youtube

luni, 4 martie 2024

Kampala colors – de Nicolae Geantă

Cocoțată pe 7 coline. Ca vestita Romă. Dar în plin climat ecuatorial. Doar e la 0 grade și 19 minute Nord. În continuă vară. Mereu peste 25 de grade Celsius. Situată la 1190 m altitudine. Ceva mai sus decât Predealul românesc. Străjuită la sud de Lacul Victoria. Cel mai mare lac din Africa și al treilea de pe glob ca suprafață. Cu cea mai mare creștere demografică a unui oraș african. Da, peste 4,04 % pe an! Cu case azvârlite pe dealuri și în văi. Vile și mahalale. Stup. Case din cărămidă, lipite cu lut, și clădiri cu sticlă. Bogați și săraci. Limuzine scumpe și boda-boda (motociclete ieftine indiene). Cu cocotieri, palmieri, plantații de banani, dar și cu milioane de celofane, pet-uri și gropi. Căci da, cel mai vestit oraș al Africii de Est are autostradă pe centura de vest, bulevarde bine asfaltate și străzi ce arată ca după bombardament. Uneori, după o ploaie ecuatorială de câteva minute, inundațiile ajung chiar în... magazine! Mai ales dacă ai șansa să fii cu prăvălia în partea joasă a șoselei. Ori mai ales a orașului. Unde sunt chiar mlaștini. Și deci mosquitos (Cum ce sunt? Țânțari!) Claxoane, muzică, tamburine și strigăte. Poliție înarmată, cu fluiere, și unii cu bețe lungi cu care mai altoiesc motocicliștii rebeli. Circulația? În toate direcțile dintr-un foc. Iar paza la magazine cu...pușca! E drept veche. Dar și gloanțele din secolul trecut ucid.

Da, ați ghicit, despre Kampala e vorba. Capitala Perlei Africii. A Ugandei. Un oraș efervescent. Viu colorat. Care m-a captivat de când i-am trecut frontiera/pragul. Un oraș așa de animat cum nu am mai călcat în 55 de ani nicăieri pe planetă! De la Golful Persic la Pacific. Probabil doar Napoli poate concura cu Kampala la „life color”. Mercer, o firmă de consultanță newyorkeză, a clasat Kampala pe locul I, drept cel mai bun oraș de locuit din Africa de Est. Înainte de Nairobi (Kenya) și Kigali (Rwanda).

Am spus despre Kampala că e urcat pe coline. Old Kampala a fost nucleul inițial. Unde, pe vechiul deal al urbei de azi s-a aflat Fort Lugard – sediul inițial al autorității britanice. În Protectoratul Ugandei. Aici a fost cândva rezervația de vânătoare a regelui Bugandei (regelui i se spunea „kabaka”). Dealul înalt era cunoscut ca „Hill of the Impala”. Bugandezii l-au tradus ca „Akasozi ke’Empala”. Apoi a fost prescurtat K’empala, iar azi se numește Kampala. „Kasozi” înseamnă „deal”. Iar „empala” este pluralul de la „impala”, o specie de antilope. Deci Kampala ar fi tradus „Dealul Antilopelor!” Celelalte coline sunt denumite Mengo, Kololo, Nakasero, Namirembe, Rubanga și Makerere. Dar orașul, care e inima Ugandei și a districtului Wakiso, mai cuprinde ceva divizii: Rubanga, Nakawa, Makindye, Kawempe și Central Kampala. Eu am locuit în Nira. În nord.

Metropola a crescut foarte rapid în ultimul deceniu. De la 1,18 milioane de locuitori în 2002 la 1,70 milioane în 2020. Și la cca 2 milioane astăzi. Dar locuitorii ei nu toți au… buletine. Așa că orașul poate fii mult mai înțesat. Statisticile Ugandei spun că în zona metropolitană a Kampalei locuiesc 6,7 milioane de locuitori. Și îi cred. Doar am văzut cu ochii mei densitatea demografică. Forfăiala. Kampala e un „du-te vino” permanent.

matooke

Traficul este intens. Dar haotic. Dezorganizat. Nu sunt semne de circulație. Și foarte rar vezi semafoare. Doar central. Kampalezii au reguli de circulație. Dar pe… hârtie. Majoritatea nu le respectă. De exemplu pe motociclete (boda-boda) nu poți circula decât două personae. Dar ei circulă și patru. Sau chiar șase dacă sunt mai mici. Fără cască. Fără costume. Cu fuste, în pantaloni scurți, în blugi. În tricou, geacă de piele sau pătură (traditional). Desculți, cu cizme, cu bocanci, cu sandale sau șlapi. Șlapii sunt încălțăminte cvasiunanimă. Nimănui nu îi intră gazele-n ochi, nimeni nu răcește, nimeni nu e nemulțumit că cel din față are o motocicletă mai faină. Sunt fericiți că merg călărind fierătania. Boda-Bodas-urile sunt sute de mii. Primăria Kampalei nu le poate ține rostul. Zice că au înregistrate vreo 130-140 de mii. Dar încă pe jumătate circulă fără… acte! Mai ales că vin și mulți de primprejur! Am văzut boda-boda care cărau câte 5-6 persoane. Alții duceau vreo 200 kg de matooke (bananele acelea pentru gătit). Alții zeci de ananși agățați ca globurile în bradul de Christmas. Unii cărau saci uriași, zeci de cartoane cu ouă, lăzi de suta de kg, frigidere, țevi de PVC de 4 metri! Am văzut zeci de femei care stăteau lateral, cu picioarele totuși spre bordură, o fată care butona telefonul în spatele tatălui său, femei cu prunci sugari în brațe! Pe motoretă! O femeie ducea un copil în fașă acoperit c-o păturică. Unul căra o ușă, cineva un aragaz. Altul o jumate de căruță de bețe de trestie de zahăr. Să nu vă mai zic de zecile de bidoane, de scânduri, găini și alte chestiuni ce nici nu v-ar trece prin cap că pot fi cărate cu… mobra! Pardon, boda-boda! Nici nu-mi imaginez cum e posibil să legi 60-70 de ananași pe motoretă. Ori pe bicicletă. (Care sunt inferior numeric. Poate că e greu de pedalat). Cea mai tare fază ce mi-a trecut prin ochi a fost un tip care căra o… dormeză! Da, cu motocicleta! Și culmea se încadra perfect în slalomul său printre mașini. Trebuie să vă mărturisesc: pe boda- boda nu urci fără permis. Condusul prin Kampala e o artă. Arta strecurării în trafic. Femeile nu prea conduc motociclete. Am întrebat pe Ivan (partenerul nostru de la fundație) „de ce?” (eu bănuiam ceva pe linie culturală; la ei nu e vorba de misoginism). Și mi-a spus simplu. Sec. „De frică!” În toate mile de km parcurși în Uganda nu am vazut nici cinci femei „driver of boda-boda!” Aha, uitasem. Mă întrebați dacă au accidente? Eu nu am văzut. Dar statisticile spun că sunt destul de dese. Chiar îngrijorător de multe (60 % din spitalizări vin din accidente!). Pentru că pe boda-boda simți biciul vântului (calmele ecuatoriale) dar nu vezi fețele participanților la trafic!

piața cu matoke
Mașinile sunt de toate mărimile. Predomină însă cele japoneze. Toyota, Mitsubishi. Mai ales microbuze. Folosite ca maxi-taxi. Uitasem, au volanul pe dreapta. Amprenta engleză. Și limba vorbită e tot engleză. Dar ceva mai stricat. De aceea i se spune „uglish”. Ugndo-engleză. Oamenii circulă cu microbuzele. Dar și câte o sută în camion. Pe camion. Muncitorii sunt duși cu camioane. Fără copertine. Fără centuri de siguranță. No safety. Foarte mulți ugandezi se deplasează pe jos. Mișcare. Multă. Mersul pe jos e sănătos. Mai ales atunci când faci kilometri. Ziua, noaptea, în soare, pe ploaie sau în beznă, marginea șoselelor e plină de călători. În sus, în jos, cu cumpărăturile pe cap (în special femeile), kampalezii nu au nevoie de săli de fitness. Pentru că nu au ținuturi adipoase la burți.

La stradă sunt sute de mii de tarabe. Chioșcuri mai mari sau de un (1) metru pătrat, tarabe din tablă, din scânduri, din bețe sau chiar din ziare direct pe jos (apropos am văzut și vânzători de ziare ambulanți; aici știrile nu se citesc continuu pe smartphone-uri). Se vinde orice. Cafea, banane, găini, sticlărie, biscuiți. Plasticuri chinezești. Cizme. Șlapi. Unii vin cu 50-60 de perechi de șlapi - întinși pe un fel de colibiță - direct la ușa mașinii. Se vinde carne la 2 m de trafic. Praful? Nu e un impediment. Muștele? Copiii sau femeile flutură continuu cu evantaiele din frunză. Unii vând găinile de vii. Sau ți le taie și jumulește pe loc! Ori dacă vrei chiar ți le frige. Grill la soba de jar. Mai mereu ești asaltat de băieți și fete care vin la fereastra microbuzelor (mai ales de călători) să vândă frigărui! Dar nu bucăți de piept, ori pulpe de pui tăiate mărunt. Ci direct pulpe prăjite în ulei sau fripte la sobe cu cărbuni. Ori cu lemn. Da, târgoveții ce vând mâncare în plină stradă au majoritatea sobe cu… lemn ori cărbuni. Buteliile sunt prea puține ca pondere. Târguri și piețe sunt aproape în fiecare intersecție. În Kampala toată lumea vinde. Toți au tarabe. Cumpără de la magazine și vând în stradă. Apă, castraveți, brichete, gel de duș, telefoane… Cu butoane. Cu touch. Tarabele sunt în clădirile de la drum. În spate sunt mahalalele. Cartierele de locuit. Îndesate cu oameni. Case ciorchine. Să vă mai zic că se ard plasticuri, se sortează pet-uri, cartoane, nyloane, table sau alte produse ce pot fi valorificate, direct la șosea? Ori că peisajul este mai mult decât deteriorat și mirosul pestilential?

Tot la stradă sunt micile ateliere. De reparații. Cu autogenul direct la șosea. Se sudează biciclete, motociclete, roabe, porți de fier, paturi de fier. Ori alte acareturi. Afacerea cu paturi, canapele, dormeze, pătuțuri din fier etajate, fotolii, scaune de orice fel și orice mărime, este un biznis destul de prezent. Am văzut ateliere de reparat motoare, de schimbat cuzineți, de schimbat osii de camioane ori de rectificat cuzineți! Nu vă mai spun despre dealerii de boda-bodas, căci sunt peste tot. 1000-2000 de dolari americani o motocicletă. Majoritatea de fabricație indiană. Pe stradă sunt cărătorii cu roabe mari de lemn, încărcătorii, ridicătorii de bagaje. Recunosc, aici sunt oameni care muncesc din greu. Pe preț de aproape nimic. Numai boda-bodiștii „tau frunză”, vorba bihorenilor.

o stradă la periferie
Dacă vrei să mănânci stradal ai sute de standuri. Ba mii. De la gogoși și fripturi deja gătite la preparate ad-hoc. Cel mai popular este rolexul. Nu ceas de mâncat. Ci un fel de clătită sandwich cu ou prăjit și legume. În fața ta se sparg două ouă, se taie ceva ceapă și ceva roșie, se amestecă precum o omletă, apoi se prăjesc pe o plită unde s-au zvârlit ceva picături de ulei. Când omleta e gata se așează între două chapati (ceva ca lipia libaneză), și se rulează ca o clătită! Bon Apetite! Costă cam doi lei românești! (Da, am mâncat de două ori. Dar nu tot! Prima data din curiozitate, și a doua oară de foame!). Cel mai bun chapati din Kampala este „Kikomando” – care conține chapati tocat cu fasole prăjită! Light. Apoi mai e ceva in vogue: „Luwombo”. O tocană cu carne aburită. Și pentru că tot am pomenit de aspectul culinar kampalez trebuie să vă mărturisec ceva inedit: ugandezii sunt mari mâncători de banane! În anul 2012, o statistică spunea că un ugandez a mâncat o cantitate medie de… 660 de kg de banane! De matooke. Acelea sunt dieta orașului!

În baruri (kofunda) nu ai voie cu genți mari! Ești suspect că ai venit la furat! În marketurile mai mari la ușă te întâmpină gardianul cu… pușca! Eu nu am intrat în niciun „Kofunda” (mic bar cu scaune din palstic), dar am cumpărat de câteva ori baxuri de apă. E mai ieftin. M-a amuzat muzica lor – un fel de happy pop și happy reggae. Zgomotul de tambourine, vorba unei femei albe: „face ca dansul să nu poată fi evitat!” Uite că o contrazic. Eu am reușit să stau liniștit…

atelier de reparat motoare
Kampala are și cea mai mare piață de haine din Africa de Est. Se numește Owino Market. Suveniruri ce nici nu-ți imaginezi. De la cămăși și căciuli brodate la mini-elefanți sculptați în lemn. De la rochii și brelocuri la inele mici și păhărele de sticlă. Prețurile nu sunt extravagante. Trei, cinci sau zece dolari. Numai trolere rezistente să ai. Și permisiune la avion.

Am citit că în Kampala e de evitat să porți culorile albastru deschis (exact așa aveam noi tricourile de la FAMU Organisation) și galben. Pentru că sunt culorile partidelor și ești acuzat de… prozelitism politic! Poftim încredințare…

Uneori auzi claxoane puternice. Și îndată apare un Jeep, cu 4-6-8 soldați înarmați, care face pârtie printre participanții la traffic. Trebuie să te dai automat în lături. Trece vreun demnitar de rang înalt. Vreun politician. Sau vreun militar. Și ăștia se grăbesc, nu au timp ca muritorii de rând! Chiar așa, unde se grăbesc? Și cu timpul care le rămâne ce fac?

Într-o zi am ajuns în zona stadionului. La Nambole Stadium. În periferia Kampalei. Drumul spre colosul circular unde se joacă fotbal a fost cel mai ciuruit din tot ce am parcurs prin Uganda! Dacă ești sătul te sfătuiesc să nu te aventurezi pe acolo!

De câteva ori am trecut și prin zona Nakasero, unde e populație de „high life”, birouri guvernamentale, corporații, blocuri înalte. Aici oamenii sunt mult mai organizați, mai bine îmbrăcați. Mai occidentali am putea spune. Am vrut să vizităm și Parlamentul. Dar dr. Chris, un ministru care e partenerul nostru la FAMU, nu a fost în clădire… Politicienii mereu schimbă agenda.

urmează omleta?
Am mai văzut prin Kampala multe femei în rochii fără spate și cu căciulă groasă din lână în cap, moschei și școli unde la ferestre nu sunt geamuri, ulițe cu rufe pe sârmă, pe gard sau în boscheți, schele din lemn fără nicio protecție la construcțiile înalte (blocuri de 3-4 etaje), femei ori băieți pe la hoteluri care mătură continuu frunzele (aici nu cad toamna, ci zi de zi!), păsări Marabou Stark (niște stârci negrii cât berzele) care mănâncă din… gunoaie, chiar în fața caselor (!), Uganda Club Golf (cu terenuri și hotel de lux), maldăre de fiare vechi, mii de caroserii abandonate, bananieri și case prăfuite mai rău ca cele din Comarnic pe timpul lui Ceaușescu! Am văzut vaci păscând printre boda-bodas pe străzile centrale, copii în pielea goală printre tarabele din talcioc, femei cu umbrele în plină arșită, bărbați cu bocanci și haine de zăpadă (!) la +32 de grade C, câini extrem de slabi printre furnicarul de oameni. Dar nu am văzut nicio pisică! Și nicio piscină!

Am întâlnit lux dar și multă mizerie. Dar cel mai murdar lucru pe care l-am văzut în Uganda au fost… banii! Trebuie să umbli cu ei cu mănuși! În Uganda banii nu sunt ochiul diavolului. Ci gura virușilor. Chiar așa, v-ați gândit vreodată de ce banii sunt murdari? (Vă spun altădată).

Mi-a plăcut extrem de mult Kampala. Cu toate extremitățile și paradoxurile ei! Cu toate șmecheriile celor de la hotel, dela aeroport sau a buticarilor. Dacă închid ochii acum aud vuietul boda-bodas. Adică simfonia Kampalei. Și dacă stau prea mult cu ochii închiși mă văd deja pe străzile orașului zgomotos și arhiaglomerat care altădată era tropăit de antilope! Abia aștept să revin printre culorile ei!

PS: „De ce lucrurile frumoase se termină repede?”, m-a întrebat prietenul meu Marian Volintiru. „Because there are more beautiful ones to come!”

PPS: După ce am ajuns acasă Ivan mi-a scris un mesaj scurt: „Nicu, îmi e deja dor de tine!”. Și mie de el. Și de Kampala colors…

Nicolae.Geantă
home, Drăgăneasa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu