru că pe Isus, îl luase preotul la biserică !!!".

Chiar dacă iniţial pare amuzantă, din povestea medicului de mai sus am învăţat o lecţie: de Crăciun, e obligatoriu ca Isus să fie băgat în biserică! Numai aşa, El nu va mai rămâne afară-n zăpadă. Nu bradul, nu ledurile, nu lumânările, nu cadourile şi nici icoanele, colindătorii ori liturghiile ne încălzesc inimile de Crăciun, ci prezenţa sfântă a Pruncului Isus. Fără El, biserica e moartă. E cimitir spiritual.

Din nefericire, în multe biserici din România, deşi e Crăciun, Pruncul tot pe afară rămâne. N-are loc de viaţa duplicitară a enoriaşilor, a preoţilor sau a pastorilor. Nu poate intra din cauza hăţişurilor dogmatice, nu trece de gardurile religiei. Astfel, în lipsa unui Isus viu, nu ne mirăm de ce, multe biserici se mulţumesc de Crăciun să etaleze un Isus... păpuşă!

Dacă nu era Crăciun... - de Nicolae Geantă

„N-ar fi fost brazii împodobiţi cu globuleţe”. „Nu mai venea Moşul cu cadouri”. „N-am fi avut sărbători de iarnă”. „Nu am fi ştiut cum arată beteala şi nici clopoţeii”. „Nu am fi ascultat niciodată colinde”. „N-ar fi fost luna în care ajutăm săracii”. „N-am fi avut vacanţă”. „Nu s-ar fi născut Isus”. Sunt răspunsurile tinerilor României la întrebarea: „Cum ar fi arătat omenirea dacă nu era Crăciun?”.

E adevărat că fără sărbătoarea Crăciunului, pavoazarea, ledurile, forfota şi consumerismul exacerbat n-ar fi fost posibile. Iar economiile lor ne-ar fi prins bine. Dar dincolo de aceste obiceiuri de fiţe, dacă cel mai remarcabil moment al lumii – când Dumnezeu S-a făcut trup – n-ar fi existat, atunci nu s-ar fi născut niciodată Hristos! Iar lumea ar fi rămas mai departe robită de păcatele ei, fără un Mântuitor care să-i aducă eliberare! Gratuită. Tuturor.

Dacă nu era Crăciun – (Nativitate e corect spus), istoria n-ar fi fost niciodată ruptă în două. Am fi trăit doar lecţii vechi, chiar într-o lume nouă. Dacă nu era Crăciun, Biblia s-ar fi-ncheiat cu ameninţări (Maleahi 4), nu cu promisiuni (Apocalipsa 22). Biserica nici n-ar fi existat, iar Neamurile ar fi fost discriminate, lăsate-n rătăcirea minţii lor bolnave. Fără Biserică n-am fi avut un centru de tratament al unor vieţi banale. Dar nici sfinţi pe care cerul îi aşteaptă acasă, căci omenirea, tot sub blestemul lui Adam ar fi trăit.

Colindători fără sens - de Nicolae Geantă

Sensul înseamnă direcţie. Rost. Scop. Menire. Orientare. Fără sens, înseamnă ceva haotic, la întâmplare. Chestiunile aiurea întâlnite de subsemnatul de aceste Colinde, mă asigură că pentru omenire, Crăciunul nu numai că nu mai este o sărbătoare creştină, ci e pur şi simplu ceva multiderecţional. Oriunde, orice, oricum. Dar fără sens. Chiar dacă pentru majoritatea, colindele nu mai au scop, viaţa fiecăruia nu este o-ntâmplare!

La serbarea de Crăciun organizată de Primăria Câmpina în Centrul Civic al municipiului, un "învăţător" a pregătit un grup de puştoaice (6-7 ani) care au dansat din buric, pe muzică arăbească, îmbrăcate în Moş Crăciun (!?)
Politicienii locali stăteau în spatele staţiei de sonorizare cu păhărele din plastic în mână (cu apă de foc în ele!), surâzând fals la discoteca ambulantă a unor tineri care (tot pregătiti de nişte profesori) au dansat colindele!!! Pentru politicieni, nu atmosfera de Crăciun contează - ci faptul că au mai bifat pe agendă o activitate!

O adolescentă cam plinuţă pentru vârsta şi înălţimea sa, ne-a afumat de la un Kent, pe cei câţiva colindătorii pregătiţi să-L vestească pe Hristos.
În oraşul Breaza, în timp ce colindam pe la fraţi cu tinerii din biserică, după nişte blocuri, un Moş Crăciun beat mangă, acompaniat de o pleiadă de teribilişti adolescenţi au început să ne strige: "Plecati, acasă!"

Mai multe grupuri de colindători care mi-au călcat curtea în Ajunul Crăciunului, începeau să zbiere (da, nu să cânte) încă de la poartă: "Foicică portocală/noi suntem copii de şcoală...". Cântec trist al comunismului care-L scosese afară pe Hristos din colinde. Acum unde e comunismul?
Pe strada mea, pe stâlpi, în copaci, la streşini, fâlfâie mii de lumini. Afară pâlpâie steluţele multicolore, înăuntru e beznă neagră. Singura fără instalaţii este casa noastră. În geamurile ei se reflectă Luna. Iar între pereţi, stă strâns unită dragostea Pruncului Hristos.

Sărbătoare fără Sărbătorit? - de Nicolae Geantă

Forfota satului a fost mai mare ca de obicei. Negustorii şi-au deschis devreme dughenele, hangii şi-au închiriat toate paturile, chiar şi rogojinile roase au fost puse spre folosire. În grajduri animalele stau înghesuite precum cărţile-n bibliotecă. Brutarii şi-au vândut şi ultima coajă de pâine uscată. Străzile sunt ticsite de lume. Pestriţă. Bogaţi şi săraci. Încărcaţi sau fără bagaje. Vizitatori sau autohtoni. Un comerţ aşa bogat de mult n-a mai văzut Betleemul. Dar cine are ochi să vadă o familie tânără ce caută de zor o gazdă, o fecioară însărcinată călare pe un măgăruş, ajunsă la travaliu? Sunt prea ocupaţi localnicii cu sărbătoarea, cu afacerile zilei, cu plăcerea de-a mai stoarce ceva. Chiar în clipa în care Dumnezeu a bătut pe umeri omenirea.

Psalmul fugii - de Nicolae Geantă

Fugi, de poftele tinereţii. E dulce siropul lor, dar nu hrăneşte decât diabetul plăcerii.
Fugi, de flăcăii lipicioşi şi de braţele lor unse la fitness cu super-glue. Chiar dacă arcul gurii lor strecoară miere, în fiecare sărut e-nfiptă o suferinţă. Şi eşti c-un pas mai aproape de moarte.
Fugi, de femeile fără astâmpăr, ale căror picioare lungi nu stau nici acasă şi nici învelite. Nu fi asemeni boului, să te alături jugului lor, căci busola potifarelor are o singură ţintă: măcelarii iadului.

Ce-ţi doresc azi ţie, scumpă Românie - de Nicolae Geantă

Îţi doresc să fi cât mai dulce, chiar dacă politicienii tăi fac viaţa dintre Carpaţi şi Dunăre un continuu botez în oţet. Dar acreala lor, nu poate îndoi dulceaţa Lui Hristos.

Îţi doresc ca viitorul tău măreţ să nu mai fie doar în poezia lui Eminescu, pentru că eşti o ţară cu oameni mari. Tu, caută-i Românie la casele mici.

Îţi doresc să zâmbeşti de fericire, să nu mai fi o ţară tristă, plină de oameni dăramaţi, şi nici plină de cruci care au facut păienjeni la subţiori, adormind înfipte pe la răscruci de drumuri. Taie lăstarii amăraciunii, ei îţi ucid creierul şi îţi zbârcesc faţa frumoasă.

Îţi doresc să fi o scară spre Rai, să nu mai fi considerată „balamucul balcanic” (R. Paraschivescu) şi nici o ţară ca „un cur” (scuze, aşa te-a pirogravat liric R. Patapievici), pentru că glia ta, din vestul Mării Negre, este SMURD-ul latinilor la poarta Orientului, iar forma ta teritorială de peşte, aminteşte lumii de urmaşii Lui Hristos. Tu Românie, fi gura Lui.