Forfota satului a fost mai mare ca de obicei. Negustorii şi-au deschis devreme dughenele, hangii şi-au închiriat toate paturile, chiar şi rogojinile roase au fost puse spre folosire. În grajduri animalele stau înghesuite precum cărţile-n bibliotecă. Brutarii şi-au vândut şi ultima coajă de pâine uscată. Străzile sunt ticsite de lume. Pestriţă. Bogaţi şi săraci. Încărcaţi sau fără bagaje. Vizitatori sau autohtoni. Un comerţ aşa bogat de mult n-a mai văzut Betleemul. Dar cine are ochi să vadă o familie tânără ce caută de zor o gazdă, o fecioară însărcinată călare pe un măgăruş, ajunsă la travaliu? Sunt prea ocupaţi localnicii cu sărbătoarea, cu afacerile zilei, cu plăcerea de-a mai stoarce ceva. Chiar în clipa în care Dumnezeu a bătut pe umeri omenirea.
Betleemul zumzăie. „Comercianţii nici nu realizează că Dumnezeu tocmai le vizitează planeta”, spune Max Lucado. Proprietarul hanului nici măcar n-ar crede că tocmai la trimis pe Dumnezeu în frig. Iar oamenii l-ar batjocori pe oricine le-ar spune că Mesia stă în braţele unei fetişcane, chiar la marginea satului lor. Oricum sunt prea ocupaţi să ia în calcul şi această posibilitate.
După 2000 de ani aceeaşi îmbulzelă. Magazine ticsite, pieţe arhipline, negustori calici şi cumpărători grăbiţi, care tot umplu coşurile până la refuz. Cu multe chestii pe care nu le-ar fi cumpărat altădată. Cheltuieli neprevăzute, consumerism exacerbat. „E doar Crăciunul”, se strigă obsedant din scara blocului până-n uliţa satului, „e cea mai frumoasă sărbătoare”. Atât de dragă, de costisitoare, de fastuoasă, de pavoazată, de îmbuibată, încât pur şi simplu i-am uitat semnificaţia.
Aţi mers vreodată la ziua de naştere a vreunui prieten şi el să nu fie băgat în seamă? Cozonacul, sarmalele, friptura le puteaţi mânca şi acasă, dar l-aţi vizitat pe cel ce aniversează, să-l salutaţi, să-i împărţiţi bucuria.
E sărbătoarea de Crăciun, dar unde-i Sărbătoritul? E ziua lui Hristos, e casă plină, sunt musafiri, se cântă se ciocnesc pahare, dar El e tot în frig şi tot pe străzi. Sau în cel mai rău caz, încuiat undeva în bisericile reci. Isus e neobservat, dar bradul şi Moşul au intrat în case. Poţi avea brad cu lumini, poţi asculta colinde, poţi petrece cu familia, cu firma sau cu tot oraşul, dar nu-ţi vor garanta prezenţa Prucului născut în iesle. Nu-ţi pot aduce nici pacea, nici bucuria, nici dragostea lui.
Aceia care au ratat sosirea Regelui ceresc în acea noapte, n-au ratat-o din cauza vreunui rău sau vreunui păcat; nu, ci din cauză că pur şi simplu erau prea ocupaţi şi nu vegheau. Puţine s-au schimbat de 2000 de ani încoace, nu-i aşa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu